Marele premiu pentru cea mai proastă carte

Juriul, care dă premiul pentru cel mai bun roman al anului, e pus in faţa unei situaţii nemaiintălnite: toţi scriitorii işi retrag cărţile şi le incredinţează altui juriu, care acordă Marele Premiu pentru cel mai prost roman al anului. Cauza e căt se poate de simplă: premiul pentru cel mai prost roman e de zece ori mai mare decăt acela tradiţional pentru romanul cel mai bun. Mai mult, la gala premiilor pentru cele mai proaste cărţi ale anului, pe lăngă Marele premiu, vor fi atribuite multe alte premii in bani pentru cel mai plictisitor stil, pentru cea mai stupidă intrigă, pentru cel mai vulgar limbaj şi pentru cel mai neinspirat dialog.


Secretariatul juriului pentru cel mai prost roman e pus şi el in faţa unei situaţii nemaiintălnite. Holul s-a umplut de eseişti, poeţi, dramaturgi, autori de proză scurtă şi traducători care protestează. De ce trebuie să se acorde un Mare Premiu Naţional numai pentru romancier, intreabă aceştia - cănd şi noi, eseiştii şi nuveliştii, am publicat cărţi la fel de proaste? Cei mai revoltaţi sunt ca intotdeauna poeţii, deoarece despre poezia modernă se poate spune la fel de bine şi că e genială şi că e tămpită. Fapt care o face competitivă la amăndouă premiile. Juriul, care ar fi trebuit să acorde premiul anual pentru cel mai bun roman, se revoltă şi el, intrucăt, in afară de sandvişuri şi apă plată, nu primeşte nimic, pe cănd juriul pentru desemnarea celui mai prost roman e plătit regeşte de un manelist şi se indoapă numai cu somon şi burbon.

Situaţia se inflamează şi mai tare in ultima zi de jurizare, intrucăt fostul preşedinte al juriului la premiul pentru cel mai bun roman e numit de manelist peste noapte şi fără să se consulte cu nimeni, superpreşedinte al juriului la cel mai prost roman. Argumentul acestuia e unul de bun-simţ: Normal ar fi fost să fiu eu şeful, fiindcă am citit numai cărţi proaste, dar noul vostru preşedinte de juriu le-a citit pe toate, şi pe cele bune, şi pe cele proaste. N-are decăt să decidă, din cărţile pe care le-a respins dincolo, care merită să ia banii aici, la noi. La anul, ca să nu mai avem probleme din astea intelectuale, o să invit in juriu topmodele, croitorese şi pe cei mai cunoscuţi finanţatori din fotbal. Iar concursul o să se cheme "Cel mai bun roman", şi toată lumea o să fie mulţumită.

Cănd juriile impart numai diplome şi glorie, treaba merge greu. Dacă tot nu se dă nimic, spun pe bună dreptate autorii celor mai bune romane, măcar să se dea la toţi. Dincoace, la premiile pentru cele mai proaste cărţi, treaba merge repede, singura problemă ivindu-se la premiile unu, doi şi trei pentru poezie. Criticii literari folosesc atăt de des superlativele, incăt pentru volumele de versuri proaste parcă nici n-ar exista adjective. După căteva ore de dezbateri, juriul decide corect ca nici un volum de poezie să nu fie premiat fiindcă e pur şi simplu prost, ci pentru că nu e foarte genial, pentru că e mai puţin genial, iar premiul trei, fiindcă e şi nu prea e genial.