Din nou, Michael... şi Paul McCartney, Popescu, şi banii

Petru Popescu, lui Paul McCartney: Ce v-a facut să vindeţi albumul Beatles lui Michael Jackson? Paul McCartney, lui Popescu: Nu l-am vândut lui Jackson direct, deşi aşa se crede. Dar am fi făcut-o şi direct, fiindcă anul acela, ca-n multe alte dăţi, mă certam mereu cu John (Lennon), şi aveam amândoi o nevoie disperată de bani.

Obsesia despre Michael Jackson continuă. Au fost depăşite diverse ştachete tabloide care păreau imposibil de depăşit:  
- odiseea Michael Jackson, per timp scurs de la moarte şi per spaţiu pătrat de tipar, ecran şi bandă sonoră, ocupă mai mult loc în presă şi conversaţia Americii decât Obama per timp scurs de la alegere.  
- ultimii doi "megastari" ai Americii sunt amândoi africani.
- cuantumul de succes al lui Michael în moarte îl depăşeşte pe al lui Michael de-a lungul vieţii.
- înainte de moarte, Michael era grav insolvent financiar. După moarte, moştenirea lui Michael, tot ce-a făcut Michael, tot ce-a atins Michael, e aur pur. Făcându-se reinvestiţiile necesare, descendenţii lui Michael vor fi (poate sunt deja) cei mai bogaţi copii de celebrităţi din lume.
Şi... viaţa merge înainte!

La zece minute cu maşina de Beverly Hills există un canion muntos, Franklin Canyon, parte din parcul federal Santa Monica Mountains. Eu (Petru Popescu) bat cărările acelui canion de trei ori pe săptămână.
Întâlnesc celebrităţi sosite să-şi menţină condiţia fizică. Barry Diller, fost şef de studio hollywoodian (Fox), se plimbă prin canion. L-am întâlnit în canion pe Arnold Schwartzenegger. L-am cunoscut în canion pe Janusz Caminski, operatorul de film preferat al lui Steven Spielberg. Şi alţii, de diverse anverguri. Sir Paul McCartney îşi face apariţia suficient de des prin canion ca să moţăim amândoi din cap când ne-ncrucişăm paşii. Mulţi dintre cei de sus, în mod specific Sir Paul, ies în public cu bodyguarzi. Dar nu în canion; prima oară când l-am întâlnit pe McCartney îşi plimba fiica de 5 ani, pe Milly - a cărei mamă e Heather Mills. Erau singuri. M-am uitat surprins la ce ţinea tatăl în mână: o sticlă de bere desfăcută, golită pe jumătate.
- E nealcoolică, m-a asigurat Sir Paul, spontan.  
- Don't worry, it's a free country, i-am răspuns eu (Nu-ţi face probleme, e o ţară liberă - n.a.).

Celebrităţile sunt atente la ce spun în public. Dar în ziua aceea, cu fetiţa blondă de mână şi cu berea în cealaltă mână, Sir Paul avea chef de vorbă cu un bărbat ne­cu­noscut. După un pic de pălăvrăgeală, l-am întrebat de drepturile pentru al­bu­me­le Beatles. Mi-a spus că nu le cum­pă­ra­se iniţial Michael (Michael nu murise încă - n.a.). Mi-a spus istoria, ori versiu­nea lui proprie. Ca să scape de fiscul britanic, The Beatles a vândut drepturile la publicarea textelor cântecelor unei companii publice, Northern Songs, care a fost revândută magnatului Lew Grade, care a vândut diverse bucăţi din colecţie altor companii ori indivizi (Lennon şi McCartney, certându-se pe atunci, nu s-au pus de acord cum să-şi recumpere drepturile). Textele la 159 de cântece (251, dacă clasăm unele variante drept cântece separate) le-a cumpărat în 1985 Michael Jackson, sfătuit că ar fi o investiţie bună. Bani albi pentru zile negre - celebrităţile se tem să nu sărăcească. Sunt anxioşi. Simţitori, de... artişti... Când Sir Paul a vrut să publi­ce cupletele la "Eleanor Rigby" şi alte cântece pe care le scrisese în programele turului mondial din 1989, s-a trezit că trebuia să-i plătească procente lui Michael Jackson! Dar să nu ne îngrijorăm. Fraierit la propriile cântece, Sir Paul a cumpărat şi el nişte albume celebre, între care "The Buddy Holly Story".
- Asta-i viaţa, a oftat Sir Paul către mine (Petru Popescu). N-ai niciodată bani destui!

Subtext: divorţuri costisitoare, noi căsătorii ori legături şi mai costisitoare, copii cu prima, cu a doua, cu a treia... scandaluri, avocaţi... evadări din ochiul public la un cost de $ 100.000 pe zi... aaaaagghhhhh!

M-am gândit in petto, la Mozart, care cumpăra cai de curse, dar n-avea cu ce plă­ti chiria. Şi la nenumăraţi alţi iluştri în situaţii similare. Asta era acum un an; Mi­chael, încă viu şi încă falit, dispera că nu putea să aranjeze concertele de la Londra ca să-l scoată din mlaştina financiară. Dar le-a aranjat până la urmă, şi a murit istovindu-se la repetiţii, şi acum, mort... e bogat! Banii nu-s niciodată destui. Pare să fie tâlcul poveştii.

Artiştii nu ştiu să se chivernisească. America n-a ştiut să se oprească din ciclul împrumuturi/datorii. Obama a promis mântuire economică, dar se pare că a promis prea mult, prea repede. Şi banii... nu sunt destui, nicăieri, niciodată, în nici o pungă! Dar au fost vreodată destui?
Nici Marx şi Keynes împreună n-ar putea răspunde la această întrebare!

Iubiţi cititori români, cei care citiţi acest text, vreau să vă ofer o bucurie sim­plă... şi nu foarte costisitoare. La chioşcuri în România se oferă zilele as­tea romanul "Prins". Retipărit în cadrul proiectului Jur­nalului Naţional "Biblio­te­ca pentru Toţi". Romanul iu­bi­rii mele pentru Bucureşti. Dacă nu l-aţi citit vreodată, cumpăraţi-l şi citiţi-l, vă promit o lectură nu doar plă­cu­tă, ci chiar plăcut tulburătoare. A fost scris când eu şi ge­neraţia mea n-aveam bani, dar aveam idealism. Da, da, idea­lism, atunci, în acei ani! The Beatles îşi revărsa muzica din difuzoare peste tot pe lume, inclusiv în lifturi. Lumea era di­vi­za­tă, dar într-un fel unită. Ce paradox!