Foştii securişti mici sunt supăraţi

Scriitorul de la pagina 3
Am fost luat la întrebări, vehement şi în plină stradă, de un bărbat trecut de a doua tinereţe, care mi-a reproşat că nu dau tare în căpătuiţii gen Dumitru Dragomir. Eu sunt mic, mi-a zis el, eram mic şi când nea Mitică era mare, dar matale trebuie să dai mai tare în el.

Omul, în nevoia sa îndelung reprimată de revanşă, mi-a furnizat nişte poveşti "din interior, pe care lumea nu le cunoaşte". Dar noi, ăştia, care mici am fost şi mici am rămas, a mai zis el, le ştim.

E adevărat, foştii securişti şi foştii miliţieni nu-s toţi bogaţi. Şi, chiar dacă nu-s calici, au multe motive să-i invidieze pe foştii şefi şi mai ales pe foştii colegi, egali în grad la epurare, care au ajuns milionari şi miliardari. Dintre cei mici, foarte mulţi n-au căpătat mare lucru la marea împărţeală de după 1990. Informaţii compromiţătoare despre cariera în regimul democratic al foştilor lor şefi vin multe de la aceştia, nervoşi că nici măcar la ei nu s-au dat magazine, afaceri şi rosturi sociale bine plătite după grad şi merit.

În toamna lui 1990, o rudă mică prin alianţă m-a căutat să mi se plângă că primise doar un ştrand în Pantelimon, deşi fusese plutonier, în vreme ce un subaltern de-al său, sergent major, căpătase cu pile un magazin de piese auto în vad, pe la Obor. Dacă nici la noi nu-i pe dreptate... mi-a zis el cu obidă, socotind că fiind neamuri, neamuri mici, am să-l aprob şi o să sufăr împreună cu toţi foştii plutonieri defavorizaţi la marele jaf. La despărţire, cu aerul că-mi dezvăluie un secret profesional teribil, pe care nu trebuia să-l fac public niciodată, mi-a zis: "Nici nu ştii ce dobitoc putea să fie sergentul ăsta major".

Carevasăzică, sergentul major obţinuse o porţie mai mare, deşi era mai mic în grad şi nu doar prost, ca plutonierul, ci de-a dreptul idiot. Nerespectarea ierarhiei, atât pe linie de grad, cât şi pe linie de incompetenţă şi obtuzitate, duce România de râpă.

Un alt fost securist mic, cu care mă socializez pe linie de căţei, mai ales duminica, mi s-a mărturisit, ca unuia care putea avea înţelegere pentru toate necazurile unei vieţi, în ce chip îi pică lui rău democraţia. Mie îmi lipseşte şeful care să-mi comande. Am lucrat la un privat dat dracului, dar şi el, în loc să-mi comande ca să-mi dau silinţa, vorbea aiurea. Ba mă solicita, ba îmi cerea concursul. După patruzeci de ani de meserie, mi-a mai spus fostul mic securist, am ierarhia în sânge, nu mi-o scoate cu una, cu două democraţia.

Foştii securişti şi miliţieni mici, prin urmare, sunt victime, pe linie de psihologie, ale schimbării de regim. Sunt victime şi pe linie de tramvai, fiindcă n-au călătorit decât cu maşinile din dotare. Sunt victime pe mai multe linii, pentru că au fost mici şi li s-au dat întreprinderi mici, iar pe cele mijlocii le-au luat tot foştii securişti mari. A avut loc o mare nedreptate pe linie de recompense, care a produs drame naţionale, nu drame mici, pe unităţi militare şi birouri, cum ar fi fost regulamentar. Glorios trecut, trist prezent!