Economia e pe ducă, libertatea la fel

Statul a ratat oca­zia crizei: în loc să se retragă din eco­nomie, o apasă până la sufocare

România e cel mai mare duşman al proprietăţii. Doar în Bulgaria drepturile de proprietate sunt mai slab protejate. Poate fi asta o explicaţie pentru decalajul de dezvoltare dintre piaţa românească şi pieţele ţărilor din primul val de aderare la UE?

Economiştii apreciază că specificarea clară şi protejarea dreptului de proprietate privată sunt condiţiile cele mai importante pentru dezvoltarea economică a unei ţări. Dreptul de proprietate instituie o structură de stimulente şi constrângeri care motivează comportamentul uman în sensul valorificării optime a resurselor. Altfel spus, o economie fără proprietari nu poate fi o economie de piaţă. Şi cu toţii ştim că economia României a ajuns să fie considerată ca funcţionând pe principiile economiei de piaţă mult mai târziu decât statele din primul val de aderare la UE. Aşa că nu-i de mirare că economia românească a întârziat să se dezvolte.

Într-o oarecare măsură, bugetul statului şi bursa se ocupă cam de aceleaşi lucruri. Când oamenii sunt în imposibilitatea de a face ceva de unii singuri, pun mână de la mână şi construiesc autostrăzi, căi ferate, fabrici. Dar ce mare diferenţă e între banii luaţi forţat de la contribuabili şi cei pentru care managerii răspund în faţa acţionarilor! În timp ce administratorii le înapoiază acţionarilor banii pe care nu-i pot investi, statul îi cheltuieşte pe toţi în ultimele luni ale anului, ba mai ia şi împrumut, ca să aibă motiv la scadenţa creditelor să mărească impozitele sau să apeleze la inflaţie.

Dacă politicienii n-ar fi intervenit asupra economiei şi ar fi lăsat în pace pieţele să apară şi să se maturizeze, bursa din Bucureşti ar fi avut acum măcar jumătate din numărul de titluri cotate pe piaţa de capital poloneză. Cum însă în România business-ul nu se face la vedere, ci în interiorul unor carteluri - alimentate cu bani din nivelul de trai -, e normal să ne plasăm pe ultimele poziţii în UE la respectarea drepturilor de proprietate şi pe primele la corupţie. Lipsa de transparenţă şi spiritul discreţionar cu care statul ia un bun de la cel care l-a dobândit după toate regulile jocului şi-l transferă clientului politic explică pe deplin decalajul de dezvoltare dintre România şi ţările din primul val de aderare la UE.

Este exact cum postula economistul peruvian Hernando de Soto: atâta vreme cât drepturile de proprietate nu sunt bine definite, activele nu pot fi transformate în capital, nu pot fi tranzacţionate decât într-un cerc restrâns, unde toţi oamenii se cunosc între ei, nu pot fi utilizate drept colateral pentru împrumuturi ori ca participaţie într-o investiţie.
Rezumând, esenţa sistemului capitalist se bazează pe garantarea dreptului de proprietate. Acest lucru reprezintă chiar deosebirea majoră între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. În ţările emergente, chiar dacă s-au înregistrat perioade cu creşteri economice-record, nu s-a văzut acelaşi nivel de bunăstare ca în ţările dezvoltate. Aceasta va veni numai atunci când drepturile de proprietate vor deveni baza pe care se conturează politicile economice ale unei ţări.

În cazul României observăm cum tribunalele sunt pline de foşti proprietari care încearcă să-şi redobândească activele naţionalizate. Industria românească e construită pe terenuri ale căror drepturi de proprietate se dispută în faţa judecătorilor de la Bucureşti şi Strasbourg. Şi, pentru închiderea acestui cerc vicios, statul român încearcă să-i despăgubească pe cei cărora le-au fost confiscate proprietăţile cu active purtătoare de risc. Toate acestea arată că România nu e gata să creeze capital propriu şi de aceea importă.

În ţările dezvoltate, fiecare bucăţică de pământ, fiecare echipament sau clădire are un act de proprietate care este partea vizibilă a unui proces ce conectează aceste active la restul economiei. Pe baza acestor conexiuni afacerile se fac printr-o simplă strângere de mână. E limpede că, până când România nu va acorda proprietăţii importanţa pe care o merită, economia noastră reală va rămâne decapitalizată şi nu-şi va putea atinge potenţialul maxim.