Iară iarnă

Octombrie cu o oră înapoi. Inimi cu multe ore înainte. Scriem una și citim alta. Scriem toamnă și citim iarnă, ca în filmele difuzate înainte de Crăciun. A nins în București ca într-o clișeistică și odihnitoare poveste, acum, la final de lună de frunze fără copaci și de copaci fără pădure. A nins și cei din jurul meu s-au strâmbat de frig, privind pe geam fulgii enormi, adunând în minte, cu sau fără intenție, băltoacele și noroioul, contorizând cu palmele gerul timid din capitala anotimpurilor sucite și amețindu-și simțurile, pe furiș, cu câte o suflare de calorifer aproape cald. A nins și eu, cu fesul îndesat pe cap, am înțeles, pentru a nu știu câta oară, câtă libertate ascunde iarna.

De data aceasta, în acest octombrie, vremea s-a luat după ceas. După ora de iarnă. După calendarul rigid al vremurilor imprecise. Exact în noaptea în care socotelile secundarelor s-au dat peste cap, ninsoarea nimănui a cuprins străzi și bulevarde. Am văzut oameni mergând fericiți printre picurii albi, am văzut o fată frumoasă umblând cu părul despletit pe la Universitate, prin așa-zisul viscol, bucuroasă ca înainte de o întâlnire la ceas. Am văzut bunicuțe cu nepoți cuminți cu fularul tras pe gură și pe nas, trăgând după pașii greoi propriile umbre și câteva gesturi lente. Am văzut mașini blocate în trafic și șoferi nervoși claxonând parcă direct zăpada, într-un absurd și inegal dialog om-anotimp. Am văzut o iarnă venită la netimp, cântată de buletinele de știri și iubită de romanticii mănușilor vechi.

După ce, de fiecare dată, suntem victimele temperaturilor joase și ale comportamentului aspru și obraznic al unei luni de final de an, meritam așa o surpriză. Meritam un vis venit tiptil la geamul nostru. Meritam o poezie din cărțile viitoare ale abecedarului. Meritam să avem, măcar o dată în viață dreptate. Ei, da. De data asta, da. Ne-a luat prin surprindere. Ninsoarea ne-a luat prin surprindere. Nu ne mai mirăm, în decembrie sau chiar în ianuarie, că ninge. Nu ne mai găsește iarna cu utilajele în garaj, pentru că, de data asta, din precauție sau din greșeală, chiar toamna a chemat utilajele pe străzi. Nu ne mai explică autoritățile, trezite din somnul cel de moarte, de ce nu se poate să se dea nămeții la o parte mai repede și de ce poleiul de pe carosabil nu trebuie topit cu forța. Acum, în octombrie, la ninsoarea de breaking news, înțelegem de ce. Și până când. Și cum. Și când. Înțelegem tot. Iarna în plină toamnă ne face, brusc, blânzi. S-a decretat stare de urgență în toate semafoarele. Roșu. Galben. Verde. E iară iarnă și suntem iarăși singuri. Sau nesinguri. A nins mult aici, în București. Am crezut că vine și Crăciunul mai repede. Dar, dimineața, aproape toate au fost cum le știam. Picuri pe geam și cer pal. Octombrie. Abia octombrie. Și ceasul cu o oră înapoi.