Funeriu a atârnat electoral de renta gimnastelor

Sportul a furnizat, la finalul sap­ta­ma­nii trecute, mai multe teme care au su­pradozat vitaminizarea dez­ba­te­ri­lor publice si, implicit, a au­di­e­n­te­lor in media. Fleica cea consistenta a ve­nit insa dinspre ANST. Adica ce mai na­tionala si cea mai autoritate ad­mi­nis­­trativa din sportul romanesc. Specialistii din subordinea Doinei Me­lin­te, constituiti intr-o comisie, si ea tot de specialitate, au chinuit nis­­te su­gestii de modificare a legii sportului. Una dintre sugestiile propuse de bu­ge­tarii partinici, in frunte cu secretarul de (mult) stat Stefan Cristian Sandulache, se referea la stabilirea pragului minim de varsta (30 de ani) de la care realizatorii unor mari per­for­mante sportive pot primi renta vi­a­­gera. Stabilirea respectivului prag de varsta, prag de varsta ac­ceptat tacit de majoritatea spor­ti­vi­lor, a tulburat ape­le la lotul national de gimnastica fe­minina. Ramura sportiva in care per­formanta, marea performanta, se re­a­lizeaza, in gene­ral, la varsta co­pi­lariei. Concret, sportivele care benefi­ciau de renta, in virtutea vechii legi, in­tentionau sa se retraga pentru a nu pier­de un drept deja castigat. Iar spor­tivele care intentionau sa se retraga – Catalina Ponor si Sandra Izbasa – erau tocmai cele creditate cu sansa de a obtine noi medalii la apropiata Olimpiada de la Londra.

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman a reactionat concret, cerand ANST sa modifice proiectul in sensul ex­ceptarii gimnastelor de la regula. Reactia oficiala a COR, poate eficienta, dar stearpa in spectaculozitatea ei, a fost insotita insa de spectacolul unor reactii emotionale ex­hibate cu mare aplomb. Dezbaterile te­matice au plutit in sosul unei exagerate responsabilitati, revolta cat cuprinde si maxima angajare pa­tri­o­tica. Rentierii partinici ai ANST, striviti in personalitatea lor de inalti dem­nitari, au decontat incompetenta prin scuze jenante. Ca halterele n-au fost niciodata paralele cu oistea de la brisca sau cu calul, ca barna din ochiul gimnasticii nu trece prin cosul de baschet, ca ultima diagonala de la sol nu se intersecteaza de nici un fel cu spirala filosofica a lui Vasile Conta. Si fiindca tot acest ghiveci de dude decorticate trebuia sa aiba un final de mana buna, a iesit la rampa si fat fru­mos din tei. Adica fumuriul cel mai fumuriu si ministrul cel mai in­va­ta­­mant dintre sportivi, excelenta lui, a partidului, domnul Funeriu. El per­so­nal, el, delicatul si mereu lustrui­tul ministrut, s-a deplasat pe proprie ras­pun­dere la Izvorani. S-a deplasat in can­tonamentul lotului national de gim­nastica si le-a asigurat pe sportive ca nimeni nu va mai atenta la drepturile obtinute de rentierele performantei.

Funeriu putea actiona, la fel de for­­tos si la fel de eficient, din intimita­tea buduoarului sau ministerial. Dar dis­cretia si bunul simt nu asigura afi­sa­re electorala. Iar domnul Funeriu toc­mai asa ceva a cautat la Izvorani. Insa respectiva cautare nu l-a avanta­jat pe ministru in nici un fel. De fapt, afisarea nu-l avantajeaza pe domnul Funeriu. Fiindca n-are cu ce. Cat despre renta, ce sa mai discutam? In principiu nu sunt de acord cu o asemenea forma de recompensa. O societate civilizata ar trebui sa le asigure sportivilor ajunsi la varsta abandonului posibilitatea de a-si castiga onorabil resursele unei existente confortabile. Si respect! Dar unde nu exista respect, e buna si renta. Desi ea pare mai degraba o danie care recompenseaza mana intinsa.