Iubiri, versuri şi gloanţe

“Lumânări de nuntă ţin în labe urşii/ Lupii suflă-n focul stânelor pustii/ În rostogolire ne unesc obârşii/ Nu-mi vei fi mireasă, mire nu-ţi voi fi/ Când miroase-a iarnă, nunţile îngheaţă/ Pentru noi, lunateci, imposibili miri/ Te invit la nunta dulce şi albastră/ Unde zurgălăii scot argint din toţi/ Ce păcat că totuşi nu e nunta noastră/ Ce păcat că morţii i-am fost dat ca soţ”. Uluitoare versurile izbucnite din geniul lui Adrian Păunescu în “Imposibila nuntă”. Şi-au făcut hachiţe iubirile nebune şi în lumea scriitorilor români. Fulgere şi trăsnete au sărit din iubirea, neiubirea, trădarea şi gloanţele din celebrul triunghi amoros Şt.O. Iosif-Natalia Negru-Dimitrie Anghel. Cutremurătoare este imaginea poetului boem Şt. O. Iosif, care îşi căra anevoie boala pe un pat de spital în Sanatoriul Colţea în timp ce nevasta lui, Natalia Negru, îl înşela cu poetul gelos şi turbat Dimitrie Anghel. Pe lângă zidurile Spitalului Colţea treceau trupele române plecând la război şi cântând pe versurile patriotice scrise de Şt.O. Iosif. Poetul sensibil auzea oştirea română bătând pas de defilare pe rimele lui şi îşi trăia ultimele zile din viaţa pe care o trăise dezordonat. În ăst timp, nevasta lui din Tecuci, Natalia Negru isprăvise căsătoria cu boemul Iosif îmboldită mai mult de insistenţele amantului mic de statură şi aprig la mânie dar focos în iubire poetul Dimitrie Anghel. Culmea, Anghel se agaţă ca o iederă de viaţa Nataliei Negru, o ia de nevastă şi se consideră stăpânul absolut al ei. Cu mintea tulburată de accese de gelozie o încuie într-o cameră şi bate ferestrele în scânduri ca să nu o mai vadă nimeni. Cum iubirea e filiala tuturor ciudăţeniilor, Natalia Negru îl adoră pe satrapul ce o chinuia. În urma unuia din desele scandaluri Dimitrie Anghel vrea să o sperie pe nevasta sechestrată şi trage cu pistolul spre fereastră. Între asemenea nebuni şi glonţul devine nebun, loveşte patul metalic şi ricoşează în obrazul Nataliei Negru, umplând-o de sânge. Poetul Anghel, hoţul de neveste crede că a omorât-o pe Natalia şi îşi trage un glonte în piept. Moare peste 10 zile de infecţie generalizată; în timp ce Natalia Negru scapă doar cu zgârietura din obraz, se mai căsătoreşte odată cu un funcţionar de poştă şi moare la 82 de ani, în 1961. Urâta de moarte cu pelerina ei neagră continuă să bântuie printre ei, şi fiica lui Şt.O. Iosif şi a Nataliei Negru este omorâtă în 1916 de o schijă de la bombele lansate din zepelinul cu aer al armatei germane. Şi iarăşi te îndeamnă gândul spre superbele versuri ale lui Adrian Păunescu: “Îmbracă-te-n alb prea frumoasă mireasă/ Aşa se cuvine în drama ce-o joc/ Pe urmă plecăm fiecare acasă/ Şi munţii vor pune misterul la loc.” Imposibila nuntă, imposibila iubire. Zguduitoarea poveste de dragoste a nefriciţilor poeţi români l-a impresionat teribil şi pe Liviu Rebreanu. A vrut să scrie un roman despre cutremurele din inimile poeţilor Şt.O. Iosif şi Dimitrie Anghel, însă scriitura importantului romanicer a rămas la jumătatea poveştii pentru că soarta i-a jucat feste chiar lui Rebreanu. În seara de 23 august 1944, când România era ameţită de comunicatul de la radio prin care regele anunţa întoarcerea armelor împotriva aliaţilor nemţi, Liviu Rebreanu se afla în maşina condusă de un colonel rudă cu el şi părăsea Bucureştiul. Plecat de la Teatrul Naţional, unde era director, Liviu Rebreanu dorea să se retragă câteva zile la moşia lui din Argeş, având neplăceri la plămâni. În orele acelea tulburi un baraj de soldaţi somează maşina să se oprească. Colonelul de la volan stinge farurile şi nu frânează, astfel că, un glonte din puşca unei cătane îl nimereşte în piept pe Liviu Rebreanu. Marele romancier moare peste câteva zile.