Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Căderea comunismului, care a fost echivalată de unii cu "sfârşitul istoriei", a favorizat foarte mult ideile neoliberale. Bineînţeles, superioritatea covârşitoare a SUA pe toate fronturile (economic, militar, tehnologic) a condus la un fel de Pax Americana sui generis şi a creat condiţiile necesare unui regim internaţional. Acesta din urmă ar fi trebuit să ordoneze lumea prin oferirea de bunuri publice internaţionale şi prin rezolvarea sau prevenirea conflictelor majore.
Dar neoliberalismul – sau fundamentalismul de piaţă – şi-a dezvăluit în timp carenţele importante, iar acum a fost, de voie, de nevoie, pus pe raft, ca să poată fi asigurată continuarea funcţionării economiilor de piaţă. Ceea ce se întâmplă acum nu este o respingere a forţelor pieţei ca mecanism esenţial de alocare a resurselor şi de stimulare a spiritului antreprenorial, ci este, mai degrabă, o invalidare a unei greşeli flagrante de interpretare a ceea ce este necesar unei economii moderne pentru a funcţiona economic şi social pe termen lung.
Fragmente ale capitalismului de stat sunt puse în aplicare şi rămâne de văzut ce se va alege de ele în timp. Probabil că părţi substanţiale ale noilor sectoare de stat în devenire vor deveni private din nou. Politicile monetare sunt îndreptate acum spre atingerea stabilităţii financiare şi au căpătat un soi de flexibilitate care aminteşte de poruncile lui John Maynard Keynes, mare economist britanic şi susţinător al utilităţii intervenţiei statului, cu privire la modurile de evitare a echilibrelor rele (Marea Depresiune Economică a fost un "echilibru" teribil de rău). Preocuparea guvernelor şi băncilor centrale de a schimba radical reglementarea şi supravegherea pieţelor financiare, astfel încât "momentele Minsky" – momente în care, conform economistului acum decedat Hyman Minsky, finanţiştii distrug economia – să fie evitate reprezintă o validare puternică a moştenirii intelectuale a lui Keynes şi a realismului său în înţelegerea funcţionării pieţelor în general.
Miezul acestei probleme este că aceste economii mixte reconfigurate trebuie să funcţioneze în aşa fel încât politici extravagante să fie evitate de dragul democraţiei şi a bunăstării majorităţii cetăţenilor. Ciclurile nu pot fi eliminate, iar crize vor mai fi în viitor. Dar o prăbuşire financiară, cu efectele sale îngrozitoare asupra economiei reale, poate fi prevenită prin adoptarea politicilor şi regulilor potrivite.
UE şi USA vor ieşi din criză cu economii transformate (cu sectoare publice mai mari) şi vor continua să fie, în mod fundamental, democraţii liberale. Însă criza financiară le-a slăbit deja şi nu va împiedica ascensiunea unor noi puteri globale. Viitorul va fi marcat de competiţia dintre democraţia liberală şi forme autoritariste ale capitalismului (exemplificate în principal de China şi Rusia). În democraţiile liberale ar putea fi nevoie ca măsuri economice de tipul celor aplicate pe timp de război să fie reinstituite din când în când; într-adevăr, operaţiunile actuale de salvare a băncilor se înscriu în această categorie de acţiune.
Ţările occidentale vor trebui să accepte un statut slăbit în economia mondială şi să renunţe la aroganţă în relaţia cu restul lumii, pentru binele lor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru reforma instituţiilor financiare internaţionale şi a noii arhitecturi pentru tratarea problemelor globale. După cum spun unii, un nou Bretton Woods este necesar.
Această perioadă marchează revenirea lui Keynes şi a ideii de intervenţie guvernamentală. Avem nevoie de raţiune şi pragmatism în elaborarea de politici economice, nu de fundamentalism.
Articol publicat în European Voice, 21 octombrie 2008 (traducere de Mihai Panait)
