Scriitori notorii am întâlnit destui în viaţa mea. Arhitecţi ai feţelor omeneşti, mai puţini.
De curând, sub un soare moale de toamnă californiană, Sir Salman Rushdie (autorul "Versetelor Satanice") stătea la masă, la prânz, la Anastasia Soare. Sir Salman este un mare scriitor, plus, probabil, cel mai curajos musulman din lume. Anastasia Soare, Anastasia tout court, este acea Eyebrow Queen care rearcuieşte sprâncenele femeilor megacelebre. Printre clientele ei obişnuite: Oprah Winfrey. O clientă recentă? Michelle Obama.
Succesul e şi mai fascinant când oamenii de succes au început ca necunoscuţi, simpli şi neştiuţi. Se aştepta cineva să ţâşnească atât de sus? Le dădea cineva vreo şansă deosebită? Sir Salman putea să rămână un scriitor din India, între mulţi alţii. Anastasia putea să nu părăsească România (unde nu se ocupa de cosmetică de vârf). Ce s-a întâmplat de-a fost altfel?
Ceva deosebit, ceva misterios care vine din ei înşişi i-a făcut pe aceşti oameni să zboare, duşi de talent, în stratosfera reuşitei.
Când oamenii reuşesc la un mod extrem, ei devin, cumva, sinonimi. Aceeaşi obsesivitate, aceeaşi creativitate sunt prezente la toţi cei de mare calibru. I-a fost dat lui Rushdie să creeze o direcţie literară care a şocat islamul. I-a fost dat lui Sia să priceapă geometria facială într-un mod cu totul nou, de care s-au amorezat până la adicţie megafemeile.
Sia vorbeşte despre simetria feţei, despre raportul dintre trăsături ca o pictoriţă. Materialul ei de pictură e Hollywoodul.
Când o întrebi cum lucrează, vorbeşte nu despre tehnică şi măiestrie, ci despre presiunea de a decide pe loc ce e de făcut: "Deseori n-am decât 20 de secunde", comentează ea, "de la momentul când o clientă trece pragul uşii şi până când se aşază pe scaun, ca să evaluez ce i-a dat natura şi ce-i pot da eu. Care-i e expresia cea mai favorabilă, ori ce atracţie a feţei i-a rămas neştiută şi ascunsă sub masca de toate zilele. Dacă reuşesc să dezvălui acea trăsătură, i-am dat unei femei o sclipire pe care poate bănuia că o are, dar n-o văzuse niciodată".
Ca fotografii de studio celebri, Sia Soare are în mâinile ei feţele Hollywoodului şi de sub pensulele ei reapar icoanele vii ale culturii de mase, gata să păşească pe scenă.
Dumnezeule mare, ce destin de basm pentru o fată din Constanţa! Dar Salman? Un fiu de avocat din Bombay? Şi acum, lumea e a lor. Rushdie, eliberat de fatwa care l-a pândit pentru un deceniu, debonar şi plăcut, şi în chip clar vrea să se bucure de viaţă. Scrie un scenariu de film bazat pe un roman de tinereţe, "Midnight's Children". La masă, majoritatea invitaţilor sunt români. Mâncare româno-macedoneană şi conversaţie lejeră, despre matrici culturale: India, care l-a dat pe Rushdie, România, care ne-a dat pe noi ceilalţi.
Am un sentiment dulce şi intim: cei de la această masă am avut toţi luptele noastre înverşunate, am făcut alegeri dureroase, am luat în piept surprize nedrepte. Unii dintre noi ne-am reinventat spectaculos, ca Sia. Toţi am reuşit să rămânem cine suntem. Ce e în noi, care a rezistat?
Ştiu: locurile de unde venim, greutăţile care nu ne-au învins, prietenii pe care i-am păstrat. Noi. Noi, străinii cu accente, cei cu poveşti personale misterioase. Suntem toţi de aceeaşi naţie. E plăcut să fii român în condiţiile astea. Merci pentru lunch, Sia.
(P.S.: Dacă e vorba de sărit de la trunchi: în WGA, sindicatul scenariştilor americani, există un singur membru care e român. Vă las să-l ghiciţi cine e.)
Pe curând, din California, Petru Popescu