Despre mandrie la romani

Natiunile mari se despart de cele mici prin traditia economica, militara si culturala. Adica prin trecutul care unora le-a dat putere si incredere, iar altora, saracie si sclavie. Si, deodata, mi-au revenit in minte tradarile interne si internationale, oasele rupte ale lui Horea, Closca si Crisan, schingiuirea lui Tudor Vladimirescu, scurtarea de cap a lui Mihai Viteazul si cate si mai cate.

De curand, presedintele Basescu a reactionat iarasi, fidel promisiunilor din campania electorala, si ne-a amintit ca "Romania nu are nici un motiv sa fie umila, Romania este o tara care sta pe picioarele ei, este puternica si trebuie tratata ca atare. (...) Aici este o batalie teribila a unor structuri care nu au nici un interes ca romanul sa fie mandru". Zicerea prezidentiala mi-a dat nu doar o perspectiva noua asupra conditiei de roman, dar m-a si intaratat impotriva "grupurilor de dezinformare ce vor sa ne faca sa credem ca romanii sunt niste nenorociti". Si, dintr-o data, m-am simtit nespus de mandru si de puternic, de parca acum cunoscusem privilegiul de a locui in vatra vechilor daci. Am uitat pe loc de multele momente rusinoase din istoria autohtona, m-am lepadat de pacatul paricidului - si nu partidului, cum, dintr-o regretabila eroare, a aparut in articolul "Trageti cortina!" publicat in ultima saptamana - inculcat de sirul asasinatelor de voievozi, domnitori, premieri si sefi de stat si mi-am propus sa gandesc altfel. Poate chiar suntem altcumva si eu ma inselasem atata amar de vreme, orbit de viziuni pesimiste si defetiste, prea sensibil la marturisirile cioraniene si nu numai (oare la intelectualii din stirpea lui I.L. Caragiale, Emil Cioran, Petre Tutea si H.R. Patapievici sa se fi referit dl Basescu atunci cand a vorbit despre "grupurile de dezinformare"?). Cateva zile m-am straduit din rasputeri, cu creierul spalat cu detergentul basescian, sa ma impaunez aiurea si sa-i compatimesc pe cei care n-au avut sansa sa se nasca in Romania. Dar, la urma urmei, de unde provine forta unei natiuni? Din indemnuri prezidentiale? Nu, desigur. Din programe de guvernare? Nicidecum. Din platforme ideologice? Sa fim seriosi. Natiunile mari se despart de cele mici prin traditia economica, militara si culturala. Adica prin trecutul care unora le-a dat putere si incredere, iar altora, saracie si sclavie. Si, deodata, mi-au revenit in minte tradarile interne si internationale, oasele rupte ale lui Horea, Closca si Crisan, schingiuirea lui Tudor Vladimirescu, scurtarea de cap a lui Mihai Viteazul si cate si mai cate. Sau scancetul puilor de Brancovean, exilarea lui Nicolae Balcescu, surghiunul lui Cuza, gherlele si canalele penitenciare, scrutinurile electorale "blagoslovite" cu bata, cooperativizarile si nationalizarile "de voie" si blestemul "salamului cu soia". Ori pactizarea noastra conjuncturala si unsuroasa cu turcii, cu germanii si rusii, intoarcerile de arme si de constiinta, dezertarile.... dar gata, destul cu amintirile sangerande si dureroase! Mandria de a fi roman inseamna stergerea acestui trecut apasator si deloc demn, insa amnezia e mai degraba o boala si nu o optiune voluntara la indemana.

Macar de-ar fi numai asta, mai e si prezentul, iar in timpul trairii imediate politicienii se acuza intre ei de escrocherii si grozavii de se cutremura Jilava. Guvernantii isi schimba din patru in patru ani calitatea procesual-penala (din denuntatori in inculpati si viceversa sau din condamnati in victime), prin vot liber exprimat, fara ca tara sa se intareasca si sa se insanatoseasca. Ba, dimpotriva, colonii de "capsunari" sarmani iau calea strainatatii dupa o bucata de paine, ascunsi in containerele mortii sau in portbagajele clandestine, iar bande de cersetori tuciurii si infractori odios-salbatici au speriat deja Vestul civilizat si prosper. Cei care-au inventat odinioara "Daciada" au prins gustul pervers al "Dosariadei" si aplecarea spre linsajul mediatic, arme necrutatoare in lupta fara scrupule cu adversarii politici. Culmea tupeului este ca tocmai ei, regizorii sinistrelor inscenari judiciare, se plang ca, din cauza Justitiei, "ne sunt numarate zilele" si ne pandeste riscul activarii clauzei de salvgardare. La asa clasa politica nu era posibila o alta Justitie, caci societatea, in ansamblul sau, transmite fiecarei autoritati publice imperfectiunile si proastele ei obiceiuri, precaritati si frivolitati. Si-n societatea romaneasca se savarsesc inca fapte abominabile, de-un primitivism atroce, ca la Manastirea "Sfanta Treime" din comuma Tanacu, de exemplu. Unde altundeva decat in comunitatile tribale se intampla ca un calugar si maicutele complice sa tina in lanturi, zile de-a-randul, un semen de-al lor pentru a "scoate dracii din el"? Iar la o aruncatura de bat mai sus, la Iasi, o mana de "patrioti" zurbagii l-au decapitat pe Petru Rares, l-au mutilat pe Alexandru cel Bun si i-au furat buzduganul lui Stefan cel Mare, desi bietele statui n-au pic de vina in miniaturizarea sumbrei realitati. Cu voluptatea distrugerii in sange supravietuim de azi pe maine, spurcand tot ce e sfant, in mahmureala indusa bahic. Si-n aburii pierzaniei ca neam, cantam turmentati "Noi suntem romani!", cuprinsi de-o falosenie stanjenitoare la trezie. Pentru a fi mandri candva, trebuie ca acum sa muncim cu disperare, sa cladim ceva durabil, sa terminam tot ce incepem si sa lasam dulcegariile demagogice. Nu suntem nici vrednici, nici cinstiti, nici viteji, dar putem fi odata si odata! Important este sa ne privim in oglinda cu luciditate si sa nu ne mai mintim degeaba, scornind fel de fel de pretexte aiuritoare, sub care ascundem esecuri si neputinte, dezastre si injosiri. Romania nu e inca o "tara care sta pe picioarele ei" si, de aceea, e tratata subaltern de cancelariile europene. Restul e propaganda de partid sau de stat si, d-aia, domnule Presedinte, nu sunt in stare, deocamdata, sa va urmez indemnul la mandrie nationala.