Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un grup de adolescente buclate, invelite divers si sumar in toale de vara, ieseau vesele din Muzeul Bran, unde ajunsesera in excursie cu scoala. Ce ti-a placut cel mai mult? - intreaba un reporter, postat cu maciulia microfonului la iesire. Mie, chicoteste si sare intr-un picior, o pustoaica pistruiata din Bucuresti, prea juna pentru a fi trecut prin furcile bacalaureatului, mi-a placut la nebunie camera de tortura. Am tresarit. Chiar m-am speriat. La varsta inca nedespartita de zane si printese, firestile inaripari erau inlocuite cu sfartecarile, sangele si gemetele unei temnite unde condamnatii treceau prin chinuri inumane. N-am mai vizitat de mult Castelul Bran. Stiu trepte, scari inguste, fante de tragere in peretii de piatra. Dracula se vrea cu duhul lui in ziduri, simbol al cruzimii, in varianta cinematografica si literara, si mai putin in cea voievodal istorica, mai apropiata de adevar. L-am sunat pe domnul Ion Dorin Narcis, cercetator, muzeograf, profesor al trecutului adunat in ziduri si carti si l-am rugat sa-mi povesteasca ce se afla in camera de tortura de la Castelul Bran. Nu mai lucreaza acolo, de cand Castelul Bran a devenit proprietate privata, ci alaturi, in Muzeul regal de la Vama, dar stie ca o parte din colectia de instrumente de tortura a unui polonez, gazduita la Palatul Sutu din Bucuresti, a ajuns sa populeze, sezonier, si o odaie a Branului. Sunt acolo fierastraie de retezat burti, clesti, tepi si tepuse de toate tipurile, scule de jumulit urechi si aparate incinse in foc de varat in vaginul unor nefericite condamnate la tortura. Iti trebuie o rezistenta teribila pentru a viziona o asemenea expozitie bogat ilustrata cu gravuri sugestive despre cum se putea muri in etape. Fetita scolarita din Capitala nu numai ca n-a iesit ingrozita, ci fericita ca a vazut minunatia camerei de tortura de la Bran. Copiii sunt cruzi uneori. Stiu un copil, Marcel, - care a murit de curand, la 60 de ani, in urma unei comotii cerebrale - care traia o bucurie nemarginita inecand in garla pui de pisica. Daca bietul pisoi isi revenea, scos la mal, calaul il indesa din nou in apa pana-si dadea duhul. Niciunul din copii nu ne puteam impotrivi fiind destul de bine articulat si punea fara mila la pamant orice tanc. Dumnezeu sa-l ierte! Poate in lumea in care a plecat il asteapta bietii pisoi torturati si asfixiati in garla.
Am vrut sa scriu altceva, dar socul acestei preferinte sangeroase m-a lasat pe ganduri. Un televizor, in spatele meu, clampane prin vocea sugrumata a unei reporterite despre saracia presedintelui Basescu. Are, zice ea, doar doua tablouri primite cadou si evaluate la 120 euro. Mai are un ban de aur primit de la Cioaba. As vrea sa-i spun ca Basescu este unul dintre cei mai bogati politicieni din Europa iar furturile lui si ale clicii din care face parte vor iesi curand la lumina. In afara de asta, sa ai, la varsta asta, doar doua tablouri nu prea e de mandrie. Nici macar carpeta aia cu Rapirea din Serai? Poate are Levantul, cartea pe care n-a terminat-o de citit in doua mandate. Oricum, pe 29 iulie, in afara unor pusti imbecilizati nu de scoala, ci de cel care a desfiintat scoala, Basescu nu mai poate conta pe nimeni. Cei care-au furat, protejati de el, il vor insoti.
