Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A rămâne motivat poate fi o provocare. Barierele psihologice, de mediu și sociale inhibă adesea motivația, făcând dificil pentru indivizi să reziste prin provocări și eșecuri. Există bariere comune în calea motivației. Recunoașterea acestor bariere și implementarea unor strategii bazate pe dovezi pentru a le depăși poate ajuta la stimularea motivației, la îmbunătățirea rezilienței și la creșterea productivității.
Barierele psihologice în calea motivației
1. Oboseala
Epuizarea fizică și emoțională poate reduce motivația, ceea ce poate afecta capacitatea de a rămâne concentrat și de a îndeplini sarcinile în mod adecvat. Burnout-ul rezultă adesea din stres prelungit, solicitări mari sau lipsă de pauze adecvate, ceea ce duce la performanță redusă, energie scăzută și un sentiment general de deconectare de la obiectivele cuiva.
2. Frica de eșec
Frica de eșec este una dintre cele mai răspândite bariere în calea motivației. Această frică poate duce la evitare, amânare sau încredere în sine scăzută, determinând oamenii să abandoneze sau să evite cu totul provocările. Frica de eșec este adesea înrădăcinată în credința că greșelile definesc capacitatea cuiva, făcându-i pe indivizi să se simtă anxioși să încerce sarcini dificile sau să-și depășească limitele.
3. Convingerile limitative
Convingerile noastre sunt formate de mulți factori, inclusiv modul în care am fost crescuți, societatea în care trăim și experiențele noastre. Convingerile limitative sunt adesea neadevărate sau evocate de stimulii externi pe care i-am interiorizat. Acestea ne pot zădărnici motivația. Multe dintre aceste internalizări apar în timpul copilăriei. Pe măsură ce ne dezvoltăm, opiniile și percepțiile celorlalți sunt primordiale. Feedback-ul negativ, criticile sau lipsa de sprijin din partea colegilor și a membrilor familiei pot crea îndoială de sine, scăderea stimei de sine și reducerea motivației.
Citește pe Antena3.ro
4. Atașarea la un sine conceptualizat
Un sine conceptualizat este un tip de fuziune cognitivă descris în Terapia de acceptare și angajament (ACT). Un individ se identifică cu gândurile sale și le întruchipează ca parte a identității sale. Atașamentul față de sinele conceptualizat apare atunci când un individ se contopește cu gânduri, că este o persoană deprimată, îngrijorată, are provocări semnificative sau orice altceva care îi afectează negativ identitatea.
Autoconceptualizarea joacă un rol benefic în crearea unei mai mari încrederi în sine. Cu toate acestea, vorbirea de sine negativă sau cedarea în fața gândurilor negative sau neproductive pot fi dăunătoare sentimentului de valoare de sine și, prin urmare, pot împiedica motivația generală.
5. Lipsa valorilor
O luptă cu motivația poate fi cauzată de incapacitaea de a ne defini propriile valori personale sau de a ne comporta la distanță de ele. Carl Rogers, părintele terapiei centrate pe pacient, a fost unul dintre primii psihologi care s-au concentrat pe conceptul de valori. El a afirmat că provocările și nemulțumirea apar atunci când valorile concepute (expresiile verbale) și valorile operative (comportamentul real) nu sunt aliniate.
6. Absența obiectivelor clare
Fără obiective specifice, realizabile, este ușor să te simți pierdut sau copleșit, ceea ce duce la scăderea motivației. Obiectivele vagi sau nedefinite nu au structură și pot face dificilă urmărirea progresului, contribuind la o lipsă de direcție.
7. Autoeficacitate scăzută
Autoeficacitatea sau credința în capacitatea cuiva de a reuși este esențială pentru motivație. Autoeficacitatea scăzută poate determina oamenii să se îndoiască de capacitățile lor și să simtă că eforturile lor nu vor avea rezultate semnificative, ceea ce poate scădea motivația și rezistența.
Autoeficacitatea este un ingredient cheie al motivației. Persoanele care posedă o autoeficacitate puternică își pot îndeplini provocările
8. Lipsa autonomiei
Motivația are adesea de suferit atunci când indivizii simt că au puțin control asupra sarcinilor lor sau asupra mediului. Atunci când indivizilor li se cere să urmeze instrucțiuni rigide fără alegere sau flexibilitate, ei pot experimenta o lipsă de motivație intrinsecă, găsind puțină plăcere sau relevanță personală în acțiunile lor.
9. Mentalitate fixă
Carol Dweck, cunoscut pentru cercetările sale despre realizare, succes și mentalitate, a inventat termenul de creștere a mentalității în cartea sa Mindset și a subliniat importanța capacității unui individ de a recunoaște că abilitățile sale se pot dezvolta prin dăruire și muncă grea.
Dweck a afirmat că opusul este adevărat pentru o mentalitate fixă, crezând că cineva nu se poate naște cu talentul sau capacitatea de a realiza ceva, și există un plafon pentru învățarea lor. Ea propune că efortul și munca grea nu sunt singurii factori ai unei mentalități de creștere. De asemenea, indivizii trebuie să fie capabili să recunoască când alte strategii nu funcționează conform intenției și să profite de ocazie pentru a-și extinde repertoriul.
10. Inflexibilitatea psihologică
Flexibilitatea psihologică, un termen ACT, explică capacitatea de a rămâne în contact cu momentul prezent, indiferent de barierele din calea motivației și a auto-împuternicirii. Prin urmare, să fii cu toate gândurile, sentimentele și senzațiile corporale neplăcute care apar și să-ți alegi comportamentele pe baza situației și a valorilor personale. Cu toate acestea, pentru a spori flexibilitatea psihologică și a mentalității noastre de creștere, trebuie să fim conștienți și capabili să recunoaștem aceste bariere pentru a trece peste ele, pentru a realiza ceea ce ne dorim și pentru a ne inspira.
11. Angajarea în strategii compensatorii
Aceste tehnici sau modificări ale comportamentului sau mediului nostru sunt folosite pentru a compensa un deficit, slăbiciune, rănire sau inadecvare percepută într-o anumită zonă sau abilitate. Ele ne ajută să facem față a ceea ce considerăm că este o slăbiciune personală. Acoperim deficitele noastre și reducem sentimentele sau consecințele negative sau nedorite asociate cu acestea. Este posibil ca aceste strategii să fi fost necesare și să fi funcționat bine în timpul copilăriei și adolescenței, dar pot fi contraproductive sau limitative la vârsta adultă. Unele strategii compensatorii includ suprasolicitarea, închiderea sau întreruperea fizică sau emoțională, amânarea, renunțarea, distragerea atenției, și multe altele.
12. Lipsa de acceptare
Suferința este experimentată atunci când o persoană nu acceptă circumstanțele actuale și își dorește ca lucrurile să fie diferite. A fi în acest spațiu contribuie la regret, rușine și luptă pentru ceva care poate fi nerealist sau imposibil de realizat. Acest lucru poate împiedica motivația pentru transformare sau schimbare, finalizarea sarcinilor și avansarea în viață.
Recunoașterea barierelor din calea motivației ajută la conștientizarea și introspecția noastră, astfel încât să fim capabili să implementăm abilitățile și strategiile adecvate și eficiente pentru a ajuta la creșterea acesteia. Adesea, primul pas este cel mai dificil. Odată ce suntem capabili să vedem și să experimentăm recompensele eforturilor noastre, ne obligă să dorim să facem mai mult.
Prin acțiune directă devenim motivați. rebuie să învățăm să ne aliniem cu valorile noastre intrinseci și să acționăm indiferent de ceea ce gândim sau simțim, deoarece merităm întotdeauna timpul și efortul nostru, incontestabil și fără echivoc, potrivit psychologytoday.com.
