Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aşa cum era, probabil, de aşteptat, pentru cei mai puţin visători dintre oamenii realităţii de azi, pentru noi nu este loc în spaţiul Schengen, pentru noi nu e momentul, deocamdată, pentru o asemenea promovare pe scara socială a lumii. Suntem consideraţi, în continuare, prea slabi pentru aşa o scenă dinamică. Şi cel mai trist este tocmai faptul că nu prea avem argumente cu care să dovedim contrariul. Probabil că mai avem de rezolvat prea multe pe aici, prin mica noastră ţară cu probleme de mare anvergură, probabil că mai trebuie să dovedim, de o mie şi una de ori, în faţa celor care sunt cu adevărat puternici, că suntem pregătiţi pentru acest moment pe care unii îl aşteaptă şi-l curtează de ani şi ani. E curios şi ar putea fi amuzant, dacă n-ar fi trist, cum, una peste alta, dacă tragem linie şi privim înapoi, imaginea ţării dincolo de graniţă se degradează tot mai mult, oricât ne-am amăgi că nu este aşa. Cum suntem noi buni numai pentru a-i servi pe ceilalţi! Cum s-a împrăştiat vestea că, în România, corupţia este în continuare o problemă majoră, cum s-a aflat peste tot că politica noastră merge aşa cum merge, cum s-a dus zvonul că, în frumoasa şi trista noastră patrie, e uşor să manipulezi şi să provoci verdicte convenabile! Germania, ţara care se opune aderării, vrea să lupte împotriva migraţiei şi a sărăciei. De parcă noi n-am vrea acelaşi lucru! Noi, cei fără putere de decizie. Dar şi unii dintre ei, cei care au în mâini destine şi viitoare pagini de istorie.
Până să se afle şi această ştire, care ne descurajează şi ne mai trage un pic înapoi, şi care s-ar putea să ţină câteva zile prima pagină a actualităţii, printre veşti despre carnea de cal şi carnea de vacă, printre câteva crime odioase şi câteva focuri de armă în plină noapte, s-a anunţat şi un mic cutremur în Vrancea, care nu avea cum să nu atragă atenţia, tocmai acum, la atât de mulţi ani de la tragedia din 1977. Suntem pândiţi de nenoroc şi ne place să zgândărim fiecare zgârietură care ar putea să se transforme în rană. Ne-am obişnuit cu suferinţa, aşa cum cei mici se obişnuiesc să rămână peste program la grădiniţă, atunci când părinţii sunt prea ocupaţi ca să le poarte de grijă şi ca să le distingă silabele. De fiecare dată când ni se mişcă pământul de sub picioare, ne aruncăm privirea către televizoare, aşteptând, parcă, să ne prindă sfârşitul lumii în direct cu lumea de dincolo de ecrane, să fim şi noi, într-un fel sau altul, parte din acel Breaking News care nu va mai apuca să anunţe finalul, care ar putea emite absurd de sub nişte dărâmături definitive. La 36 de ani de la acel 4 martie, prea puţine s-au schimbat pe aici, prin ţara aceasta din afara spaţiului Schengen, în care nu mai crede nimeni, în care nu mai investeşte decât cine n-are încotro. Nu ne mai ia lumea în serios, oricât de mult am dezbate alegerile interne din partidul de opoziţie, oricât de multe bucăţele de carne de vită am trimite la laborator, într-un perfect sincron cu realitatea europeană sau mondială. Din păcate, această imagine proastă pe care ne-am construit-o şi pe care ne-au construit-o probabil că ar rămâne în picioare, chiar şi după un alt mare cutremur.
Citește pe Antena3.ro
