Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am văzut cândva un film impresionant. Un înger îl duce pe protagonistul filmului în trecutul, prezentul şi-n viitorul său. Omul îşi vede viaţa din afară ca pe un film şi, din această perspectivă el îşi poate vedea zgârcenia, urâţenia comportamentului de odinioară şi efectele acestui comportament asupra celor din jur. Umbrele celor pe care nu-i ajutase îl bântuie şi-l urmăresc, căci vieţile lor sunt indisolubil legate de ceea ce el ar fi putut să facă, dar nu făcuse. În viitor, propriile fapte creează un personaj mizer, a cărui dispariţie nu impresionează emoţional pe nimeni.
Nu sunt lacrimi, nu este ... dragoste. În faţa acestei perspective, omul se roagă fierbinte să i se dea "timp" pentru a se schimba! Omul din film strigă cu disperare:"Doamne, dă-mi timp să mă schimb"!
O dată întors în viaţa pe care o negase, printre cei pe care îi brutalizase, ale căror destine erau legate şi de el, omul constată că "lumea întreagă se schimbă atunci când te schimbi tu". Îngerul i-a arătat că nu se schimbă doar reacţiile, comportamentele, atitudinile, or starea afectivă a ta şi a celorlalţi, ci şi viitorul fiecăruia.
Oare noi avem puterea să ne proiectăm singuri în viitor şi să vedem, fără ajutorul unui înger, filmul vieţii noastre? Avem curajul de a merge în viitor şi a ne privi de acolo faptele, reacţiile, comportamentele, atitudinile? Dacă spunem "da", cum arată toată acestea privite de undeva, dintr-o stare de detaşare, dar şi de sinceritate absolută cu noi înşine? Vedem oameni plini de dragoste în jurul nostru? Într-un astfel de exerciţiu de imaginaţie, vedem oameni plini de iubire, oameni cărora le-am dăruit tot ce am putut? Apar alţi oameni în acest film, alţii decât câteva rude apropiate sau câţiva amici? Nu cumva şi printre aceştia se simt umbre, se văd pete, se întâmplă ceva care ne poate face să strigăm, precum personajul din film; "Doamne, dă-mi timp să mă schimb"? Putem privi către un film al vieţii noastre cu mulţumire, cu inima împăcată, cu sufletul deschis şi putem vedea în el fapte de bunătate, de dragoste, fapte nobile, întâmplări în care imaginea noastră este aceea a unui om care-a iubit oamenii, nu i-a distrus? Putem vedea omul din noi în propriul său trecut, într-un tablou care ne trezeşte plăcerea şi bucuria?
O investigaţie a conştiinţei noastre poate fi utilă oricând, în orice situaţie, în orice moment de viaţă. Nu trebuie să aşteptăm venirea unui înger sau sfârşitul lumii pentru a-i striga lui Dumnezeu: "Doamne, dă-mi timp să mă schimb!".
Avem în noi îngerul imaginaţiei, cu ajutorul căruia ne putem proiecta conştiinţa în viitor şi putem privi de acolo ca printr-o uriaşă fereastră a adevărului, a sincerităţii şi a înţelepciunii.
Putem privi prin această fereastră aspecte la care n-am îndrăznit niciodată să privim, poate de teamă că am putea vedea feţe ale personalităţii noastre urâte. Îngerul imaginaţiei ne poate ajuta la fel de mult ca îngerul din poveste şi, prin aceasta, ne-am da singuri timp pentru a modela în mintea, în trăirile şi faptele noastre ceea ce nu-i tocmai uman, nu-i tocmai plăcut, nu-i tocmai frumos sau bun. Am putea fi un pic mai buni în orice relaţie de viaţă dacă am alege să fim mai buni. Am putea judeca mai puţin şi ierta mai mult. Am putea răspunde cu un zâmbet vieţii şi unor oameni pe care-i detestăm, poate, în ascuns, fără să ştim că şi ceea ce facem în ascuns are consecinţe.
Îngerul imaginaţiei ne poate demonstra că ceea ce reparăm, fie şi în imaginaţie, se repară în viaţa noastră, în minte şi în suflet.
La o examinare atentă, fiecare dintre noi va găsi ceva de schimbat la el însuşi. Iar ceva de schimbat este ceva de vindecat. Întrebarea este dacă am putea vedea în imaginaţie indiferenţa, dispreţul, ura, respingerea, lipsa de regrete, lipsa de dragoste a celorlalţi ca reacţie la aceste atitudini ale noastre, ne-am convinge pe noi că avem nevoie de timp să ne schimbăm? Să păşim cu alte sentimente către oamenii pe care i-am tratat urât. Să deschidem braţele către ceilalţi cu alte intenţii înseamnă să ne schimbăm pe noi înşine.
Asta mişcă ceva şi în ei, asta remodelează atomii, energiile, trăirile şi faptele, asta îi remodelează şi pe ceilalţi, aşa încât, într-o zi, când îngerul ne va arăta filmul vieţii noastre, să privim către el cu sentimentul că am trăit în cea mai bună variantă a fiinţei noastre. Dacă ne gândim că suntem în această formă fizică doar acum, doar în viaţa asta, atunci avem şi motivaţia unui exerciţiu de conştiinţă, care ne poate ajuta să redevenim frumoşi sau atât de frumoşi pe cât ne place sau putem să fim.
Citește pe Antena3.ro
