Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In 22 mai 2008 am cosemnat in cotidianul francez Le Monde o scrisoare deschisa adresata liderilor UE, alaturi de trei fosti presedinti ai Comisiei Europene, noua fosti premieri si sase fosti ministri ai finantelor/economiei din tari din UE. Textul numit 'Pietele financiare nu trebuie sa ne guverneze' lansa un avertisment privind iminenta unei crize financiare zguduitoare, care va slabi considerabil lumea occidentala. La vremea publicarii scrisorii la varful Comisiei si ECB se vorbea despre 'robustetea' economiei europene, remarcandu-se, totodata, ca grupurile bancare europene nu ar fi implicate, masiv, in producerea de active toxice, ca criza, probabil, nu va traversa Oceanul. Am vazut ce s-a intamplat o data cu momentul Lehman Brothers. De atunci a inceput calvarul financiar european intruchipat si de o criza a zonei euro.
De ceva timp ma muncesc doua ganduri privind desfasurarea crizei. Nu as fi scris aceste randuri acum daca nu as fi vazut un bancher declarand la postul public tv ca principala misiune a industriei pe care o reprezinta este de a avea grija de banii deponentilor. Stiind ca banca sa a fost salvata cu bani publici in tara mama, ca a fost implicata in originarea si distribuirea de derivate periculoase nu imi venea sa cred ce aud. Realitatea este ca multi in industria financiara nici acum nu asuma rolul pe care ea l-a jucat in producerea unei crize fara egal dupa Marea Depresiune. Abuzul de securitizare, inselarea clientilor prin distribuirea de produse fara tranzactionare transparenta (fara valoare, practic), goana dupa profit prin neglijarea riscurilor la nivel micro si macro etc. au transformat mari componente ale industriei financiare intr-un veritabil destabilizator intern al economiilor industrializate. Evolutia intermedierii financiare in ultimele decenii a amplificat enorm riscuri sistemice, prin cresterea complexitatii si interconectivitatii. Cum subliniaza Andrew Haldane, directorul de cercetare la Banca Angliei, tocmai robustetea sistemelor a fost lovita. As mentiona si pe Alexander Lamfalussy, care in 1999, intr-o analiza de mare finete, arata cum abuzul de securitizare si cresterea 'sectorului bancar umbra', care scapa reglementarilor, fac sistemele tot mai fragile. Criza a obligat guvernele sa redescopere nevoia de stabilitate financiara.
De cand a irumpt criza financiara am scris despre cauzele crizei financiare, asa cum le vad, si am evocat rolul nefast al dereglementarilor, intre care renuntarea la legislatia Glass Steagall in 1999 si instituirea Commodities Markets Modernization Act din 2000 in SUA, care au stimulat operatiunile speculative. Sunt insa ingrijorat de doua procese, care par sa fie accentuate de criza financiara si care, in opinia mea, merita atentie sporita. Unul priveste ce s-a intamplat cu industria financiara in anii de criza. Riscuri sistemice au obligat guverne la interventie publica de salvare a unor giganti bancari, a celor numiti 'too big to fail'. Este drept ca aceasta interventie a fost insotita de eforturi de reforma a reglementarii si supravegherii pietelor financiare in domenii ca: limite la leverage (indatorare), cresterea capitalului propriu, reglementarea derivatelor, legarea remunerarii de performanta, ingradirea de operatiuni speculative etc. Si ironia face ca Adair Turner (seful Autoritatii pentru Servicii Financiare) si Mervyn King (guvernatorul Bancii Angliei) in Marea Britanie sa fie mai cutezanti decat omologi din Europa continentala.
O explicatie ar fi supraexpansiunea City-ului, care a vulnerabilizat mult economia britanica (Irlanda si Islanda fiind cazuri de-a dreptul extreme). Fapt este insa ca aceasta criza conduce la o consolidare pe piata si aparitia unor entitati financiare mai mari. Dimensiunea acestor grupuri face ca riscurile sistemice sa persiste.
