Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un bun prieten de-al meu, care nu avea nici un motiv să se teamă pentru viaţa lui, s-a aşezat cu un pahar de vin in mănă in faţa televizorului şi, hodoronc-tronc, a murit. Mare porcărie e căteodată moartea. In general rezolvă o problemă, dar in particular poate fi o porcărie. Munceşte omul să-şi facă un rost, invaţă, pune la cale afaceri, prietenii se bazează pe cuvăntul lui şi dorm liniştiţi, chiar dacă n-au semnat acte şi nici n-au avut martori cănd s-au hotărăt la nişte treburi importante, şi, deodată cu paharul de vin in mănă, pregătit pentru un ceas de odihnă după o zi zbuciumată, din pieptul omului iese un oftat lung şi, gata, moare. Ce logică mai are in cazul ăsta viaţa?
La autopsie, legistul descoperă că i-a explodat un vas de sănge in cap. Din ce cauză? Aşa a vrut Dumnezeu, spune medicul legist. Nu se explică totul. Vasul acela trebuia să plesnească odată şi odată, dar cine poate să ştie cănd? Concluzia ar fi că putea să moară pe stradă, la slujbă, in maşină sau la un chef, astfel incăt lumea să aibă ce povesti şi să caute un inţeles in absurdul intămplării. Dar şi intr-un veceu sau intr-un parc, unde să fie jefuit de vagabonzi şi zile de-a răndul să fie dat dispărut. Ori putrezind intr-una din casele pe care le cumpăra şi le ţinea nelocuite, fără să ştie nimeni de ele. Adică urăt, nepotrivit cu viaţa pe care a dus-o şi cu faptul că credea in Dumnezeu.
Trece un timp, moartea subită a bunului meu prieten continuă să mă preocupe şi, cănd am ocazia să discut cazul lui cu căte unul din oamenii care l-au cunoscut, repet: ce mare porcărie e uneori moartea! Un amic comun mă contrazice: pentru prietenul nostru, moartea a fost un noroc. A plecat aşa cum a trăit, aşa cum i-ar fi plăcut să dispară. Salut şi ne vedem dincolo! Sunt de acord că un sfărşit simplu şi brusc e mai bun decăt supliciul unuia amănat, cu care unii, săracii, ii chinuiesc căteodată ani de-a răndul şi pe ai lor. Totuşi, prietenul nostru era un bărbat in floarea vărstei, putea să mai trăiască. Nu ştii totul, mă temperează amicul comun. Suferea de o boală ingrozitoare, care l-ar fi ţintuit in pat neputincios, paralizat mult timp. Ar fi avut o moarte lungă, pe care nici măcar nu putea să şi-o grăbească, fiindcă ar fi fost complet lipsit de puteri.
Iată ce inseamnă să nu ştii totul despre moarte. Poţi să suferi greşit pentru ceva ce a fost de fapt o măntuire.
Iar adevărul să vină ca o dezlegare. Şi ca un indemn: vezi-ţi intăi de ale tale, că nu ştii ce ţi-e dat!
Aflănd toate astea, mi-am umplut un pahar cu vin, l-am ridicat in direcţia unde spune toată lumea că se duc sufletele noastre şi cu un oftat plin de viaţă am zis: "Hai să trăieşti, prietene! Să-ţi fie de bine!".
