Imperiul cuvintelor

Multe intrebari, putine raspunsuri, este clar ca ne lipsea o istorie universala scrisa de un lingvist, carte care nu s-a lasat prea mult asteptata.

Multi dintre noi ar putea fi surprinsi de unele aspecte de-a dreptul misterioase ale limbajului. De exemplu, de ce doar in Marea Britanie, spre deosebire de toate celelalte provincii ale Imperiului roman ocupate de triburi germanice (ceea ce sunt astazi Franta, Italia, Spania, Portugalia), se vorbeste o limba nonromanica? Cum se face ca portugheza s-a instalat perfect in America de Sud (Brazilia), dar a supravietuit cu greu sau deloc in fostele colonii africane? De ce olandeza s-a mentinut in Africa de Sud sub numele de Afrikaans, dar a disparut din Indonezia? Daca fenicienii erau o mare putere comerciala si dominau Mediterana, fara a mai pomeni legendarele lor calatorii spre continentul american sau in jurul Africii, de ce nu au lasat in urma lor nici o opera literara? Ce s-a intamplat cu limba sumeriana, cu cea mongola, vorbite la vremea lor de o buna parte a populatiei unor mari imperii?

Multe intrebari, putine raspunsuri, este clar ca ne lipsea o istorie universala scrisa de un lingvist, carte care nu s-a lasat prea mult asteptata. Ea ii apartine lui Nicholas Ostler, un mare iubitor si cunoscator atat al limbilor disparute, cat si a celor vii. Autorul are un remarcabil "simt" al limbajului, care depaseste cu mult aprecierea subiectiva, el ne vorbeste de "trasaturi distinctive ale traditiei" si se entuziasmeaza, pe buna dreptate, de austeritatea si egalitarismul arabei clasice, de sentimentul excesiv al propriei importante in chineza si egipteana, de rigiditate si credinta in spaniola, rationalitate in franceza, obsesia spiritului tranzactional, comercial in engleza.

Impartita, precum Gallia lui Caesar, in trei parti, istoria lui Ostler se ocupa de raspandirea pe continente a diverselor limbi, din cele mai vechi timpuri si pana in Evul Mediu, ultimii 500 de ani in care limbile europene se imprastie in toata lumea (pe mare, cu exceptia limbii ruse) si, in fine, situatia actuala, inclusiv cateva speculatii legate de viitor.

In prima parte se vorbeste despre istoria limbilor semitice, akkadiana, feniciana, ebraica, araba, despre surprinzatorul triumf al limbii arameice, initial un dialect al nomazilor de la granita de nord a imperiului sumerian, acolo unde incepe desertul, care avea sa inlocuiasca limbile locale (akkadiana iese din uz ca limba a birocratiei imperiale, iar ebraica devine doar limba liturgica), devenind "lingua franca" in intreaga regiune si rezistand in acest rol pana in primele secole ale erei crestine. Uimit de destinele atat de dramatic diferite ale ebraicei si fenicienei, Ostler trece la analiza limbilor vorbite in alte doua mari imperii profund introvertite, Egiptul si China, aruncand o umbra de indoiala asupra viitorului limbii chineze. Mare iubitor de sanscrita, o limba cu o gramatica ingrozitor de complicata (verbul are un mod benedictiv, folosit numai in binecuvantari!), dar si de greaca clasica, autorul se ocupa de momentul istoric in care aceste doua mari limbi ale civilizatiei antice devin mai putin deschise la inovatie si isi pierd ratiunea de a exista ca limbi vorbite, active.

Pe scena istoriei limbajului vor trece celtii, romanii, germanii si slavii, mai apoi englezii, francezii, olandezii, spaniolii si portughezii, care, imbarcati pe subredele lor corabii, isi vor duce vorbele pana spre cele mai indepartate colturi ale lumii.

Din pacate, sfera de cristal in care autorul incearca sa ghiceasca viitorul istoric al limbajului este cam tulbure, cam incetosata. El crede ca rusa e in decadere, japoneza se mentine, engleza se va faramita la fel ca latina postimperiala, limbile turcice din Asia Centrala se vor uni cu cea din Anatolia, iar chineza va ajunge, in fine, o limba de circulatie internationala. Ramane de vazut ce influenta vor avea internetul, Islamul, demografia. Inca nu stim.

In fictiune, autorul "Patrulei timpului" isi imagina viitoare Universuri paralele, unele dominate de limbile romanice, altele, de o engleza simplificata. Din fericire pentru noi, muritorii de rand, problemele nu sunt individuale. La fel cu cititorii, cat voi trai voi continua sa visez si sa vorbesc in romaneste, aceasta fermecatoare insula romanica intr-o mare slava si fino-ugrica, atat de fin condimentata cu delicatese orientale.