Necolaiciuc, încă unul şi mă duc!

În toată tevatura rezultând din arestarea lui Necolaiciuc la Miami, în Florida, un ziar a avansat, cu timiditatea care motivează adesea ipotezele cele mai verosimile, şi varianta unui troc: americanii ni-l vor da la schimb cu un mare traficant de droguri columbian, arestat la noi.

Lucrurile care se întâmplă frecvent în alte lumi, când ni se întâmplă şi nouă ne par poveşti. Ar însemna ca, în relaţiile dintre state, criminalii, escrocii de rang internaţional, teroriştii şi, în general, indivizii cu biografii penale accentuate să nu fie altceva decât o marfă, o chestiune de piaţă. Vi-l dăm pe Necolaiciuc, zice FBI-ul, dar ia să vedem ce ne daţi la schimb?!

Păi, zicem noi, să vă dăm vreo doi arabi, traficanţi de carne vie. Apoi, aşa, pentru că dorim ca relaţiile cu Statele Unite să prospere şi în ce priveşte trocul de persoane, vă mai dăm şi un pedofil englez. He, he, he, zic febeiştii, nu se compară, domnule! Până acum nu ne-aţi livrat decât plevuşcă, ţigani care distrug bancomatele, drogaţi calitatea a doua, spărgători de coduri NASA pe internet. V-am îngăduit, că sunteţi o democraţie tânără, iar acum, când în sfârşit aţi produs şi voi un rechin de o sută de milioane de dolari, vreţi să ne păcăliţi cu un columbian de trei parale. Columbieni n-avem noi?!!! Mai gândiţi-vă, mai scotociţi-vă prin puşcării şi faceţi o propunere conform cu mercurialul în uz la serviciile secrete.

Americanii au şi ei dreptate. La câţi miliardari ruşi au invadat sudul New York-ului şi California, toţi bandiţi cu acte în regulă, un amărât de Necolaiciuc, de numai o sută de milioane, e ţinut la păstrare, în închisori second hand. De ce să-i asigure contribuabilul american celulă cu aer condiţionat, când România nu prezintă un interes major nici măcar pentru mafia de rang inferior? Unii, spune un autor de aforisme, fac un ou şi cotcodăcesc de parcă au ouat o planetă. Aşa suntem noi, aproape că ne mândrim cu Necolaiciuc.

În douăzeci de ani, am dat pieţei trocurilor interstatale un singur fugar, cu un preţ de licitaţie mondială. Cum să ne respecte FBI-ul, dacă ne ţinem bandiţii, bine mersi, în ţară, în libertate, în Parlament şi în Guvern, deranjaţi doar din când în când de DNA şi de nişte comisii care nu decid niciodată nimic? Numai cu şatrele din marginea metropolelor europene şi cu câte un violator nedovedit n-o să ajungem prea curând la schimburile care rămân în istorie.

E adevărat, avem un tineret talentat, capabil să spargă orice cod guvernamental şi să-i bage în draci pe nişte spioni cu nostalgia războiului rece, dar dacă americanii vor să-şi modernizeze serviciile, nu se încurcă, oricât de buni ar fi aceştia, cu doi-trei hackeri români, când pot lua la troc un milion, două de hackeri chinezi. Gazetarul care
a avansat ideea unui schimb de persoane cu americanii, a avut motive s-o facă fără tam-tam.

De fapt, e în interesul României ca Statele Unite să ni-l mai ţină pe
Necolaiciuc. Se ştie că, în perioadele de criză, chiar şi în ţările unde fură toţi, dar foarte puţini cu simţul miliardului, apar, de unde nu te aştepţi, excroci compatibili cu mercurialul internaţional. Să nu ne pierdem încrederea în naţiunea noastră: Necolaiciuc e doar un deschizător de drumuri. Un şef de la SNCFR care fură cu geamantanul nu se compară cu un dictator asiatic, care fuge în SUA cu seiful Băncii sale Naţionale.