Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Asistăm la un proces de „descompunere controlată”, în care marii gânditori ai partidului au fost înlocuiți de combinatori politici. Liberalismul românesc produce „clienți”, nu viziune. Este un sistem în care principiile sunt monedă de schimb, iar istoria glorioasă a Brătienilor este folosită ca un paravan pentru a ascunde mizeria unor înțelegeri de culise care ar face să roșească până și cele mai cinice personaje ale lui Caragiale.
Unul dintre cele mai triste spectacole ale politicii actuale este transformarea lui Ludovic Orban. Omul care odinioară conducea guvernul, care cânta la chitară și vorbea despre „valorile de dreapta”, a ajuns astăzi într-o ipostază de o umilință rar întâlnită. A devenit, metaforic vorbind, „cățelul Bubico” al lui Ilie Bolojan.
Este imaginea perfectă a decăderii: un fost lider care acceptă să stea în lesă, lătrând la comandă atunci când stăpânul său de la Oradea are nevoie de o diversiune. Bolojan, „marele administrator” care una vorbește la televizor și alta face în spatele ușilor închise, îl folosește pe Orban ca pe o unealtă de uzură în lupta sa personală și politică cu Nicușor Dan. Bolojan nu are nevoie de aliați, are nevoie de „executanți” care să poată fi aruncați în luptă atunci când vrea să-și păstreze mâinile curate. Orban, în goana sa disperată după relevanță, a acceptat acest rol secundar, devenind o simplă piesă de șah pe tabla pe care joacă Bolojan, cu un cinism demn de o cauză mai bună.
De ce este folosit Orban împotriva lui Nicușor Dan? Pentru că Nicușor, cu toate defectele sale, reprezintă un pol de putere care nu se supune „pedeismului” managerial al lui Bolojan. Lupta dintre ei nu este despre binele țării, este despre cine va deține controlul asupra „dreptei” în viitorul apropiat.
Este un război de orgolii în care poporul este doar un spectator mut. Bolojan vrea să demonstreze că el este singura „minte luminată”, iar pentru asta are nevoie să-l discrediteze pe Președintele României prin vocea unui Ludovic Orban care, din păcate, rămas fără credibilitate, are doar resentimente. Această „hârjoană” politică, în timp ce țara arde la propriu, arată cât de deconectată este această „elită” de realitățile străzii.
Trăim sub o guvernare care, din punct de vedere moral și al votului popular inițial, este complet ilegitimă. O coaliție a contrariilor care a transformat votul cetățeanului într-o glumă proastă. Dar întrebarea care ne sfâșie inima este: mai impresionează asta pe cineva?
Se pare că am intrat într-o stare de anestezie națională. Poporul român, lovit de inflație, de prețuri la energie care sfidează logica și de o incertitudine cronică, a încetat să mai reacționeze la scandalurile politice. Este o tăcere periculoasă. Politicienii interpretează această apatie ca pe o acceptare, în timp ce, de fapt, este un dezgust profund, o renunțare. Atunci când nimic nu mai impresionează, înseamnă că societatea este în moarte clinică. Guvernul funcționează într-un vid de legitimitate, dar pe cine mai interesează, atâta timp cât „grupul de interese” își împarte sferele de influență?
În culise, se desfășoară un concurs sinistru: cine reușește să fure mai mult, mai repede și mai „legal” din resursele acestei țări. Avem de-a face cu o cleptocrație care a depășit orice imaginație. Infracționalitatea la nivel înalt a devenit atât de vastă, încât sistemul judiciar este pur și simplu copleșit.
Avem prea puțini procurori pentru câte infracțiuni se comit în fiecare zi la vârful statului. Dosarele se prescriu, dovezile dispar, iar „marii corupți” zâmbesc sfidător din mașini de lux, în timp ce bătrânii își numără bănuții pentru o pâine. Justiția a fost transformată într-un instrument de reglare a conturilor între partide, nu într-un scut pentru cetățean. În acest peisaj, furtul nu mai este o excepție, a devenit modalitatea de operare a unei clase politice care simte că timpul ei se scurge și vrea să plece cu „prada” maximă.
Totul converge către un singur scop: menținerea populației într-o stare de ignoranță și dependență. Deviza actuală a României, neoficială dar simțită în fiecare decizie guvernamentală, este: „Țara te vrea prost!”. Un popor educat este un popor periculos pentru acești politicieni. Un om care înțelege cum funcționează economia, care își cunoaște drepturile constituționale și care are discernământ nu poate fi manipulat cu „pungi de zahăr” sau cu discursuri despre „amenințări externe”. De aceea, educația este la pământ, de aceea cultura este finanțată la limita subzistenței, de aceea televiziunile sunt transformate în trompete de propagandă. Cu cât cetățeanul este mai preocupat de supraviețuirea de pe o zi pe alta, cu atât are mai puțin timp să vadă cum Orban devine „Bubico”, cum Bolojan își exercită poftele de putere și cum țara se scurge printre degete.
Ne uităm spre orizont și nu mai vedem nicio lumină, se remarcă doar o succesiune infinită de măști care se schimbă între ele la cârma unei corăbii lăsate în derivă. Este dureros să asistăm la transformarea unor oameni care promiteau schimbarea în simpli executanți ai unor interese mărunte, în timp ce poporul suferă în tăcere. Liberalismul a devenit o amintire palidă, o melodie veche pe care nimeni nu o mai cântă corect, iar scena politică s-a transformat într-un circ unde clovnii au devenit stăpâni, iar spectatorii au obosit să mai râdă.
Durerea acestui neam nu mai are ecou în cabinetele celor care conduc țara. Prețurile care explodează, spitalele care cad pe noi și școlile care produc analfabeți funcționali sunt doar statistici pentru cei care se luptă pe „lesa” puterii. Am ajuns să trăim într-o țară în care hoția este virtute, iar onestitatea este privită ca o slăbiciune. Este o tragedie națională jucată cu casa închisă, în care noi, poporul, am plătit biletul cu propriul nostru viitor.
În acest întuneric moral, în care observăm tot mai des că „țara ne vrea proști”, ar trebui să ne amintim de cel care a plâns pentru acest popor mai mult decât oricine, poetul care a văzut suferința românului ca pe o rană deschisă în inima istoriei. Mihai Eminescu ne avertiza, cu o actualitate care ne îngheață sângele: „greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se oprește dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pe zeci de ani înainte, viitorul ei.”
Astăzi, crimele lor sunt vizibile la fiecare colț de stradă, în fiecare privire deznădăjduită a unui părinte care nu-și mai poate susține copiii. Până când nu vom refuza să mai fim „proștii” pe care îi vrea actuala clasă politică, până când nu vom cere socoteală celor care ne-au vândut visele la taraba intereselor de grup, vom rămâne doar niște umbre într-o țară care, deși nemuritoare, pare că a uitat cum să mai trăiască.
Citește pe Antena3.ro
