x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La Reykjavik s-a semnat decesul comunismului mondial

La Reykjavik s-a semnat decesul comunismului mondial

de Florin Condurateanu    |    12 Oct 2020   •   07:10
La Reykjavik s-a semnat decesul comunismului mondial

Ne-a cotropit tristeţea ca un mucegai după înfrângerea din Islanda. S-a topit şi bruma de speranţă că vom juca la turneul final al Europenelor, culmea în cele patru partide găzduite chiar la Bucureşti, rolul nostru al românilor a rămas doar să-i aşteptăm cu pâine şi sare pe oaspeţii care vor disputa partide. Tristeţea e şi mai neagră cu cât naţionala noastră a jucat atât de plictisitor, încât nu te poţi opri măcar la o fază mai neadormitoare. Tricolorii orbecăiau pe teren, îi lăsau să zburde pe islandezii ăştia toţi cu nume „dson”, ca Sigurdsson, marcatorul a două goluri de promenadă, dar şi făptaşul posibilului penalty din pricină de henţ în careul vikingilor. Aşa că mă împinge condeiul să scriu despre meciul din 1996 din Reykjavik câştigat de noi cu 4-0, stabilind accederea României la turneul final al acelor Europene. Marcatori: Hagi, Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Dan Petrescu - toată floarea cea vestită... De astă dată, ne-a învins fără să crâcnim naţionala islandeză, noi etalând o bâjbâială de roşit obrazul. Aşa de mototoli am fost că ne-a surprins şi semnalarea penalty-ului pentru noi de către VAR. Noi eram anemici, nici nu protestam. Am fost la Reykjavik în delagaţia de ziarişti în 1996, ne-am distrat cu reprezentativa ţării acesteia, cu 350 de mii de locuitori în total - cam cât sectorul 3 al Capitalei. Şi în 1996, ne-a întâmpinat în capitala Islandei un vânt de trebuia să fie şutată mingea mai moale că altfel ajungea în Groenlanda. De altfel, din Reykjavik, cu numai 100 de dolari erai dus până seara în Groenlanda să dai mâna cu pinguinii. Am stat cu uimire o jumătate de oră privind casa modestă, doar parter, cu câteva camere, din centrul Raykjavik, unde s-a semnat moartea comunismului mondial. În această clădire fără fast, preşedintele Americii, Ronald Reagan, şi Gorbaciov şi-au pus semnătura pe actul în care comunismul mondial cu epicentrul la Moscova îşi recunoştea înfrângerea. În Islanda e puţină iarbă, domină cenuşiul de lavă pietrificată, şlefuită de vânturi. Am fost plimbaţi la un gheizer cu apă caldă, unde în ştrandul lagunei albastre am făcut baie, când afară erai obligat să îmbraci geaca. Islandezii, cu privirea lor crâncenă, se ocupau mult cu pescuitul, baza NATO cu mii de soldaţi americani tocmai ce se mutase din Islanda. Au trecut anii, fotbaliştii islandezi au căutare în campionatele Angliei, Germaniei, au făcut senzaţie la turnee finale, iar personajele noastre de atunci, Puiu Iordănescu, Mitică Dragomir, Cornel Dinu au probleme cu candidatura lor la Consiliul General al Primăriei Bucureştilor.

 

 

×