x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O decizie benefică pentru PSD

O decizie benefică pentru PSD

de Ion Cristoiu    |    21 Iul 2008   •   00:00

Alegînd o formulă mai aparte de comunicare publică (pe blogul său, şi nu la un post de televiziune), Ion Iliescu a anunţat că nu va mai candida la parlamentarele din acest an.

Alegînd o formulă mai aparte de comunicare publică (pe blogul său, şi nu la un post de televiziune), Ion Iliescu a anunţat că nu va mai candida la parlamentarele din acest an.

Oficioasele lui Traian Băsescu, în frunte cu Evenimentul zilei, ziarul Trustului de buci şi sfîrcuri Ringier, s-au grăbit să vadă în această decizie semnul spaimei lui Ion Iliescu faţă de votul uninominal. Socotind că Stăpînului de la Cotroceni i-ar face bine un nou masaj, bucătăresele şi guguştiucii au avansat o ipoteză pe care numai un pitecantrop o putea născoci: Ion Iliescu, politicianul care a cîştigat trei mandate prezidenţiale, s-a gîndit că ar putea să piardă într-un colegiu de 70.000 de alegători.

Boierului  de la Cotroceni îi va fi bătut inima în piept citind astfel de rînduri care joacă, în presă, rolul prestaţiei contra cost a fetei de pe Şoşeaua de Centură. Şi se va fi şi repezit la oglinda din baie să se mai vadă o dată cît e de Istoric.

Viermişorii lui Traian Băsescu n-au parcurs cu atenţie explicaţia dată de Ion Iliescu pe blogul său, reluată ulterior cu mai multe amănunte în interviuri acordate posturilor de radio: "Nu este vorba de a părăsi partidul sau activitatea politică. Ci, pur şi simplu, din punct de vedere al campaniei electorale – nu mă mai interesează această competiţie. În condiţiile votului pe liste, prezenţa mea putea fi utilă, ca factor propulsor – pentru promovarea unei liste de candidaţi ai PSD. De unul singur într-un colegiu – indiferent unde – nu am nici o motivaţie să mai particip la o cursă electorală". Aşadar, Ion Iliescu a decis să nu mai candideze nu în semn de protest faţă de votul uninominal, cum s-au pronunţat chiar şi unii lideri de partide, ci pentru că  ipostaza de participant la bătălia pentru un colegiu i s-a părut niţel ridicolă, luînd în considerare bătălii duse pentru cucerirea unei ţări. Altfel spus, Ion Iliescu se consideră prea mare pentru un război aşa de mic. Ce război preferă Ion Iliescu? Unul dus ca personalitatea numărul unu a PSD.

Prin implicaţiile sale, decizia fostului preşedinte trebuie raportată la scena noastră politică şi la PSD. Pe scena noastră politică nu-i exclus ca exemplul lui Ion Iliescu să fie urmat şi de alte personalităţi emblematice ale României postdecembriste. Radu Câmpeanu a făcut-o deja.

Pentru PSD, decizia lui Ion Iliescu s-ar putea constitui într-un însemnat avantaj. Votul uninominal va aduce cu sine o problemă destul de grea pentru toate partidele politice. Vedetele lor vor fi blocate în campania electorală la nivelul unui colegiu. Partidele politice au însă nevoie şi de vedete care să le susţină programul la nivel naţional. Cum s-o facă în condiţiile în care fiecare vedetă va trebui să meargă în colegiu şi, mai ales, să se refere în intervenţiile sale publice, la felul în care va rezolva problemele concrete ale electoratului dintr-un anume colegiu?

Prin renunţarea lui Ion Iliescu, PSD are la dispoziţie o vedetă care se poate pronunţa despre programul partidului la nivel naţional. Dar nu numai atît. Unii candidaţi vor avea nevoie şi de sprijinul direct al unor vedete de la centru. Vedetele, toate, vor fi însă preocupate de un anume colegiu. Nici una nu-şi va putea permite să lase colegiul în care candidează pentru a merge într-un alt colegiu, să-i dea o mînă de ajutor unui alt candidat de-al partidului său. Renunţînd la candidatura pentru un anumit colegiu, Ion Iliescu poate cutreiera ţara pentru a da o mînă de ajutor candidaţilor PSD. Decizia poate deveni astfel un avantaj şi pentru Ion Iliescu.

Într-un fel, PSD devine mai dependent de Ion Iliescu decît pînă acum:

1) la nivel naţional, PSD va fi reprezentat cu precădere de Ion Iliescu;

2) mulţi candidaţi ai PSD se vor milogi de Ion Iliescu pentru a veni în colegiul lor să le dea o mînă de ajutor.

Nu în ultimul rînd trebuie luat în calcul faptul că, pentru a fi sigur de succes, Ion Iliescu avea nevoie de un colegiu prietenos. Repartizarea unui colegiu prietenos l-ar fi făcut pe Ion Iliescu dependent atît de conducerea PSD, cît şi de un baron local. Într-un cuvînt, l-ar fi adus pe Ion Iliescu la mîna partidului. Acum, PSD e la mîna lui Ion Iliescu.

N-ar trebui oare ca şi celelalte partide să se gîndească la soluţia Ion Iliescu?

×
Subiecte în articol: editorial psd iliescu ion colegiu