Nu trageţi în lăutari, plătiţi-i!

Marea ştire a unui sfîrşit de săptămînă politică extrem de plictisitor este că doi dintre corifeii comentariilor de presă portocalii, Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu, vor candida, sub steagul PD-L la alegerile parlamentare (aproximativ) uninominale.

Marea ştire a unui sfîrşit de săptămînă politică extrem de plictisitor este că doi dintre corifeii comentariilor de presă portocalii, Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu, vor candida, sub steagul PD-L la alegerile parlamentare (aproximativ) uninominale. În plus, la pachetul de superofertă, maharajahul linguşitorilor prezidenţiali, Traian Radu Ungureanu, rezident în Marea Britanie pe banii oligarhului cel bun şi eolian, aşteaptă să i se propună şi lui un colegiu sigur din România; că doar nu se cade să-l umilească vreun baron local în luptă dreaptă. Cît despre politologul de renume internaţional Ilie Dumitrescu, care l-a zdrobit pe dreptunghiul verde pe marele socilog argentinian Gabriel Omar Batistuta, acesta a dat un răspuns ferm şi demn ofertei portocalii de pricopseală politică pe teritoriul vanghelian: s-ar putea să nu se ştie.

Lăsînd ironia la o parte, e cît se poate de normal ca, în contextul primului scrutin general uninominal postrevoluţionar, toate formaţiunile politice să se străduiască a-şi atrage, ca magneţi electorali de frigider, diverse personalităţi. Fie ei sportivi, cîntăreţi sau dătători din gură pe la televizor, oamenii pe care-i curtează cu falsă amabilitate partidele au dreptul constituţional de a candida. Şi nu se face nici o găură-n cer dacă ei se înregimentează politic. Pentru a deveni parlamentar (primar, mi-nistru sau preşedinte), trebuie să îndeplineşti condiţiile minimale din legislaţia de profil, să vrei şi să poţi. Iar mai sus nominalizaţii, alături de cei care probabil vor intra în politică zilele următoare pentru a forţa barierele pînă acum închise ale Parlamentului, sînt cetăţeni români majori, nu au suferit condamnări penale rămase definitive şi, după cum se vede, vor. Mai rămîne să şi poată. Chiar dacă se presupune că ei pot genera, datorită notorietăţii şi imaginii lor publice pozitive, nişte fluxuri suplimentare de votanţi, mi-e greu să cred că, pe fondul apatiei politice generale a României profunde din afara televizorului, poporul se va buluci subit la urne ca să-i parlamentarizeze subit pe sportivi, pe cîntăreţi sau pe porecliţii analişti. Poate că greşesc eu, neanalistul, iar românii civici din colegiul electoral Mizil, spre exemplu, speriaţi de spectrul negru al reprezentării lor în Camera Deputaţilor de către Adrian Năstase, se vor mobiliza exemplar, vor sta la coadă ca pe aliniamentul Ştefăneşti-Sinteşti-Iepureşti şi-l vor vota la Senat, într-un entuziasm general, pe vlăstarul (proaspăt) politic al locului, Cătălin Avramescu. Om şcolit, hotărît, posesor de convingeri ferme, fără afişe electorale şi care, conform propriilor mărturisiri, va bate din uşă-n uşă (nu ştiu dacă în timpul programului de bugetar la Cotroceni sau mai pe seară).

Dincolo de cursa electorală propiu-zisă, care se va duce pe toate fronturile, alegerile generale din acest an vor consfinţi falimentul mitului comentatorilor politici independenţi, intransigenţi, mînaţi în luptă şi-n idei doar de grija lor faţă de prezentul şi viitorul ţărişoarei. Pentru că atît preţiosul Sever Voinescu (altfel, un publicist coerent), cît şi dîrzul Cătălin Avramescu (un tip chiar simpatic în particular) sau greţosul Traian Radu Ungureanu (care musteşte de talent, dar n-are pic de caracter şi nici nu caută) demonstrează, prin fapte, că nimic pe lumea asta nu-i gratis. Sînt nişte lăutari care, în funcţie de prestaţie, sînt răsplătiţi de cel aşezat în capul mesei. Cine dă banul comandă muzica, nu-i aşa?