Derusificarea energiei, complicată și de durată

Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, declara pentru The Times: „trebuie să facem acest lucru într-un mod care să amplifice presiunea asupra Rusiei, minimizând, în același timp, daunele colaterale care ne-ar putea lovi”. Detaliile sancțiunilor petroliere nu se cunosc, dar a transpirat „pe surse” că se vor aplica taxe vamale mai mari și plafonări de preț pentru scoaterea treptată a petrolului rusesc din piața europeană. Ucraina și țări din UE - Polonia și Lituania - cer interzicerea petrolului și gazelor rusești, însă Germania și Ungaria resping un embargo imediat. Franța și Italia studiază problema, dar țările din Europa Centrală și din Balcani nu prea au soluții rapide de înlocuire a hidrocarburilor furnizate de Rusia. 

Toți sunt de acord că banii cheltuiți pentru cumpărarea de petrol și gaze alimentează mașina de război a Moscovei. Anul trecut, petrolul și produsele petroliere au asigurat peste o treime din veniturile de export ale Rusiei. Un calcul pe care îl difuzam recent în Jurnalul arăta că Europa cheltuie zilnic circa 450 de milioane de euro pe țiței și pe rafinate rusești, 400 de milioane de dolari pe gaz și 25 de milioane de dolari pe cărbune. Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Australia au impus embargoul pe petrolul rusesc pentru că au producții proprii suficiente sau alte surse de import. În aceste țări nu s-au închis fabricile, nu a fost aplicată raționalizarea consumului de carburanți după ce au „tăiat” importurile din Rusia.

O măsură similară ar pune UE într-o situație  foarte dificilă, apreciază institutul IFO din München. Nu de dragul lui Putin se continuă importul masiv de combustibili din Rusia și nu se aplică sancțiuni mai radicale, ci pentru că nu există, în momentul actual, soluții alternative de aprovizionare.

Cine riscă să fie înghețată economia europeană, ca să dăm „o lecție” Kremlinului agresiv? Este evident că trendul arată o dezangajare treptată față de resursele energetice din Rusia. Dar sunt necesare investiții, contracte noi de aprovizionare, stabilizarea prețurilor. Una este să privești problema din Portugalia, care are terminale pentru importul de gaz lichefiat, și alta e să ceri Greciei, dependentă de piața rusească, să accepte cu entuziasm embargoul. Conductele care ar face legătura cu gazul din Azerbaidjan pentru a da echilibru consumului în Balcani nu sunt finalizate pentru sporuri noi de capacitate. Terminalele gaziere pentru a prelua GNL din SUA sau Qatar sunt și ele încă în faza de investiție.

Derusificarea economiei europene, pornită acum două luni cu pachete succesive de sancțiuni, se arată a fi un proces dificil, costisitor, și mai ales o cursă pe termen lung. Vor exista voința politică și puterea de sacrificiu pentru a intra pe această strategie cu  implicații profunde pentru economia și populația continentului? Ne aflăm la începutul unei divizări mai accentuate decât au făcut-o Zidul Berlinului și patru decenii de război rece. Mulți se întreabă dacă Rusia poate trăi fără Europa, dar și reciproca are multe necunoscute.  

România declară oficial că poate să-și asigure independența energetică, ba chiar să devină un furnizor regional de energie. Ne bazăm mult în discuțiile publice pe gazele din Marea Neagră, care ar fi atractive, pentru că s-a votat o lege favorabilă pentru exploatare. Când vor fi ele aduse spre economia reală, nu putem fi siguri pe termene. Să nu fie o situație similară cu programul de autostrăzi! Conectorul dintre Bulgaria și Grecia va fi gata în această vară; prin el i s-ar deschide și României accesul la gazele care vin prin magistrala TAP, dar cantități mari pot fi livrate din Caspica abia peste câțiva ani.

Marele suport pentru creșterea producției de energie rămâne sistemul național de energie, pus pe picioare solide înainte de 1989. Cu investiții de modernizare el poate asigura fără probleme consumul. Extinderea de la Cernavodă este o opțiune pe termen lung, cu programul anunțat de cooperare cu SUA. Mai rapide sunt capacitățile noi din hidroenergie și dinamica eolienelor și parcurilor solare. Hidrogenul devine o provocare tehnologică, dar mai accesibilă va fi convertirea termocentralelor pe cărbune. Întârzie însă decizia de a da puteri mărite Ministerului Energiei, pentru a putea fi la șefia acestui program prioritar al României, cu pârghiile necesare. Pentru un proiect atât de complex, în care desprinderea de importurile rusești de resurse energetice reprezintă doar o parte a problemei, este nevoie de un veritabil stat major. Războiul din apropiere impune și asemenea organizări preluate din modelul militar.