Gică Popescu spune răspicat că e patriot

Premierul Tudose l-a numit consilierul său pe sport şi manager al proiectului de desfăşurare la noi a unor partide de UEFA pe Gică Popescu. Din această încercare importantă, România trebuie să iasă bine, să arate anvergură, să stea cu privirea sus organizând stadioanele meciurilor competiţiei europene, punând la punct detaliile pe măsura sufletului cald şi primitor al poporului român. Nu e o treabă uşoară, timpul ne goneşte din urmă şi, după acest examen european, trebuie să fim mândri că suntem români. Alegerea mi se arată a fi una inspirată, Gică Popescu este un nume respectat în lume, priceperea lui în manageriatul fotbalului este evidentă, aduce seriozitate şi profund patriotism. Iată secvenţe din viaţa lui Gică Popescu, care probează calităţile pe care le-am subliniat mai sus. După toate furtunile din destinul său, Gică Popescu a afirmat răspicat că el este un patriot român, că iubeşte mult Ţara, că nimic nu egalează bucuria lui când oamenii îi zâmbesc pe stradă, când românii lui îi spun o vorbă bună, când îi cer un autograf şi o poză. Îşi amintea că, atunci când îmbrăca echipamentul roş-galben-albastru, îl frigea tricoul, îl ridica în zbor imnul. Chiar în primul transfer la olandezi, spectatorii din Eindhoven îi scandau numele încă de la încălzire, devenise antrenorul secund din teren al formaţiei renumite din Olanda. Era accidentat, nu mai jucase în echipa Eindhoven de câteva săptămâni, însă când a venit chemarea la naţională, cu toate reproşurile ştabilor olandezi, a ajuns în cantonamentul tricolorilor, cobora ţopăind ca un cocostârc scările de dureri, a acceptat infiltraţii în genunchi şi a jucat eroic meciul României. Marele fotbalist şi antrenor Cruyff l-a numit pe olteanul Popescu căpitan al Barcelonei, stârnind nemulţumirile fotbaliştilor Barcei, profund naţionalişti. Cruyff i-a ordonat fiului său să stea în cantonament cu Gică Popescu şi să înveţe şi cum îşi leagă acesta şireturile. Când Barcelona a câştigat Cupa Europei, regele Spaniei i-a înmânat trofeul european lui Gică Popescu, în uralele zecilor de mii de spanioli. În Turcia, împingând-o pe Galata spre trofee europene, Hagi şi Popescu erau iubiţi ca nişte sultani. Tatăl lui Gică Popescu îl lua de mână şi se duceau în fundul curţii, se aşezau pe malul Dunării şi priveau fără niciun cuvânt Dunărea, ca semn de eternitate românească.