x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Democrație de partid și de stat a la Stalin și Goebbels?

Democrație de partid și de stat a la Stalin și Goebbels?

de Serban Cionoff    |    02 Feb 2018   •   14:13
Democrație de partid și de stat a la Stalin și Goebbels?

Hotărât lucru: nu întâmplător suntem țara care i-a dat pe Caragiale, Urmuz și Eugene Ionesco clasici ai literaturii absurdului! Așa că de ce ne-am mai mira văzând că până și la nivelul celor care se pretind a fi elita politică a neamului, absurdul tronează și se simte ca la el acasă?!

 Astfel, senatorul liberal Daniel Zamfir, un om apreciat pentru realismul și caracterul constructiv al demersurilor sale, este suspus, de ceva vreme, unui tir concentrat de acuze la comandă având ca principală justificare ,,deviaționismul’’ celui în cauză. Altfel spus, abateri grave, de neiertat de la linia justă a partidului Citești, te crucești și, după asta, îți pui și întrebarea: unde am mai auzit noi vorbele astea „deviaționism” și „abateri de la linia justă a partidului”? Pentru a răspunde la această întrebare nu strică, zic eu, să mergem la lucrări riguros documentate, cum ar fi, de pildă, cartea lui Robert Levy despre „Gloria și decăderea Anei Pauker”. Carte în care se prezintă modul în care opera ca argument zdrobitor acuza de „deviaționism’’ – în varianta ,,deviaționism de dreapta’’- în strategiile de mazilire a unui personaj care devenise incomod liderului suprem, lui Gheorghiu-Dej și, pe deasupra, lui I V Stalin. ( Date edificatoare asupra acestui subiect putând fi găsite în capitolul VIII al cărții, intitulat „Epurarea’’.)

 Mai departe, dacă mergem pe firul istoriei, vedem că această anatemă- „deviaționism’’- a făcut o odioasă carieră în vremea așa numitei ,,ejoviade’’, atunci când Stalin s-a folosit de NKVD-ul condus de sinistrul Ejov pentru a –și suprima, moral și fizic,adversarii. Dincolo de diferențele specifice între aceste situații istoricește determinate, este de reținut că , de fiecare dată, prin sintagma ,,linia justă a partidului’’ se înțelegea orientarea impusă de liderul suprem și acoliții săi.  „Deviaționiștii’’ fiind cei care cutezau să aibă o altă viziune și chiar aveau curajul să o susțină public.          

  Ne-am fi așteptat ca definitiv apusă fiind vremea partidului unic să se fi terminat, definitiv, și ci lugubra  practică a executării ereticilor ,,deviaționiști’’.Numai că, surpriză!, vedem că nu doar sintagma și procedeele prin care aceasta este pusă în aplicare, ci însăși mentalitatea absolutistă, fanatică și brutal represivă care generează și întreține asemenea practici abuzive și profund nedemocratice renaște și face victime. Gravitatea situației atingând paroxismul atunci când asemenea fapte se petrec în PNL, care se dorește a fi continuatorul unui partid istoric, ale cărui elite au fost victime ale opresiunii regimului instaurat sub amenințarea tancurilor sovietice și impus de pumnul lui Andrei Ianuarievici Vâșinski.

 Din păcate, campania represivă declanșată la comanda liderului maxim al PNL împotriva senatorului Daniel Zamfir- pe care îl felicit pentru curajul și demnitatea „deviaționismului’’ său nedezmințit- nu este un caz izolat de reactivare a practicilor politice represive pe care istoria le-a sancționat neiertător. Dimpotrivă, așa cum s-a demonstrat, și sintagma ,,ciuma roșie’’, cu care #rezistenții de rit sorosit protestează la comandă, pretinzând că vor justiție liberă și democrație modernă, provine din arsenalul ideologic al unui alt regim absolutist: hitlerismului. Părintele acestei formule fiind Paul Joseph Goebbels, ministrul propagandei al regimului nazist. Firește, făcând această mențiune nu vreau ca, folosind propriile lor procedee diversioniste, să îi acuz pe freneticii #rezistenți  de lucruri mult mai grave. Constat pur și simplu că neștiința de carte, lipsa de discernământ și intoleranța precoce le discreditează și le compromite ieșirile în stradă mai abitir decât ar reuși, poate, alte replici pe care protestele lor, dintre care foarte multe nici nu respectă cadrul legal, le merită.

  Avem,așadar, un partid care se recomandă a fi continuator al unor luminoase tradiții democratice și care își execută un membru marcant, pe senatorul Daniel Zamfir, invocând o vină din arsenalul ideologic al stalinismului și al NKVD-ului: „deviaționism’’. După cum mai avem și niște tineri #rezistenți care pretind că ar contesta legile justiției în numele unor norme ale democrațiilor stabila, dar o fac  sub o lozincă a hitlerismului! Nu sunt, acestea, dovezi clare ale absurdului în care băltesc pretinșii justițiari? Absurd și insecuritate generalizată în care riscăm să ne scufundăm atât vreme cât vom mai asista într-o mioritică pasivitate la asemenea stări de fapte. Tare mă tem că da!  

×
Subiecte în articol: daniel zamfir