x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mereu e vremea să te-ntorci acasă

Mereu e vremea să te-ntorci acasă

de Florin Condurateanu    |    08 Mar 2018   •   07:50
Mereu e vremea să te-ntorci acasă

“Bate vântul plin de dor de ţară, ţi se face dintr-o dată rău, bate vântul şi te-nchide-afară, nu ştii ce să faci cu trupul tău. Unde-ai fi şi orice-ai fi, bătrâne, parcă dorul şalele ţi-a frânt, şi atât din tot îţi mai rămâne să te-aşezi cu faţa la pământ, şi să plângi când toţi în sărbătoare hohotesc de parcă te-ar sfida, şi să plângi durerea ta cea mare, şi să plângi de dor de ţara ta!”. Dar mereu e vremea să te-ntorci acasă! Ionuţ Lupescu lasă funcţia de director la UEFA şi se întoarce acasă să concureze pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal. Erau zilele acelea când şuiera sfidător viscolul şi maşinile erau smulse din nămeţi de buldozere, iar Lupescu mergea prin judeţe să asculte păsul şefilor de fotbal din acele zone adesea uitate. Îl întreabă un ziarist: “Nu era mai comod biroul cu uşi capitonate din Elveţia, la forul conducător al fotbalului european?”. Şuguieşte Ionuţ Lupescu: “Şi în Elveţia sunt zăpezi mari, mi-era dor să revin acasă, îmi face plăcere să stau de vorbă cu românii, am luat hotărârea reîntoarcerii cu suflet doritor de-acasă. Trebuie să întorc ce mi-a oferit Ţara, m-a propulsat în fotbalul european, a venit timpul să dăruim şi noi!”. Un remarcabil violonist român, tânăr, care a cules multe aplauze pe scenele de prestigiu ale lumii, povestea: “Când am ajuns acasă, după trei ani de şedere în America, şi când l-am auzit pe şoferul de taxi înjurând în româneşte, am plâns de bucurie!”. A revenit acasă şi fotbalistul Ciprian Marica şi se destăinuia: “Am plecat de acasă la 17 ani, am jucat la cluburi din străinătate şi am simţit nevoia să mă întorc acasă. Eu sunt mai patriot, am planuri importante, am gânduri mari, dar mi s-a spus să am răbdare, să mă readaptez la România. Unii filozofau şi îşi expuneau crezul, cum că întâi trebuie să lucrezi pentru interesele tale şi dacă ele nu coincid cu ale ţării, pe primul loc plasezi interesul personal. Eu nu cred în deviza asta, e cazul să avem ca ţeluri mizele Ţării, eu le las pe ale mele în planul secund!”. Rămâne impresionantă povestirea maestrului Beligan. După un turneu cu succes al Teatrului Naţional în Franţa, un intelectual de vază l-a mai oprit pe Beligan o săptămână la el să-l plimbe. Ca să-i facă o surpriză, i-a cumpărat dintr-un magazin un CD cu poezia “Sara pe deal” recitată de Sadoveanu. Auzind rostirea versurilor în dulcele grai moldovenesc, Radu Beligan l-a rugat pe francez să-i cumpere un bilet TAROM pentru a doua zi ca să ajungă degrabă acasă!

 

×
Subiecte în articol: ionut lupescu director uefa