În umbra intereselor, întunericul ţării

Numărul românilor care sunt revoltaţi de corupţia din politică pare să fie ignorat sau desconsiderat de politicieni şi partide. „Sistemul” din miezul guvernărilor care a permis şi în fapt a încurajat instalarea intereselor personale şi speciale la cârma administrării averii şi a cheltuirii banilor publici este totodată şi cel care a proclamat permanent că lupta împotriva corupţiei e prioritară. Scopul acestui joc de propagandă nu poate fi altul decât încercarea de a cosmetiza realitatea pentru ca „treaba” să continue netulburată. Forţa „sistemului” e evidentă când îşi plasează oamenii (slujitorii) în posturile ce le asigură accesul nerestricţionat la banii şi averea publică.

Sistemul constituţional de guvernare e democratic dar cel real, care domină administraţiile publice, demolează democraţia. Statul  este spoliat şi neluminat  de către cei, nu puţini, care au dreptul să vorbească în numele lui. Nu mai necesită argumente afirmaţia că un nivel ridicat al corupţiei generează inechitate şi adânceşte inegalitatea. Orice leu acaparat de „sistemul”corupt e un leu luat din taxe şi impozite, care va trebui să fie înlocuit cu un leu şi, mai mult, din noi taxe şi impozite. Se nasc vaste averi care n-au niciun temei în talentul, curajul şi competenţa unei întreprinderi economice. Urmează partea în care  „sistemul”are şi sarcina de a le proteja după ce le-a născut.

Dacă România a reuşit mult prea puţin în creşterea capacităţii competitive de afirmare în lumea globală, a „reuşit” însă să devină o pradă a globalizării financiare şi economice. Am cheltuit puţin şi am atras puţini bani străini pentru producţie naţională şi am vândut, cum s-a văzut, pe prea puţin şi în rele conditii ceea ce aveam, obligându-i pe români să cheltuie mai mult pentru a asigura un mare profit celor ce au cumpărat. Românii au devenit din ce în ce mai mult lucrători şi plătitori şi tot mai puţini consumatori. Iar foarte mulţi, ca să mai fie lucrători, au luat drumul străinătăţii. Dacă aveam unele ezitări să spun cele de mai sus, ele au dispărut când am citit una din ultimele intervenţii ale „şerifului capitalismului” aşa cum a fost numit Chiristine Lagarde, şefa FMI. Întrebându-se ce e mai urgent de făcut acum după dezastrul crizei financiare,  „şeriful” răspunde: „Speranţa mea este că reglementările şi controlul sectorului financiar vor fi îmbunătăţite în interesul public iar nu al băncilor”.

Am avut prea mulţi conducători politici în România al căror interes personal nu era acela de a apăra pe români şi interesul naţional ci dimpotrivă de a-l uni cu interesele capitalismului rapace, autohton şi străin. Iarăşi, n-am nevoie să trag concluzia: Am găsit-o acum câteva zile într-un editorial din  „New York Times” despre această temă în SUA: „......i-am ajutat pe cei bogaţi şi am lovit în toţi ceilalţi. Inegalitatea nu e întămplătoare. A fost creată de guvernare”. Deosebirea constă în faptul că la noi n-a fost doar netezirea terenului pentru interese financiare ci o veritabilă abdicare de la datoria de apărare a interesul public în faţa „ sistemului” care a corupt sistemul. E momentul unei răsturnări în favoarea unei îndelungate şi amarnice aşteptări a românilor de a avea un stat care e al lor nu doar pentru că se numeşte român ci pentru că e şi în realitate român. Nu e simplu, nici uşor. Dar pentru ce oare au votat atât de masiv românii USL-ul?