x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mesajul românilor pe care președintele Klaus Iohannis trebuia să îl transmită Regelui Charles al III-lea

Mesajul românilor pe care președintele Klaus Iohannis trebuia să îl transmită Regelui Charles al III-lea

de Serban Cionoff    |    06 Mai 2023   •   23:54
Mesajul românilor pe care președintele Klaus Iohannis trebuia să îl transmită Regelui Charles al III-lea

Am urmărit, astăzi, și noi, românii, impresionanta ceremonie a încoronării Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla, eveniment de referință în istoria Regatului Unit și, deopotrivă, al vieții politice internaționale. Și trebuie să spun că, deși nu sunt un monarhist, am rămas profund impresionat de solemnitatea și de înalta rigoare a festivităților care s-au desfășurat în nobila, inegalabila tradiție a Casei Regale Britanice. Firește că m-am bucurat că, la festivitățile care au loc în aceste zile în patria Marelui Will, țara noastră este reprezentată, la cel mai înalt nivel, de către președintele Klaus Iohannis. Alături de care s-a aflat, și de această dată, soția sa.

Este reprezentată, însă, numai într-un anumit fel, pentru că ne-am fi așteptat ca domnul președinte al tuturor românilor să fi transmis Regelui Charles și Reginei Camilla ceva mai mult decât că se simte onorat pentru că a fost invitat să ia parte la festivitățile de la Londra. Sau, cel puțin, asta citim în notița postată de domnul președinte pe propria pagină de Facebook. Notiță redactată în clasica limbă de lemn, fără un dram de emoție și de empatie.

  Dar nu atât ,,stilul lipsei de stil’’ nemulțumește în textulețul președintelui Klaus Iohannis, cât faptul că, pur și simplu, domnia sa a uitat( sau a omis?) să transmită Regelui Charles sincerele noastre gânduri de prețuire și de recunoștință pentru faptul că, de aproape două decenii, se dovedește a fi un adevărat, statornic prieten al României și al românilor. Despre care, în nenumărate ocazii,  Prințul Charles, astăzi Regele Charles al III-lea, a rostit cuvinte de o impresionantă frumusețe și pline de atât de mult adevăr.

Scriu aceste rânduri și îmi amintesc de faptul că, acum cinci ani, Prințul Charles și-a exprimat, în cuvinte absolut memorabile, respectul pentru ,,tot ceea ce reprezentați voi după secole întregi de istorie’’ și ne-a considerat pe noi, românii, a fi ,,cu adevărat speciali în întreaga lume’’. Așa încât nu numai faptul că Majestatea Sa deține proprietăți la Viscri, în alte localități din Transilvania,  străvechi ținut românesc și din Maramureș, ci, în primul rând, sincerul interes cu care a dorit și dorește să cunoască felul în care muncesc, trăiesc, simt și gândesc oamenii acestor locuri ne fac să îl prețuim și să îl respectăm, considerându-l a ne fi un eminent prieten al României și al românilor. Fiind, de acum, de notorietate faptul că  suveranul britanic încoronat astăzi a ajutat comunitatea locală din Viscri să dezvolte profitabile inițiative pe zona agroturismului și chiar a investit în realizarea unor lucrări edilitar gospodărești.

 Motive temeinice, socotesc eu, pentru ca președintele Klaus Iohannis să adreseze Regelui Charles al III-lea și Reginei Camilla invitația de a vizita România. Prilej cu care- respectând, desigur, cutumele protocolului regal- să se întâlnească și să stea de vorbă cu oamenii din toate cele trei provincii istorice și, în acest fel, să dureze noi punți de dialog și de prietenie între țările și popoarele noastre.

 Mi s-ar putea atrage atenția că, aseară, la recepția de la Palatul Buckingham, președintele Klaus Iohannis nu a discutat, față în față, cu suveranul britanic. Au discutat, în schimb, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României și Principele Consort, iar în mesajul postat cu acest prilej suveranul britanic de astăzi este recunoscut ca ,,un prieten al României’’. Gest de mare noblețe care binemerită respectul nostru.

Să admitem, totuși, că, măcar până acum, președintele Klaus Iohannis nu a avut prilejul să poarte un dialog direct cu Regele Charles și, de aceea, nu a avut cum să îi transmită gândurile alese și urările noastre, ale românilor. Putea, în schimb, domnul președinte, să o facă pe pagina sa de Facebook. Acolo unde, surpriză!,azi dimineață nu a apărut decât o fotografie a cuplului prezidențial pe picior  de plecare la ceremonia de încoronare a Majestății Sale, Charles al III-lea.

Drept pentru care nu ne-a mai rămas decât să admirăm noua ținută pe care a purtat-o Prima Doamnă, vestimentație care bag seama că a și provocat ceva comentarii pe media alternativă.  Cam atât având și noi de comentat, fiindcă, în rest, nu văd cu ce ne-am ales după noul raid de lux al primilor turiști externi ai țării!…

×
Subiecte în articol: regele charles al III-lea