Ce vina au milioanele de romani ca politica romaneasca nu e coerenta si transparenta? Suntem noi complicii starii de fapt create de politicieni? Ce secretiza Nastase vrea sa desecretizeze Basescu.
Problema de securitate energetica a tarii a ajuns pe masa Consiliului Suprem de Aparare a tarii. Acum, in prag de iarna si de aderare la Uniunea Europeana, ne-am trezit cu o situatie si nu stim cum sa procedam. Si-atunci, cel mai simplu este ori sa formam o comisie noua ori sa apelam la un consiliu mai vechi. S-a ales optiunea cu numarul doi. De la discutii aprinse despre ziaristii rapiti, continuand cu retragerea trupelor romanesti din Irak la ordinul cui nu trebuie si pana la bransamentele de curent electric nu e decat un pas. Pasul CSAT! Asezati la masa celebra, cu sticlute de apa, sucuri, crontonele in boluri si umanizati cu flori delicate in glastre cu stil - ce nu vor putea in veci vorbi despre ceea ce se intampla in incaperea Palatului Cotroceni - mai-marii tarii vor decide. Vor analiza. Vor infiera. Vor cauta vinovati. Vor rascoli. Vom scormoni. Si, in final, sigur ne vor aburi. Uimirea mea cea mare, asupra careia revin constant, ciclic, este ca nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care au populat campania electorala nu a pus probleme de fond ale Romaniei: securitatea alimentara, energetica, petroliera. Se vorbea in pilde, in sarade, se faceau mici caterinci - se telenovelizase totul si chiar manelizase pana la absurd dezbaterea de fond - , iar romanul privea la spectacolul pus in scena de niste agentii de publicitate si consilieri straini care castigau un ban cinstit de pe urma bascaliei si bascalirii politicienilor nostri. Acum, la doi ani de la castigarea alegerilor, punem de-o mamaliga si de-un CSAT, pentru ceva ce nu a izbucnit acum - ca nu ne-au rapit irakienii conductele de petrol si gaze, le-am dat de buna-voie si siliti doar de interesele noastre - ca sa aratam lumii intregi si mai ales votantilor ca ne pasa, ne doare, suferim alaturi de "boborul" muritor de foame, dar satul pana in gat de rotirea cadrelor politice "fara competente", ca-ntr-un carusel stricat.Citește pe Antena3.ro