x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mărirea și decăderea unei cariere-meteor, tipic politicianistă

0
Autor: Serban Cionoff 07 Mar 2021 - 18:56
Mărirea și decăderea unei cariere-meteor, tipic politicianistă


Multă dreptate mai avea Mihai Eminescu: „Cum trece-n lume toată slava/Ca și un vis ca spuma undei!/Sus, în cetate la Suceava,/Eu zic:Sic tranzit gloria mundi!’’ Da, așa zicem și noi, dar, de data asta, nu vorbim despre Istrate (Eustatie) Dabija Voievod,om blajin și mare iubitor de vinuri alese, domn al Moldovei între 1661 și 1665, ci despre domnița Elena Udrea, multă vreme foarte apropiată colaboratoare și confidentă a unui alt fel de domnitor, tot mare iubitor de beuturi bețive, dar câtuși de puțin blajin de felul său, Traian Băsescu. Și nu o zicem la Suceava, ci aici, în București, unde, mai zilele trecute,jurații au condamnat-o pe Elena Udrea la opt ani de închisoare, aceiași jurați dându-i fiicei mai mari a Amiralului Dezastrului Național o condamnare de cinci ani.

 Prilej cu care, răsfoind printre amintiri am dat peste niște secvențe înregistrate la o reuniune de partid, ținută prin februarie 2011, în care,cu mic cu mare, cuvântătorii și cuvântătoarele nu pridideau să îi înalțe vibrante omagii Elenei Udrea, aflată,atunci, pe marele val al stimei și considerației pe linie de partid și de stat. Omagii care ar fi putut-o face geloasă pe savanta de largă recunoaștere internațională, adică pe Elena Ceaușescu, fie și numai pentru faptul că fostei titulare a Cabinetului II nimeni nu s-a gândit să îi declare că doarme cu poza ei sub pernă! După cum nu cred că s-ar fi încumetat cineva să o asemuie pe fosta directoare de la ICECHIM cu Kill Bill,din motive ce nu țineau doar de cutumele cenzurii politico-ideologice.

 Sincer vorbind, aș fi foarte curios să aflu dacă domnul (pe vremea aceea) primar al unei localități din județul Prahova mai are și acum sub pernă fotografia „blondei de la Cotroceni’’ și dacă obștea din Măgurele,localitatea pe care o păstorea, s-a ales măcar cu o sală de sport din multele cu care ministresa dezvoltării aflată în exercițiul funcțiunii a blagoslovit localități unde școlile încă mai aveau WC-ul în fundul curții. Fapt este, însă, că, la solemnitățile din februarie 2011 am avut dovada că acel odios și pe drept cuvânt hulit ,,cult al personalității’’ ca și inevitabilele sale urmări, nu au, strict, o anumită culoare politică. Recte, culoarea roșie, a comuniștilor. Lucru pe care îl știam din memoriile lui N D Cocea, în care temutul pamfletar povestea despre acele limbi care, mai rău ce șerpii, se târăsc pe cheiul Dâmboviței. După cum însuși Carol al II-lea, căruia îi erau dedicate acele limbi catifelate,avea să o spună cu o cinică sinceritate: ,,Nu am eu atâta c… câți vor să îl pupe!’’

Revenind la actualitate, aș vrea să spun că nu m-au mirat câtuși de puțin  declarațiile pe care le-a făcut Elena Udrea imediat după aflarea sentinței. Inclusiv sau mai ales blestemele pe care le-a revărsat asupra judecătoarei. Dimpotrivă, m-aș fi mirat să nu facă așa ceva, fiindcă, dincolo de vestimentația ultra-rafinată și de prețul exorbitant al poșetelor Prada- în care își păstra doar o mică parte din prada cu care s-a ales din vremea când Traian Băsescu trona la Cotroceni- personajul nu este decât o descendentă a Coanei Joițica. O femeie descurcăreață și nurlie care știe cum să se descurce mai bine,ba profitând de un Trahanache, ba de un Tipătescu și, la o adică, chiar și de un Cațavencu, pentru a-și atinge scopul. Ceea ce, să recunoaștem, este tot un fel de meritocrație, dar de o factură categoric străină sensului originar al doctrinei meritocrației.  Așa că, bravo ei și să le fie de bine celor care i-au făcut pârtie!

 Acum, pronunțată fiind sentința, unii se întreabă dacă nu cumva Elena Udrea ar avea de gând să părăsească țara, că,vorba aia, cât mai este până în Costa Rica și cunoaște drumul?! Bănuieli sau vorbe de clacă la care cea vizată a răspuns, ca de obicei, cu mult aplomb. Recurgând la replici pe care nu are rost să le mai comentăm, fiindcă,de fapt, Elena Udrea nu a avut de gând să spună ceva clar, lămuritor. În schimb, cred că merită să citim cu toată atenția comentariul lui Cozmin Gușă. Comentariu din care rezultă că, în Costa Rica, Elena Udrea ,,a intrat într-un joc periculos’’. Referindu-se la acel debriefing cu autoritățile din SUA, în care Elena Udrea a discutat despre ,,aventurile democraților prin România’’. De fapt,pune Cozmin Gușă punctul pe I, despre ,,foști ambasadori americani în România care avea legături cu actualul președinte Joe Biden’’. Subiect, după câte îmi amintesc, intens discutat, vreme, și la noi, mai precis atunci când Donald Trump și colaboratorii săi anunțau dezvăluiri nimicitoare despre rivalul jurat, Joe Biden și despre fiul său. Ceea ce, până la urmă, a rămas un foc de baie,  rezultatul final al alegerilor prezidențiale din SUA fiind cel pe care îl știm.  

 Interesante sunt, de asemenea, încheierile la care ajunge Cozmin Gușă. De exemplu, după ce notează că Elena Udrea ,,a stat calmă până acum, când puterea mai era la Trump’’, autorul avansează supoziția că, de-acum înainte, Elena Udrea nu va putea să vorbească despre multe lucruri pe care le cunoaște de la sursă. Supoziție care cred că poate explica și tăcerea mormântală pe care o păstrează Traian Băsescu atât asupra condamnării fiicei sale mai mari, cât și asupra condamnării fostei sale colaboratoare de nădejde. Tăcere a cărei rațiune suficientă nu poate fi decât aceea că Amiralul Dezastrului Național este din ce în ce mai convins că Elena Udrea este prima piesă importantă care cade în acest joc deschis și imprevizibil. Imprevizibil pentru noi,profanii, dar îngrijorător de previzibil pentru Traian Băsescu și complicii săi.

  Două vorbe aș mai avea de spus și de scris înainte de a încheia. Recitind aceste însemnări înainte de a le propune spre publicare,  cred că mi s-ar putea pune întrebarea: care este,de fapt, legătura între spectacolul de adulație colectivă închinat, acum zece ani, Elenei Udrea și recenta sa condamnare? Sau  de ce le-am pus alături, deși, măcar la prima vedere, ele nu au nimic în comun decât faptul că o au ca personaj principal pe Elena Udrea? Întrebări la care nu pot răspunde decât reținând că, deși la zece ani distanță unul de altul, cele două evenimente definesc, fiecare în felul său, suișurile și coborâșurile unei cariere de o factură tipic politicianistă(în accepția pe care a dat-o termenului C.Rădulescu-Motru). Carieră bazată numai și numai pe valoarea de întrebuințare a persoanei la care s-a recurs pentru a se pune în act anumite jocuri de interese,de influență și de putere. Urmând ca, atunci când interesele o vor impune, respectiva persoană să fie înlocuită în baza celeilalte valori-cheie în algoritmul puterii, valoarea de schimb.

 Algoritm cu care operează,implacabil, mâna invizibilă a pieței. De data aceasta, a pieței forței de muncă pentru elita puterii!


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de