x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Lipsesc sondajele! Prietenii știu de ce?

Lipsesc sondajele! Prietenii știu de ce?

de Serban Cionoff    |    22 Noi 2020   •   12:46
Lipsesc sondajele! Prietenii știu de ce?

Astăzi, 22 noiembrie, cu două săptămâni înaintea alegerilor pentru viitorul parlament,suntem în situația de a nu avea la dispoziție mai multe sondaje de opinie din care, prin comparație, să ne putem face o imagine despre cum vor vota locuitorii celor trei provincii istorice. Fapt surprinzător dacă ne gândim că, de pildă, cu două săptămâni înaintea „localelor”, duduiau fluxurile de știri și nu mai știai la prognoza cărui institut de sondare a opiniei publice să te oprești. Dacă nu mă înșel, cel mai recent sondaj difuzat pe canale media privind intenția de vot pe 6 decembrie, este cel realizat de către Centrul de sondare ADS la comanda Partidului Ecologist și ale cărui estimări dau, pentru PNL-31%% iar pentru PSD-27,3%, în condițiile unei prezențe la vot de cca 38%.

 Firește, aceste date nu reprezintă o prea plăcută surpriză pentru PNL și pentru chiriașul din Dealul Cotrocenilor, dimpotrivă, ele confirmă curba consecvent descendentă a fostului partid al Brătienilor, dar asta e situația! Motiv pentru care ne putem aștepta ca, în perioada următoare, să fim invadați de diverse sondaje care să dreagă busuiocul și să ne convingă că nu e dracul chiar așa de negru și că PNL-ul se va da de trei sau mai multe ori peste cap și va reveni în forță maximă.

 Scenariu ambițios dar care,din start, are marele neajuns de a vorbi românului despre acel partid de pe urma a cărei guvernări nu numai incompetente ci de o veninoasă rea credință a avut de suferit într-un an, cât nu mai știu cât în atâția alți ani. Confirmările se văd și se aud de fiecare dată când tu, simplu cetățean, intri în vorbă cu oamenii de la oraș sau de la sat și îi întrebi cum mai stau lucrurile. Oameni care,deloc întâmplător, reprezintă și baza de masă a sondajelor pre-electorale. Oameni care nu văd ce motive ar mai avea pentru ca să nu își recunoască opțiunea și nici pentru a o mai bălti invocând ipocrit - neutrul slogan: „eu nu merg să votez, pentru că nu am cu cine, toți sunt la fel”.

 S-a creat, așadar, o stare de nelămurire și de confuzie colectivă, de pe urma căreia nu are de profitat decât pescuitorii în ape tulburi ai politicianismului oneros. Adevărata pegră a societății românești care este  mult decât evident cât ar pierde în condițiile în care cotele reale ale încrederii publice ar fi date publicității acum ,cu două săptămâni înaintea votului la alegerile parlamentare.

 De aceea, cred că este de datoria societății noastre civile, să stimuleze și să încurajeze institutule profesioniste de sondare a opiniei publice să finalizeze cercetările în curs și să dea publicității în timp real rezultatele sondajelor de opinie. Cât privește tentativele de a falsifica sau, mai grav, ține sub sechestru acele rezultate ale sondajelor de  opinie- pe care profesioniștii le numesc „barometre de opiniei publică”- care nu pot servi unor meschine interese politicianiste, nu putem decât să ne aducem aminte de avertismentul lui Antonio Gramsci: „Dacă vreți să schimbați vremea, nu spargeți barometrele!” Gramsci fiind, după cum se cunoaște, o mare victimă a dictaturii fasciste, împotriva căreia, la 4 iunie 1928, procurorul Isgro a citit în fața tribunalului special odioasa frază dictată direct de Mussolini: „Timp de douăzeci de ani trebuie să împiedicăm acest creier să funcționeze!”

Avertisment al istoriei de care este bine să ne reamintim, din când în când.  

×