Nu priviţi România prin binoclu!

Este o greşeală să privim cu vedere scurtă bucăţi din soarta României actuale. Şi în baza acestor priviri mioape să punem concluzii defetiste. Oricât de înnorate sunt vremurile, se face un mare rău poporului inoculându-i concluzii pesimiste în stare să toarne plumb în aripile oricărei visări. Şi mai distrugător este ca să se temeinicească în rândul românilor ideea că suntem un popor de mâna a doua şi trebuie să rămânem la uşa “caselor boereşti” ale Occidentului bogat. Iar dacă îndrăznim să intrăm, să o facem cu căciula în mână, descălţându-ne să nu cumva să aducem câteva grăunţe de colb pe covoarele stufoase ale aşa-ziselor neamuri civilizate. Vă daţi seama cât de strâmbă e şi acea zicere, că Dumnezeu ne-a dat o ţară frumoasă şi bogată, “păcat că e locuită”. Păi cum Dumnezeu îşi dă singur peste mână şi strică ce a clădit, adică într-o grădină frumoasă dă drumul la oameni plini de defecte? Cum adică, Dumnezeu îşi surpă propria lucrare? Să nu privim România printr-un binoclu strâmt, focalizând doar pe derapajele dintr-un Bucureşti care nu înseamnă România aceea adevărată, cu multe oraşe aşa-zis de provincie, cu târguşoare pline de oameni cumsecade, cu comune unde încă părinţii îşi învaţă copiii să spună săru’mâna  trecătorilor străini de pe uliţă. Se văicăresc unii că şcoala românească a intrat în profumdă decădere. Că liceenele nu mai ştiu ce farduri scumpe să-şi întindă pe faţă când vin la orele de matematică, că băieţii din ultimele clase parchează în faţa şcolii limuzine şi motociclete de nu le poţi citi preţul de atâtea zerouri. Că învăţătoarele cer şpagă, iar în unele clase şcolarii îmbrâncesc dascălii. Sunt lucruri îngrijorătoare, dar nu trebuie să judeci crângul cu arbori sănătoşi după vreascurile căzute lângă potecă. Iată şi alte secvenţe din şcolile României tăcute, dar întinse. În Vasluiul cel sărac există o elevă Claudia Rusu, de 16 ani, care este olimpică la mai multe materii, iar la chimie a ajuns în faza naţională. O familie compusă din 5 persoane care trăieşte doar din puţina leafă adusă de mamă, de 6 milioane lei vechi. Iar unul dintre fraţii Claudiei Rusu are o tumoră canceroasă, iar celălalt frate a suportat grefe de piele după arsuri întinse. Eleva silitoare şi săracă a declarat atât: ăvreau să-i bucur pe ai mei cu notele mele bune, că destul îi aud oftând. La Râmnicu Vâlcea există un liceean scânteietor, Ionel Budişteanu. A realizat o invenţie pentru care a primit în America marele premiu internaţional, echivalent cu premiul Nobel pentru tineret. Ionel Budişteanu a făcut cercetări până seara târziu într-un mic atelier improvizat în camera lui de bloc, dar şi în laboratoarele liceului. Şi a ieşit un dispozitiv computerizat în stare să conducă maşina ferind-o de obstacole, chiar dacă cel de la volan are invalidităţi. Liceanul cu idei strălucitoare din Vâlcea n-are gânduri de  plecare în cele străinătăţuri şi vrea să rămână acasă, însă să se găsească ceva fonduri de subvenţionare a cercetărilor lui. Geanina este o fată la locul ei din Târgovişte, care a fost obligată de vitregiile vieţii să urmeze un liceu din Focşani unde n-a luat niciodată o notă de 7. Pentru ea există doar note de 8, 9 şi 10.  Tatăl Geaninei este de 10 ani plecat la muncă în Italia, mama tot la mii de kilometri de patru ani. Împreună cu fratele mai mic a rămas în îngrijirea bunicii sărace şi chinuită de multe boli. “Vreau să mă fac medic şi să-i tratez pe români în ţara mea.” Pe undeva, în judeţul Neamţ, copiii unui sat rătăcit printre munţi veneau la şcoală cu un microbuz hodorogit. Când se adunau nămeţii microbuzul nu dădea semne de viaţă şi cei 10 copii veneau pe jos 8 km, să nu lipsească de la ore. O jumătate de oră trebuiau să-şi încălzească mâinile şi picioarele, pe care nu le mai simţeau din pricina gerului.