Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În metrou, un fost preşedinte de Gospodărie Agricolă Colectivă m-a privit lung, m-a întrebat dacă eu sunt chiar eu, ca să-mi povesteacă o veche documentare de a mea la el în comună de acum patruzeci de ani. Ştia pe de rost articolul de circumstanţă, pe care-l publicasem într-o revistă studenţească, pentru că îl făcuse să se simtă un timp important între ai lui şi la judeţ. Luarea aceea în seamă fusese unul din cele mai bune lucruri care i se întâmplase în viaţă. Numele omului nu-mi spunea nimic, al comunei nici atât. Omul ar fi trebuit să se mire, însă era prea căzut în reverie, ca să se mai poată minuna de ceva. Un fapt de servicu pentru mine contase ca un maximum de luare în seamă pentru el.
În metrou, un fost preşedinte de Gospodărie Agricolă Colectivă m-a privit lung, m-a întrebat dacă eu sunt chiar eu, ca să-mi povesteacă o veche documentare de a mea la el în comună de acum patruzeci de ani. Ştia pe de rost articolul de circumstanţă, pe care-l publicasem într-o revistă studenţească, pentru că îl făcuse să se simtă un timp important între ai lui şi la judeţ. Luarea aceea în seamă fusese unul din cele mai bune lucruri care i se întâmplase în viaţă. Numele omului nu-mi spunea nimic, al comunei nici atât. Omul ar fi trebuit să se mire, însă era prea căzut în reverie, ca să se mai poată minuna de ceva. Un fapt de servicu pentru mine contase ca un maximum de luare în seamă pentru el.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În metrou, un fost preşedinte de Gospodărie Agricolă Colectivă m-a privit lung, m-a întrebat dacă eu sunt chiar eu, ca să-mi povesteacă o veche documentare de a mea la el în comună de acum patruzeci de ani. Ştia pe de rost articolul de circumstanţă, pe care-l publicasem într-o revistă studenţească, pentru că îl făcuse să se simtă un timp important între ai lui şi la judeţ. Luarea aceea în seamă fusese unul din cele mai bune lucruri care i se întâmplase în viaţă. Numele omului nu-mi spunea nimic, al comunei nici atât. Omul ar fi trebuit să se mire, însă era prea căzut în reverie, ca să se mai poată minuna de ceva. Un fapt de servicu pentru mine contase ca un maximum de luare în seamă pentru el.
Nu ştiu cum ar trebui să se cheme cei pe care-i ştie o zi sau două toată ţara şi apoi nu-şi mai aduce nimeni aminte de ei. Am avut o mulţime de miniştri, care s-au remarcat prin nişte porcării, dar şi acestora numele li s-a dus definitiv în neantul unei notorietăţi scurte. Probabil că au spus şi vorbe de ţinut minte, dar în istorie au rămas doar neroziile, grozăviile gramaticale, enormităţile. Multe persoane ajung eroi de-o seară la televizor. Un ceas, două, uneori doar câteva minute sunt pe val. Expresia e în uz. Tudore, eşti pe val, îmi spun colegii de odinioară, care s-au grăbit să se pensioneze la cincizeci şi doi de ani, fiindcă se putea. Unii, dacă ar fi fost posibil, s-ar fi pensionat şi mai devreme. Ei nu înţeleg de ce nu-mi fac dosarul de pensionar, eu nu-i înţeleg pe ei, aşa că suntem chit. În jurnalistică eşti tot timpul pe val, numai că rareori pe un tsunami. Valul vine şi trece şi destul de adesea te ia cu el şi te rostogoleşte prin nisipul de pe fundul apei. Ziariştii au de a face cu tot felul de glorii de o clipă. Ziariştii ştiu ce se petrece în sinele celor mai mulţi din cei deveniţi subiect de media, pentru o fracţiune de an. Luarea în seamă şi neluarea în seamă sunt situaţiile care-l pot schimba pe omul de azi de la o zi la alta. Iar o îndelungată neluare în seamă, după ce acesta a fost, preţ de un moment, "cineva", fie şi un "cineva" pe care l-a călcat tramvaiul de trei ori şi a scăpat aproape întreg, îi otrăveşte tot restul existenţei. Toată eroarea şi toată frustrarea plecă de la ideea că situarea, chiar şi un minut, pe val e o chestiune de merit. Televiziunea şi presa au această putere, în esenţă înnebunitoare, de a-l ridica pe individ din banal şi a-i da pentru un timp nedefinit sentimentul că atinge călcâiul lui Dumnezeu.
Cehov a intuit perfect ce avea să facă din om ziarul de mare tiraj, atunci când scria povestirea cu slujbaşul călcat de o căruţă din care citez cu aproximaţii: Mamă, tată, a urlat de fericire acesta, când a fost adus acasă de nişte gură cască la incident, sunt celebru, mă ştie toată Rusia. Iată ce s-a scris la gazetă: ieri, la orele şapte trecute fix, cetăţeanul Ivan Ivanov a nimerit sub picioarele unui cal, iar calul n-a păţit nimic.
Tot ce-i senzaţional are şi o urmare. Urmarea, după un veac, ar fi că astăzi s-ar publica şi un interviu cu calul.
În metrou, un fost preşedinte de Gospodărie Agricolă Colectivă m-a privit lung, m-a întrebat dacă eu sunt chiar eu, ca să-mi povesteacă o veche documentare de a mea la el în comună de acum patruzeci de ani. Ştia pe de rost articolul de circumstanţă, pe care-l publicasem într-o revistă studenţească, pentru că îl făcuse să se simtă un timp important între ai lui şi la judeţ. Luarea aceea în seamă fusese unul din cele mai bune lucruri care i se întâmplase în viaţă. Numele omului nu-mi spunea nimic, al comunei nici atât. Omul ar fi trebuit să se mire, însă era prea căzut în reverie, ca să se mai poată minuna de ceva. Un fapt de servicu pentru mine contase ca un maximum de luare în seamă pentru el.
Nu ştiu cum ar trebui să se cheme cei pe care-i ştie o zi sau două toată ţara şi apoi nu-şi mai aduce nimeni aminte de ei. Am avut o mulţime de miniştri, care s-au remarcat prin nişte porcării, dar şi acestora numele li s-a dus definitiv în neantul unei notorietăţi scurte. Probabil că au spus şi vorbe de ţinut minte, dar în istorie au rămas doar neroziile, grozăviile gramaticale, enormităţile. Multe persoane ajung eroi de-o seară la televizor. Un ceas, două, uneori doar câteva minute sunt pe val. Expresia e în uz. Tudore, eşti pe val, îmi spun colegii de odinioară, care s-au grăbit să se pensioneze la cincizeci şi doi de ani, fiindcă se putea. Unii, dacă ar fi fost posibil, s-ar fi pensionat şi mai devreme. Ei nu înţeleg de ce nu-mi fac dosarul de pensionar, eu nu-i înţeleg pe ei, aşa că suntem chit. În jurnalistică eşti tot timpul pe val, numai că rareori pe un tsunami. Valul vine şi trece şi destul de adesea te ia cu el şi te rostogoleşte prin nisipul de pe fundul apei. Ziariştii au de a face cu tot felul de glorii de o clipă. Ziariştii ştiu ce se petrece în sinele celor mai mulţi din cei deveniţi subiect de media, pentru o fracţiune de an. Luarea în seamă şi neluarea în seamă sunt situaţiile care-l pot schimba pe omul de azi de la o zi la alta. Iar o îndelungată neluare în seamă, după ce acesta a fost, preţ de un moment, "cineva", fie şi un "cineva" pe care l-a călcat tramvaiul de trei ori şi a scăpat aproape întreg, îi otrăveşte tot restul existenţei. Toată eroarea şi toată frustrarea plecă de la ideea că situarea, chiar şi un minut, pe val e o chestiune de merit. Televiziunea şi presa au această putere, în esenţă înnebunitoare, de a-l ridica pe individ din banal şi a-i da pentru un timp nedefinit sentimentul că atinge călcâiul lui Dumnezeu.
Cehov a intuit perfect ce avea să facă din om ziarul de mare tiraj, atunci când scria povestirea cu slujbaşul călcat de o căruţă din care citez cu aproximaţii: Mamă, tată, a urlat de fericire acesta, când a fost adus acasă de nişte gură cască la incident, sunt celebru, mă ştie toată Rusia. Iată ce s-a scris la gazetă: ieri, la orele şapte trecute fix, cetăţeanul Ivan Ivanov a nimerit sub picioarele unui cal, iar calul n-a păţit nimic.
Tot ce-i senzaţional are şi o urmare. Urmarea, după un veac, ar fi că astăzi s-ar publica şi un interviu cu calul.
Citește pe Antena3.ro
