Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sportul a furnizat, la finalul saptamanii trecute, mai multe teme care au supradozat vitaminizarea dezbaterilor publice si, implicit, a audientelor in media. Fleica cea consistenta a venit insa dinspre ANST. Adica ce mai nationala si cea mai autoritate administrativa din sportul romanesc. Specialistii din subordinea Doinei Melinte, constituiti intr-o comisie, si ea tot de specialitate, au chinuit niste sugestii de modificare a legii sportului. Una dintre sugestiile propuse de bugetarii partinici, in frunte cu secretarul de (mult) stat Stefan Cristian Sandulache, se referea la stabilirea pragului minim de varsta (30 de ani) de la care realizatorii unor mari performante sportive pot primi renta viagera. Stabilirea respectivului prag de varsta, prag de varsta acceptat tacit de majoritatea sportivilor, a tulburat apele la lotul national de gimnastica feminina. Ramura sportiva in care performanta, marea performanta, se realizeaza, in general, la varsta copilariei. Concret, sportivele care beneficiau de renta, in virtutea vechii legi, intentionau sa se retraga pentru a nu pierde un drept deja castigat. Iar sportivele care intentionau sa se retraga – Catalina Ponor si Sandra Izbasa – erau tocmai cele creditate cu sansa de a obtine noi medalii la apropiata Olimpiada de la Londra.
Comitetul Olimpic si Sportiv Roman a reactionat concret, cerand ANST sa modifice proiectul in sensul exceptarii gimnastelor de la regula. Reactia oficiala a COR, poate eficienta, dar stearpa in spectaculozitatea ei, a fost insotita insa de spectacolul unor reactii emotionale exhibate cu mare aplomb. Dezbaterile tematice au plutit in sosul unei exagerate responsabilitati, revolta cat cuprinde si maxima angajare patriotica. Rentierii partinici ai ANST, striviti in personalitatea lor de inalti demnitari, au decontat incompetenta prin scuze jenante. Ca halterele n-au fost niciodata paralele cu oistea de la brisca sau cu calul, ca barna din ochiul gimnasticii nu trece prin cosul de baschet, ca ultima diagonala de la sol nu se intersecteaza de nici un fel cu spirala filosofica a lui Vasile Conta. Si fiindca tot acest ghiveci de dude decorticate trebuia sa aiba un final de mana buna, a iesit la rampa si fat frumos din tei. Adica fumuriul cel mai fumuriu si ministrul cel mai invatamant dintre sportivi, excelenta lui, a partidului, domnul Funeriu. El personal, el, delicatul si mereu lustruitul ministrut, s-a deplasat pe proprie raspundere la Izvorani. S-a deplasat in cantonamentul lotului national de gimnastica si le-a asigurat pe sportive ca nimeni nu va mai atenta la drepturile obtinute de rentierele performantei.
Funeriu putea actiona, la fel de fortos si la fel de eficient, din intimitatea buduoarului sau ministerial. Dar discretia si bunul simt nu asigura afisare electorala. Iar domnul Funeriu tocmai asa ceva a cautat la Izvorani. Insa respectiva cautare nu l-a avantajat pe ministru in nici un fel. De fapt, afisarea nu-l avantajeaza pe domnul Funeriu. Fiindca n-are cu ce. Cat despre renta, ce sa mai discutam? In principiu nu sunt de acord cu o asemenea forma de recompensa. O societate civilizata ar trebui sa le asigure sportivilor ajunsi la varsta abandonului posibilitatea de a-si castiga onorabil resursele unei existente confortabile. Si respect! Dar unde nu exista respect, e buna si renta. Desi ea pare mai degraba o danie care recompenseaza mana intinsa.
