De ce ne interesează reforma guvernanţei economice în UE

Criza datoriilor suverane în UME ţine capul de afiş în presă şi pe agendele de politică publică. Ea a scos şi mai mult în relief nevoia de reformă a guvernanţei economice în UE, în Uniunea monetară. Pentru România, această reformă prezintă utilitate din cel puţin două puncte de vedere. Unul, fiindcă interesul nostru este ca Uniunea să-şi trateze în mod ferm slăbiciunile. În al doilea rând, reforma priveşte dificultăţi ale procesului decizional intern. Să ne gândim la precaritatea exerciţiilor bugetare (inclusiv nivelul scăzut al încasărilor bugetare), la incapacitatea devenită aproape congenitală de a prioritiza şi de a aloca fonduri importante pentru investiţii publice de anvergură naţională; risipă etc.

Deşi nu avem (încă!) o datorie publică mare, ritmul ei de creştere este ameninţător. Creşterea economică pe baze fragile a ocultat, ani de-a rândul, un deficit bugetar structural important, care acum a ieşit la iveală. Esenţial pentru noi este deci să realizăm o corecţie a cheltuielilor bugetare, o consolidare fiscală (prin reforme structurale), care să permită României să nu intre în furtuna declanşată de criza datoriilor suverane -- ce a cuprins ţările din zona sudică a UME. Aici, un avantaj este faptul că beneficiem de regimul de curs flotant, că avem o politică monetară autonomă – deşi gradul de euroizare limitează serios spaţiul de manevră. Şi pentru România este valabilă distincţia între măsuri de gestionare a crizei (care include corecţii bugetare) şi cele care fac parte dintr-o reformă a cadrului de guvernanţă economică.

"Semestrul economic", anunţat de Consiliul European, este o oportunitate pentru România de a gândi din timp bugetul public, într-o perspectivă mai lungă. Această procedură ar trebui să implice o schimbare esenţială de raportare la partenerii din UE; să ne gândim la faptul că proiectul nostru de buget va fi examinat în alte ţări din UE, de instituţiile europene principale, în mod sistematic şi că parlamentarii români vor avea de judecat recomandări "europene" cu impact concret asupra bugetului naţional. Acest dialog poate ajuta mult, dar nu sunt excluse divergenţe importante. Programarea bugetară multianuală va trebui să capete fond; ea ar avea şi rostul de a energiza procesul de absorbţie de fonduri europene, care ar fi o şansă a României de a contracara efectele nefaste ale crizei privind nivelul producţiei şi ritmul creşterii economice potenţiale (diminuat de criză). Reforma guvernanţei economice poate ajuta România şi în ceea ce priveşte consolidarea unor instituţii, construcţia unor entităţi independente de analiză (precum Consiliul Fiscal). Măsuri de control al dezechilibrelor în UE au relevanţă întrucât semnalează nevoia de a schimba natura creşterii economice, de a economisi mai mult, de a încuraja investiţii productive (în sectoare de "tradeables"), de a avea obsesia productivităţii.

Esenţiale sunt reglementarea şi supravegherea grupurilor financiare care operează în România. Relaţia autorităţilor autohtone cu agenţiile europene va căpăta dimensiuni noi. Fiindcă avem interesul ca activitatea băncilor să fie orientată către finanţarea producţiei, a infrastructurii. De acea trebuie să susţinem iniţiative ale Comisiei, ale Consiliului care urmăresc o reformă a intermedierii financiare, îngrădirea operaţiunilor speculative. Intrarea în zona euro are sens dacă se îndeplinesc două condiţii: probleme mari ale UME să fie depăşite; economia noastră să fie compatibilă cu ceea ce presupune o arie monetară optimă. Criza din UE, criza datoriilor suverane, trebuie să ne înveţe să ne bazăm mai mult pe forţe proprii, chiar dacă facem parte din acest club.