Legalizarea minciunii

Daca nu ar fi vorba despre noi, daca destinatarii tuturor acestor vorbe goale ar fi altii, daca acest concurs nefericita de garantii fara nici un fel de fond real nu ne-ar afecta in mod direct de atatia si atatia ani, aproape ca mi s-ar parea amuzant sa urmaresc emisiuni electorale sau spectacole grandioase de lansari de candidati. Politicienii nostri se intrec in promisiuni, ca in fiecare luna de campanie, acum isi amintesc cata nevoie avem de strazi asfaltate, de locuri de munca, de taxe mai mici, de adaposturi pentru canii vagabonzi, de salarii decente si pensii rationale, acum, mai mult ca niciodata, simt nevoia sa fie buni, sa-si puna viata in slujba cetateanului, sa ne dea impresia – nici macar nu o putem numi iluzie! – ca nu suntem singuri pe lume, ca nu suntem singuri in batalia neincetata cu supravietuirea.

S-a dat startul, oficial, la amagire. Cateva saptamani bune, miniciuna e legalizata in Romania, nu se supara nimeni daca ne dam cuvantul doar de dragul votului, nu ne face nimeni procese de constiinta daca, timp de o luna, jucam rol dublu in piesa de teatru a actualitatii. Nu am inteles si nu voi intelege, probabil, niciodata, de ce e nevoie de atatea promisiuni hazardate, de ce e absolut obligatoriu, in reteta aparenta a succesului, sa ni se promita totul, ca, mai tarziu, sa nu ni se dea nimic sau, mai rau decat atat, sa ni se cioparteasca si putinul pe care il aveam. S-ar putea sa nu cunosc prea bine culisele politicii, s-ar putea ca toate aceste evenimente sa-mi depaseasca puterea de analiza… Totusi, sunt constienta de multe, inclusiv de faptul ca nu suntem un caz singular. Peste tot in lume se intampla acelasi lucru, peste tot, pe planeta, a ramas la moda amagirea. Dar pe noi ne afecteaza cel mai tare ce se petrece in curtea noastra, pe noi ne dor bolile morale care se raspandesc aici, in tara pe care nu avem puterea si pragmatismul sa o abandonam, in tara in care ne-am nascut si am crescut, in asteptarea unor vremuri mai bune.

Din sloganul electoral se pot face carti intregi de analiza, de tehnici argumentative. Din ce ramane, insa, dupa alegeri, nu se poate scrie nimic, poate doar un roman trist, cu protagonisti naivi, pacaliti mereu cu aceleasi trucuri, si revoltati inutil, pe termen scurt. Ni se inchide gura prea usor, poate de aici toate regretele de mai tarziu. Din prea mult nenoroc la nivel national, suntem portretul-robot al victimei perfecte. Asta e drama: pe noi, da, chiar pe noi, vor sa ne faca sa credem ca peste noapte vom redeveni linistiti, sau chiar fericiti. Cursa pentru posturile de conducere a inceput, ne putem astepta la multe de acum inainte, timp de o luna – nu mai mult! – ni se va livra gratuit ideea ca ne aflam sub imediata protectie a unui om puternic, a unui partid plin de intentii bune, ca suntem in siguranta, ca nici macar cerul temporar noros de afara nu ne poate dezechilibra convingerile. E anotimpul sondajelor si al analistilor politici, e anotimpul care nu se numara in zile, ci in voturi. A inceput campania. Pe locuri, fiti gata, mintiti!