Marian Nazat: România de basm

Basm e şi croşeta televistică a Elenei. O împletitură unu pe faţă şi doi pe dos îndrugată în direct, un decolteu bine plasat, un mop stropit cu odicoloane şi, gata, puterea legiuitoare va sfârşi într-un vârf de andrea. Mâine, poimâine, o  altă Elenă se va livra în prime-time cu ghergheful ori cu igliţa, că la poporul de tricoteze mileurile sunt încă la mare căutare. În epoca feminismului abrupt şi agresiv, politiciana română se întoarce băşcălios la matricea femeii tradiţionale.

În prima zi de şcoală, în Moldova natală, ministrul Adomniţei a citit strânsurii de prichindei un basm cu Amiază Împărat. Copiii au ascultat ca vrăjiţi povestea depănată electoral, iar la maturitate îşi vor aminti că gestul liberalului-şef peste Învăţământ n-a fost întâmplător.

În ţara asta, în care "Instituţia fundamentală şi principala piesă a memoriei sociale (...) e ipocrizia", trebuie să te deprinzi de mic cu basmele. Cu scornelile şi snoavele. Altfel rişti să fii strivit de jgheaburile de minciună revărsate din fiecare sertar al societăţii româneşti.

Că basm se cheamă, de pildă, şi declaraţia preşedintelui cum că de "minciună şi mărunţişuri se ocupă alţii". Fiindcă n-a găsit alt răspuns când i s-a cerut să explice înţelegerea "toxică" dintre PD-L şi PRM, întâiul ales al naţiei a vorbit în dodii. Şi, probabil ros de remuşcări, a zbughit-o în Italia, departe de zbuciumul iscat printre supuşii obişnuiţi cu caterinca prezidenţială.

Ca să-şi spele păcatul strâmbei mărturisiri, Preaschimbătorul Traian s-a recules la Castelul Gandolfo, şi acolo, la umbra Gărzii Elveţiene, a primit binecuvântarea Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea.

Purificarea papală şi mirosul înecăcios de tămâie episcopală l-au aruncat în baia de mulţime pribeagă mai curat, mai puternic. Într-atât de forţos încât a simţit nevoia să se ungă Cavaler de Malta, după un schimb de daruri cu "ierarhii" misteriosului Ordin. Întors la vatră, a poposit la Ţebea, să-l aniverseze pe Crăişor, cu Stolo de-a dreapta şi Vadim de-a stânga. O dovadă în plus a "realismului social al populismului lui Băsescu", ca să-l citez pe acelaşi incorigibil Traian Ungureanu. Electoratul naţionalist nu-i "mărunţiş" şi de aceea "şoimul maltez" a simţit că-i momentul să-l înhaţe şi să-l aducă aproape de partidul loialului Boc.

Ca oricare militar de carieră, preşedintele nostru nu s-a scuturat de reflexele naţionaliste şi, cu instinctul exersat în anii din urmă, a adulmecat deruta votanţilor sensibili la legendele istorice. Asta şi dezleagă zicerea inevitabilului condeier oranj despre idolul său, zugrăvit ca o "personalitate non-ideologică prin care realitatea socială  românească îşi vine în fire".

Iar, în viziunea băsesciană, realitatea e că bozgorii din Har-Cov i-au cam discriminat pe românaşii din zonă, de vreme ce majoritatea licitaţiilor au plecat spre firmele revizioniştilor unguri.

Aşadar, iarăşi vânzare de patrie, iarăşi trădători şi, volens, nolens, o haită de spioni hămesiţi. Alegătorii naţionalişti exultă mândri şi înfioraţi, sunt răzbunaţi şi întăriţi în propriile lor convingeri politice de chiar şeful statului.

"Populismul pozitiv inaugurat în politica neaoşă de dl Băsescu" nu-şi are astâmpăr, se reazemă acum pe maghiarii, secuii şi saşii majoritari din judeţele ale căror autorităţi sunt amorezate şovin de Budapesta, şi nu de Bucureşti.

Dacă asta-i venirea în  fire a României, nu pot decât să-i dau dreptate lui Traian, lăudătorul Traianului cotrocenist, care scria că "România naşte oameni cu ghinionul că s-au născut în România".

Basm e şi croşeta televistică a Elenei. O împletitură unu pe faţă şi doi pe dos îndrugată în direct, un decolteu bine plasat, un mop stropit cu odicoloane şi, gata, puterea legiuitoare va sfârşi într-un vârf de andrea. Mâine, poimâine, o  altă Elenă se va livra în prime-time cu ghergheful ori cu igliţa, că la poporul de tricoteze mileurile sunt încă la mare căutare. În epoca feminismului abrupt şi agresiv, politiciana română se întoarce băşcălios la matricea femeii tradiţionale. "Cratiţa şi oala" rămân sigla sub care gospodinele consumatoare de telenovele îşi vor cântări amazoanele parlamentare.

Basme înseamnă şi euro-salariile promise de politicieni, ca şi pensiile majorate în pas occidental, ca şi nivelul de trai umflat statistic sau ca şerpii de autostradă desenaţi în discursurile propagandistice. Basme sunt şi locurile de muncă din programele demagogice ale partidelor, şi măsurile de protecţie socială, şi primenirea clasei politice, şi integrarea euro-atlantică neprovincială, şi sprijinul în zeci de mii de "parai" făgăduit de Geoană fiecărui repatriat, şi sisifăreala reformei începute la paş’ opt. Basme, basme, basme.

Numai Răsărit Împărat nu-i basm ori recesiunea rostogolită dinspre Apus Împărat... şi nici "miracolul ăsta ticălos de scurt", care este viaţa, vorba regretatului Octavian Paler.