x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Elitele cu origine sănătoasă

Elitele cu origine sănătoasă

de Ionuț Bălan    |    26 Apr 2021   •   07:50
Elitele cu origine sănătoasă

Politicienii noștri cred c-ar fi charismatici. Dar enunțurile lor economice nu depășesc optica omului obișnuit. Se vede că, de fapt, n-au decât tupeu. Ca să aibă charismă le trebuiau inventivitate și educație.

Conducătorii noștri politici au „remedii” care vin omului de rând. Dar Gustave Le Bon precizează, în „Psihologia mulţimilor”, că civilizațiile au fost create și conduse de mici elite intelectuale, nu de mase.

Forța acestora din urmă se manifestă doar prin distrugeri. De aceea politicienii - apropiați gândirii gospodinelor şi meşterilor - distrug mediul de afaceri. Și să nu se creadă cumva că au existat după ’90 politicieni care n-au stricat nimic. Se poate admite numai că unii au produs mai puține daune. Adică, au fost o idee mai educați. Însă nici ei n-au fost elită, ci tot gloată, fiindcă, deși pagubele au fost mai mici, tot s-au remarcat prin stricăciuni.

Trecând de la Le Bon la Ludwig von Mises, acesta observă că dezvoltarea burgurilor - edificate cu ajutorul diviziunii muncii - a condiționat importul de forță de muncă de la țară, care nu și-a putut însuși filosofia socială pe cât de repede a îmbrăcat o haină nouă. De aceea locuitorii neasimilați dinăuntru au devenit mai amenințători decât barbarii care asaltau în trecut zidurile cetăţilor liberale.

Ca un exemplu, dacă în 1920, 80% dintre români locuiau în mediul rural, pe vremea comunismului, când raportul a devenit brusc 55% - 45% în favoarea mediului urban, puterea a fost luată tocmai de proaspeții emigrați la oraș, transformați  în clasă muncitoare. Iar când conducătorii proletariatului au dat semne, în sfârșit, că trec de la instinct la rațiune și încep să-și manifeste interesul pentru educație, a avut loc o nouă schimbare care a propulsat în prim-plan „ordonanţele” cu origine sănătoasă de tip soldatul Švejk din eșalonul doi, mult mai viscerale și distructive.

Schimbând perspectiva, de la național la regional, se poate spune că motivele pentru care România e mai puțin dezvoltată decât Polonia au legătură cu apucăturile de turmă. Iată și de ce procentajul românilor cu viziune intervenționistă de stânga e mult peste cel al polonezilor. Și, cu cât politicienii sunt mai apropiați de instinctele mulțimii, cu atât mediul economic e mai politizat, și distrugerile-s mai mari.

Oare ce părere mai au acum cei care vânturau de zor pancartele cu „IMGB face ordine” și strigau cât îi țineau bojocii: „Nu ne vindem țara!” mai pun un cocean pe foc în sătucul în care s-au întors și cu mâinile pe care pe vremuri și le făceau pâlnie la gură își prind cu durere capul: Mintea românului cea de pe urmă…

 

×