Gladiatorul de week-end

Geoană persistă in a anunţa ferm că nu renunţă la funcţia de premier. O dregătorie pe care nu i-a oferit-o şi, după toate probabilităţile, in actuala arhitectură politică, nu i-o va oferi nimeni. Prin luptă dreaptă, ca intre gladiatori, n-am auzit să se căştige pe undeva, prin lumea căt de căt civilizată, şefia vreunui guvern. Plus că nu ştiu ce mă face să cred că bătrănul lup de mare e mai bun la bătaie ca un băiat crescut in Primăverii şi care are experienţă a caftului fizic cam cătă pricepere la condus au şoferii de week-end.

Mărturisesc că incă n-am reuşit să descifrez resorturile intime care-l imping pe Mircea Geoană să comită gesturi de tipul autopropunerii sinucigaşe pentru funcţia de premier. Dacă pănă acum nu ii era evident că preşedintele nu dă două parale chioare pe autoasumata sa poziţie de lider al Opoziţiei şi pe el insuşi ca prezumtiv rival, modul injositor in care acesta a răspuns declaraţiei sale politice privind depunerea moţiunii de cenzură, instalarea unui Executiv dominat de PSD şi condus de el ar fi trebuit să-l convingă de cruda realitate.


Din nefericire, se pare că nu orgoliul este calitatea dominantă a caracterului său. Aşa că, după gafa cu anunţarea publică a candidaturii pentru şefia Executivului, in loc s-o dreagă şi să-i dea flit marinarului şcolit la semifrecvenţă care se plictiseşte intre zidurile Cotrocenilor, persistă in a anunţa ferm că nu renunţă la funcţie. Care, păcatele mele, funcţie? O dregătorie pe care nu i-a oferit-o şi, după toate probabilităţile, in actuala arhitectură politică, nu i-o va oferi nimeni. Prin luptă dreaptă, ca intre gladiatori, n-am auzit să se căştige pe undeva, prin lumea căt de căt civilizată, şefia vreunui guvern. Plus că nu ştiu ce mă face să cred că bătrănul lup de mare e mai bun la bătaie ca un băiat crescut in Primăverii şi care are experienţă a caftului fizic cam cătă pricepere la condus au şoferii de week-end.


Gesturile politice smucite marca Geoană, dincolo de faptul că fac deliciul media şi oferă material de lucru pentru interminabile dezbateri televizate despre nimic, au inceput să stupefieze pănă şi la nivelul conducerii executive a PSD. Susţinerea ii vine - ca şi ideile, probabil - de la o anume facţiune, cea a băieţilor veseli care s-au născut ca politicieni la putere ori s-au invăţat (ca demnitari locali de tip perpetuu) să dicteze traseele banilor publici. Numai că baroneţii complotişti, care au şi uneltit pentru alegerea sa ca preşedinte al partidului, nu sunt in stare, politiceşte vorbind, să depăşească stadiul de mici sforari de provincie care, odată ajunşi in satul cu miniştri, sar liniile de tramvai să nu se curenteze.


Social-democraţii hărşăiţi, invăţaţi şi cu purgatoriul opoziţiei dure, sunt interzişi sau, pur şi simplu, jenaţi cănd trebuie să ofere o reacţie politică ori să susţină nişte poziţii de partid de care, dincolo de faptul că nu au fost consultaţi, află in general de la televizor. Motiv pentru care, speculănd ei, jupănii trecuţi momentan pe tuşă, băltirea in sondaje pe un palier nedemn pentru un fost partid (aproape) unic, pe la geamurile PSD bate un vănt de schimbare. Nu ştiu căt de realiste-s numele vehiculate, mai ales că unele incă mai au nişte schelete penale-n dulapuri, iar altora le lipsesc anvergura şi/sau vocaţia de lideri. In acest context, insă, a răbufnit in piaţa politică o recentă strădanie obsesivă a lui Mircea Geoană, aceea de a indepărta de sub luminile rampei unul dintre mai noii contestatari şi vehiculaţii contracandidaţi. Cristian Diaconescu, altădată perceput drept unul dintre apropiaţii săi, unul dintre puţinii pesedişti plăcuţi de media şi acceptat ca partener de dialog pănă şi de talibanii băsescieni, este aproape imbrăncit pe primul loc al listei pentru Parlamentul European; poziţie, de altfel, promisă şi lui Vasile Puşcaş, şi lui Adrian Severin. Deşi deocamdată acesta stă proptit ţeapăn pe picioare, presiunea pusă de diversele eminenţe cenuşii pe purtătorul de cuvănt al PSD, in speranţa că-l scapă pe Geoană de-un rival cu şanse, nu ştiu nici acesta căt de potrivit unei opoziţii preelectorale "la oase", creşte de la o zi la alta. Şi - risc un pariu - s-ar putea să genereze un scandal public de amploare, dacă nu cumva şi o falie in partid. Fost bun ambasador al Romăniei in SUA, Mircea Geoană a performat ca ministru de Externe in Guvernul PSD. O bună perioadă de vreme, a fost perceput ca unul dintre pariurile insănătoşirii şi spălării clasei politice autohtone. Dar, de la momentul in care a acceptat să candideze la Primăria Capitalei impotriva lui Traian Băsescu şi cu precădere după ce a reuşit să-l inlăture pe Adrian Năstase din fruntea social-democraţilor, prestaţiile sale politice sunt - ca să mă exprim căt de elegant sunt eu in stare - cel puţin bizare. Şi dăunează atăt carierei sale, căt şi formaţiunii politice pe care, in loc s-o reformeze, e pe cale s-o ingroape…