Militarismul, corolar al keynesianismului

Scopul principal al autorului e să critice și demonteze ideea că intervenționismul de stat în economie promovat de Keynes poate duce la îndeplinirea dezideratelor sociale ale socialismului, păstrând totodată elementele-cheie ale capitalismului, adică proprietatea și inițiativa privată.

Deși socialist declarat și convins, Eaton reușește totuși neintenționat, precum de altfel mentorul său Karl Marx, să prezinte destule elemente de diagnostic pertinent asupra tarelor status quo-ului politico-economic, pe care le regăsim, în alt limbaj desigur, și la liberalismul clasic.

De exemplu, în ceea ce privește cheltuielile militare ca stimul pentru economie, dar și ca pretext pentru ca statul să-și întărească controlul asupra societății păstrând aparența democrației și economiei de piață.

Astfel, în prefața volumului său, economistul britanic arată: „În perioada când a fost scrisă această carte, Statele Unite, iar în urma lor și Anglia, încă nu începuseră să pună în practică actualul program uriaș de înarmări. Cu toate acestea, evenimentele ulterioare nu au făcut decât să demonstreze teza demonstrată în carte, și anume că măsurile keynesiste aplicate sub conducerea capitalului financiar se pot transforma în cel mai scurt timp în programe militare împovărătoare”.

Eaton face referire la cartea târzie a lui Keynes din 1940, „How to Pay for the War: A Radical Plan for the Chancellor of the Exchequer”, un adevărat „studiu de fezabilitate” a keynesianismului aplicat, în care apar toate elementele acestuia: controlul de stat asupra resurselor private, investițiile publice finanțate prin deficite bugetare și manipularea masei monetare, controlul prețurilor și raționalizarea consumului populației.

Mai mult, Eaton identifică mijloacele keynesiene prin care care a fost creat totalitarismul și expansionismul militar nazist german: „Cei care stăteau în fruntea sistemului industrial al Germaniei, concentrat în cel mai înalt grad, erau puternic interesați să-și extindă influența în străinătate prin promovarea de carteluri internaționale. Astfel ei puteau nu numai să-și consolideze și să-și lărgească puterea economică, dar și să facă jocul geopoliticienilor naziști. Pătrunzând în țările democratice, ei impuneau restricții de cartel în domeniul investițiilor, producției și folosirii forței de muncă. Aceste restricții, indiferent de scopul pe care îl urmăreau, au contribuit la slăbirea țărilor democratice, pregătind astfel terenul pentru lovituri diplomatice ca Münchenul și chiar pentru cucerirea lor militară. Social-democrație, fascism, război – iată cum a evoluat capitalismul monopolist de stat în Germania. Atunci când un grup de «keynesiști de stânga» din Oxford încheie cartea publicată de ei sub titlul «Economia folosirii depline a forței de muncă» cu un capitol intitulat «Un experiment de folosire deplină a forței de muncă», în care dau ca exemplu de înfăptuire practică a teoriei lor Germania nazistă, nu se poate spune decât «Ei nu știu ce fac»”.

Eaton sugerează că rețetele keynesiene reprezintă doar o justificare „teoretică” a politicii de militarizare a economiei, o adaptare a economiei capitaliste la scopurile monopolurilor, în special pe calea militarizării.