Modele si parabole

Nu cred ca o carte poate fi modelul unei actiuni criminale, cu toate ca eu unul am aflat din carti de soiul asta ca se pot face bombe din ingrasaminte chimice amestecate cu motorina si detonate cu un bec de lanterna. E vorba de o reteta, nu de un ghid al utilizatorului, la fel cum jocul pe computer cu un program de simulare de zbor nu ma va face capabil sa pilotez un Boeing 747, la fel cum lista de bucate dintr-un eestaurant nu este decat modelul pranzului sau al cinei.

Imi place la nebunie sa ma laud cu cartile din biblioteca, clasici, uneori in editii de lux, autorii mei favoriti, cateva autografe pretioase (Mircea Horia Simionescu, Mircea Ivanescu, Serban Foarta), nenumarate antologii de proza, poezie, SF, umor, erotica, carti medicale, putina muzica, putina matematica, un teanc mereu in crestere de volume care isi asteapta randul la lectura. Pe langa ele, un numar nedefinit dar mereu improspatat (de prin anticariate) de povesti cu avioane, submarine, teroristi, trupe de commando, la ananghie chiar si politisti sau detectivi.

Sunt un consumator obsesiv de ceea ce in lipsa unui termen rezonabil se cheama technothriller (aviz amatorilor de angloromana!), domeniu in care exista si nume consacrate, ca doar nu le vom spune clasici. Printre ei, Ian Fleming (creatorul lui James Bond), Dale Brown (fost pilot si povestitor onorabil), Stephen Coonts (alt fost pilot), Tom Clancy, candva mare vedeta, la ora actuala inecat de propriile productii (cam una pe luna, excesiv), dar si o liota de imitatori, laudati pe coperte de autori consacrati, adepti ai principiului incurajarii mediocritatii ca garantie a propriului succes.

O categorie aparte, cea a romanului de actiune folosit ca pretext pentru satira politica, domeniu in care ies in evidenta autori ca Len Deighton (spionul ca antierou), John le Carre (razboiul rece, coruptia, imoralitatea), William Goldman (Maratonistul. Fratii), dar mai cu seama Richard Condon, marele maestru al taierii in carne vie a vacilor sfinte ale Americii de Nord.

Condon rescrie povestea asasinarii lui J.F.K. (Iarna ne ucide ), nu ezita sa ofere solutii in cazul misterioasei disparitii a lui Jimmy Hoffa, lider sindical pare-se foarte legat de lumea interlopa, analizeaza patrunderea Mafiei (romanele din seria Prizzi) in toate straturile si la toate nivelurile societatii din Statele Unite. Acum aproape jumatate de secol, el ne oferea o combinatie inspaimantatoare de tehnici orientale de "spalare a creierului" in perioada vanatorii de vrajitoare conduse de senatorul McCarthy (un roman excelent si doua filme, unul acceptabil in 1962, altul penibil acum cativa ani).

Depasind limitele fictiunii politice, romanul sau "Soapta securii", scris in 1976, cu un sfert de veac inainte de monstruosul atentat din 11 septembrie, ne oferea o descriere halucinant de detaliata a unui atac terorist planificat sa se desfasoare simultan in cel putin 30 de mari orase ale Americii de Nord. Teroristii lui Richard Condon sunt mult mai bine organizati, educati impecabil, infinit mai violenti (da, se poate si asta ) decat cei pe care ii vedem pe ecranele de televiziune, despre care citim si auzim mult prea des. Sper ca adevaratii teroristi nu l-au citit pe Condon si nu s-au inspirat din literatura. Nu cred ca o carte poate fi modelul unei actiuni criminale, cu toate ca eu unul am aflat din carti de soiul asta ca se pot face bombe din ingrasaminte chimice amestecate cu motorina si detonate cu un bec de lanterna. E vorba de o reteta, nu de un ghid al utilizatorului, la fel cum jocul pe computer cu un program de simulare de zbor nu ma va face capabil sa pilotez un Boeing 747, la fel cum lista de bucate dintr-un restaurant nu este decat modelul pranzului sau al cinei.

Chiar daca exista autori ca Trevanian sau Thomas Perry, capabili sa transforme un ucigas platit intr-un erou care ne declanseaza simpatiile, chiar daca s-au scris carti care ne ofera planuri aparent infailibile de cucerire a lumii (unele chiar inspirate precum "Mahdi" a lui A.J.Quinnell), ele nu sunt decat parabole ale infinitei nevoi umane de a domina. Chiar daca Wilde sustinea ca viata imita arta.

Si totusi am intalnit o carte care m-a tulburat mai mult decat ar fi fost cazul. Numele autorului este James Grady, titlul cartii: "Cele sase zile ale condorului", filmul (cu Debra Winger si Robert Redford), mai concis, reduce povestea la doar trei zile. E vorba de o sectie a unui serviciu secret in care un numar de angajati lucreaza, ca tot functionarul public, de la 9:00 dimineata la 5:00 dupa-amiaza. Munca lor consta, daca o putem numi munca, in lectura a nenumarate romane politiste, de spionaj, de actiune. Scopul declarat, depistarea unor idei noi, care se pot copia, care ar putea fi utile macar ca sursa de inspiratie si pentru prezumptivii delicventi, dar si pentru oamenii legii, cum s-ar spune si pentru hoti, si pentru vardisti.

In tineretea mea mi-as fi dorit o astfel de slujba, ideala pentru un cititor vorace, poliglot, cu memorie rezonabila si conditie fizica buna. Conditiile istorice si sociale nu mi-au permis sa ma adresez sefilor unor servicii de informatii, siguranta, protectie sau aparare pentru a-mi oferi serviciile. O slujba pe care n-am cautat-o si, evident, n-am gasit-o. Iar acum, in toamna existentei mele, sunt obligat sa traiesc si sa retraiesc, ca orice posesor de biblioteca, rusinea secreta de a nu o fi citit in intregime.