x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Laura Kovesi mai vrea o coroniţă?

Laura Kovesi mai vrea o coroniţă?

de Serban Cionoff    |    03 Aug 2014   •   16:53

Titluri cu litere de-o şchioapă ne anunţă că procurorul şef al DNA, Laura Kovesi, “i-a  dat răspuns premierului Victor Ponta”, în ceea ce priveşte modul abuziv în care s-a desfăşurat anchetarea pensionarilor bănuiţi că ar fi folosit acte false, pentru procurarea care ar fi dat mită medicilor. Răspuns pe care îl aştepta nu doar primul ministru al României, ci şi opinia publică din ţărişoara noastră, cutremurată şi revoltată de ceea ce a aflat despre cazurile celor 5 pensionari care s-au sinucis ca urmare a citării lor - eufemistic spus !- în faţa procurorilor DNA. Te pomeneşti - mi-am zis – că o să aflăm şi ce măsuri a întreprins doamna şefă a DNA pentru sancţionarea celor care se fac vinovaţi în cazul femeii de 72 de ani din comuna suceveană Iaslovăţ, luată pe sus de mascaţi şi dusă cu duba până în centrul Bucureştilor, iar, după anchetă, lăsată de izbelişte în stradă.

Da’ de unde?! Nici pomeneală de aşa ceva... În primul rând, textul respectiv nu îi aparţine şi nici nu poartă iscălitura procurorului şef al DNA, ci este  un comunicat de presă, emis de către Biroul de Informare şi Relaţii Publice al instituţiei. Mai mult, nu se face nici-o referire la poziţiile exprimate atât de către primul ministru al României, cât şi de către ministrul muncii. Să înţelegem de aici că DNA le clasează la subcapitolul “informaţi apărute în spaţiul public” aşa după cum se menţionează în preambulul comunicatului ? 

În al doilea rând, textul cu pretenţii de răspuns nu este decât o stufoasă şi pedantă expunere a unor situaţii cercetate de către DNA în judeţul Argeş. Se dau nume de medici implicaţi în afacere, cu toată garnitura de termeni juridici aferentă unor asemenea demonstraţii ale neobositei forţe lucrative a onor domnilor procurori din DNA.

Numai că atât premierul Victor Ponta cât şi ministrul muncii, Rovana Plumb au spus răspicat, cu subiect şi predicat, că măsurile de amnistie fiscală nu se aplică şi pentru situaţiile în care pensiile au fost obţinute cu documente false. Aşa după cum pensionarii care au avut acte doveditoare corecte nu se fac vinovaţi de greşelile săvârşite de către nişte funcţionari nepricepuţi. Prin urmare, nu s-a cerut stoparea cercetării cazurilor în care pensiile au fost dobândite în mod fraudulos, ci curmarea unor abuzuri care i-au condus pe cei 5 pensionari la acest deznodământ dramatic. 

Mai mult, constatăm că respectivul text nu răspunde măcar la una dintre problemele de fond pe care le-au ridicat aceste 5 cazuri de suicid ale pensionarilor, fiind eludate, sistematic, multe şi foarte grave situaţii care se leagă direct de modul în care DNA şi cadrele sale de nădejde au efectuat cercetările.

Pornind de la aceste “spaţii albe” pe care le-a lăsat întâmpinarea comunicatorilor DNA, aş avea de pus următoarele întrebări:
1. Cazuistica pe baza căreia a fost produs “răspunsul” este limitată strict din judeţul Argeş. Se află printre pensionarii care s-au sinucis şi persoane ale căror documente au fost emise de către medicii la care face vorbire comunicatul respectiv?

2. Doi sinucigaşi (soţ şi soţie) sunt din judeţul Harghita. Este vorba  şi în acest caz tot despre documente false?  Au operat, şi acolo, tot medicii din judeţul Argeş?

3. Există, în toate cele 5 cazuri de sinucidere, doar un simplu raport de succesiune în timp între citarea persoanelor respective la DNA şi producerea suicidului sau ar putea fi vorba şi despre un raport de cauzalitate între modul în care s-au derulat anchetele şi gesturile fatale ale celor cercetaţi?

4. De ce, în comunicatul de presă, nu se suflă  o vorbă  despre cazul Mariei Cociorvan, femeia de 72 de ani, dusă cu forţa din judeţul Suceava la Bucureşti fiind acuzată că a dat mită “35 de ouă negre”. A fost înscrisă şi domnia sa la capitolul “pericol public” pentru că a avut curajul să le spună adevărul în faţă zbirilor DNA şi, după aceea, ieşit pe un post de televiziune - câtuşi de puţin întâmplător la Antena 3- pentru a povesti urâtele întâmplări prin care a trecut? Câştigându-şi, prin asta, simpatia şi susţinerea sufletească a foarte multor români cinstiţi, hărţuiţi şi terfeliţi de ultra-independenta noastră justiţie. 

Cu toate astea, în finalul comunicatului mult-trâmbiţat, DNA ne dă de veste că anchetele vor continua. Speră, oare, Laura Kovesi că, pentru asta, va mai primi o coroniţă? Oare chiar nu i-a dat de gândit declaraţia preşedintelui Barak Obama:”Noi am făcut multe lucruri juste, dar am torturat oameni”?...

×