Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deloc surprinzător, neologismul moravuri provine din neaoşul năravuri, ambele având o conotaţie critică, uneori negativă. Dintre istoricii antichităţii, grecul Herodot era preocupat de năravurile inamicilor şi era dispus să le comenteze necruţător. Descrierea Babilonului este presărată cu tot felul de întâmplări şi obiceiuri care i se păreau discutabile. "Năravul lor cel mai urât", scrie el pe la 435 î.d.Hr., "este practicarea prostituţiei în templul zeiţei Ishtar." Măcar o dată în viaţă, toate femeile din imperiu aveau obligaţia de a frecventa templul şi a se oferi străinilor în schimbul unei sume de bani. Cucoanele bogate, din lumea bună, ajungeau la templu în trăsuri cu poclit, ferite de privirile celor de pe stradă.
Persanii, al căror imperiu atinsese ţărmurile Mării Negre, erau şi ei adepţii unor activităţi cel puţin dubioase. Geograful, tot grec, Strabo susţine că fetiţe de până la 12 ani, fără îndoială virgine, erau destinate prostituţiei în temple, unde, ne spune el, "erau cât se poate de prietenoase şi îi şi amuzau pe viitorii clienţi".
Nu sunt singurele descrieri ale unor practici religioase cel puţin suspecte. Antichitatea clasică este bogată în asemenea relatări care se referă la populaţii diferite, din Sicilia până în Egipt. Activităţile sexuale legate de temple au fost considerate informaţii sigure de cercetătorii începutului de secol douăzeci. Folosind referinţe misterioase, aceştia au ajuns la concluzia că preoţii deflorau fecioarele şi că prostituţia era acceptată ca metodă de a aduna o zestre.
Sexul în temple, ne informează o enciclopedie teologică de acum aproape un secol, era "o pată neagră din punct de vedere moral şi igienic (!) pe trupul sfânt al templului". Aşa să fie oare? Din ce în ce mai mulţi oameni de stiinţă pun la îndoială poveştile erotice ale antichităţii.
Tăbliţe cuneiforme recent descifrate ne oferă o imagine ceva mai blândă a sexualităţii din umbra templelor. Un singur exemplu: nu s-a descoperit nici un fel de referire la deflorarea impusă. O cunoscută orientalistă, Julia Assante, atribuie totul unor scriitori greci care au inventat tot felul de poveşti scandaloase pentru a-i denigra pe "străini". Poveştile lor au devenit un adevărat mit pentru istorici, iar existenţa prostituţiei rituale, o simplă fantezie sexual-masculină.
Şi asta e o exagerare, susţin cei care preferă o cale de mijloc. Chiar dacă templele nu aveau ataşate bordeluri se vorbeşte despre fetiţe încă neajunse la maturitate sexuală, care aveau funcţii importante, dar misterioase în ierarhie şi depre prostituatele profesioniste care donau sume respectabile templelor dedicate zeiţei lor favorite, de la Ishtar la Afrodita.
Există, fără îndoială, prostituţie. Machiate strident şi îmbrăcate provocator (preferau şaluri galbene), femeile de moravuri uşoare îşi ofereau farmecele pe străzile Atenei sau Babilonului. Celebrele "flautiste" ofereau scurte recitaluri la un instrument numit aulos, înainte de a trece la fapte. Mesopotamia era bine cunoscută din acest punct de vedere, fapt dovedit de prezenţa voluptuoasei Shamhat în epopeea lui Gilgamesh, erou naţional şi universal.
Nici în Egiptul sfinxului şi al piramidelor nu lipsea preocuparea pentru sexul comercial, menţionată în multe papirusuri cel puţin deochiate. Însăşi Afrodita cea născută din spuma mării nu era nicidecum inocentă. În cinstea ei se desfăşurau carnavaluri care nu erau departe de orgii, iar actriţe şi dansatoare figurează pe lista personalului din temple.
Dar nu rămâne nici o urmă, nici un semn că altarele erau pângărite de practici sexuale desfăşurate la vedere, cel puţin aşa ne asigură profesorul Gernot Wilhelm de la Universitatea din Wurzburg, Germania. Se pare că bătrânul Herodot a inventat pur şi simplu povestea cu prostituţia obligatorie a femeilor din Babilon.
Merită pomenit templul din Corint, pomenit de poetul Pindar, care adăpostea şi proteja sute, dacă nu mii de prostituate, profitând din plin de câştigurile lor. Întrebări nasc şi textele sacre egiptene, care se referă la copilele neprihănite a căror funcţie în templu se încheie odată cu primul semn de maturizare sexuală.
Mai rămâne de văzut ce era cu faimoasele Devadasi, care erau "măritate" cu zeul căruia îi era dedicat templul. Ele practicau diverse arte, dansul fiind la loc de cinste, şi se bucurau de mare admiraţie, dar de ceva mai puţin respect. Peste tot în India clasică se vorbea despre moravurile lor discutabile.
În Europa erau cunoscute sub numele de baiadere.
Citește pe Antena3.ro
