x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dragostea aprinde călcâiele. Dar le şi roade

Dragostea aprinde călcâiele. Dar le şi roade

de Florin Condurateanu    |    03 Noi 2017   •   07:50
Dragostea aprinde călcâiele. Dar le şi roade

Strălucind de succese, actorii atrag admiratoarele şi fanele precum se strâng fluturii la abajurul luminat al veiozei. Roiesc fetişcanele îndrăgostite de eroii semeţi din piese şi filme, se calcă pe picioare pentru un biet autograf şi declară actorilor că sunt amorezate peste poate de ei. Dar şi divele scenei sunt curtate de zeci, de sute de flăcăi cu tunsori moderne şi buchete de flori cât roata de rezervă a maşinilor. Viaţa de vedetă este asediată de tentaţii, fidelitatea lor în căsătorie este adesea călcată în picioare ca gresia din baie. Nu numai asaltul admiratoarelor şi iubăreţilor şubrezeşte căsătoriile actorilor, ci şi programul dezordonat al spectacolelor, filmărilor deşiră liniştea căminului de vedete. Mai dese sunt căsniciile destrămate dintre actori, mai rare cuplurile stabile dintre El şi Ea, ambii slujitori ai scenei. Exemple din cinematografia mondială sunt Elisabeth Taylor şi Richard Burton, căsătoriţi unul cu altul de 7 ori, după divorţuri dintre ei cu vânătăi sub ochi şi păr smuls în bătăi, urmate de împăcări. Florin Piersic, cu un alai de frumuşele după el, vrăjite şi de povestirile lui cu lipici, a dărâmat două căsătorii cu actriţe, prima cu talentata Tatiana Iekel, mama lui Florinel Piersic, s-a ajuns la divorţ şi cu Anna Szeles, care i-a făcut şi ea un fiu, pe Dani. N-a rezistat nici căsătoria dintre George Motoi, interpret de voievozi, şi frumoasa Cezara Dafinescu. S-au înţeles foarte bine în căminul lor actorii Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, au jucat şi în “Scrisoarea pierdută”, regizată de Ciulei: el îl interpreta pe prefectul amant Tipătescu, ea pe Coana Joiţica. Nici marile staruri nu au reuşit să-şi conserve căsătoriile cu actriţe, maestrul Beligan a divorţat de prima nevastă, talentata Nineta Gusti, iar Liviu Ciulei de actriţa Clody Bertola. Simbol de trăinicie în căsătorie au fost actorii Leopoldina Bălănuţă şi Mitică Popescu, ea s-a luptat ca o leoaică să-l reintegreze pe Mitică în Facultatea de Teatru după o condamnare politică la puşcărie. Model de iubire deşteaptă, constantă este căsătoria lungă dintre Ilinca Tomoroveanu şi colegul de scenă Traian Stănescu. Nefericit într-o căsătorie-cacealma a fost uriaşul Toma Caragiu, cu o nevastă actriţă oarecare.

 

 

×
Subiecte în articol: Elisabeth Taylor Richard Burton