O voce autentic diferita

Cultura democratica romaneasca include in chip necesar operele disidentei si ale samizdatului. Cunoasterea si recunoasterea contributiilor intelectuale si morale ale disidentei este obligatorie pentru combaterea imposturii si evitarea uitarii in raport cu un trecut nu foarte indepartat, dar prea putin stiut de catre generatiile mai tinere.

Mai mult, in cazul literaturii antitotalitare este important sa accentuam convergenta dintre dimensiunea etica si cea estetica, atat de elocvent sustinuta in scrierile Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca.

In aceste randuri, ca ilustrare a acestei unitati dintre etic si estetic, ma voi referi la opera prozatorului Leonard Oprea, participant la revolta anticomunista de la Brasov din noiembrie 1987, scriitor remarcabil, marginalizat si persecutat datorita pozitiei sale extrem de critica in raport cu dictatura totalitara. Scrierile lui Leonard Oprea, subversive deopotriva prin ideile, dar si prin sitlul lor, au fost privite de cerberii ideologici drept ceea ce erau: un indemn la rezistenta si o expresie a refuzului de a pactiza cu sistemul. In momentul conceperii lor, aceste carti erau transcrieri in registru funebru ale unei realitati politice tragice. Ospiciul inlocuise ratiunea, iar viata se exilase intre interstitiile unei pure mecanicitati. Simbolul broastei de yale tocite, dintr-o secventa a romanului "Camasa de forta" (editia a II, revizuita si adaugita, Editura Curtea Veche, 2004), contine toate sugestiile privitoare la aceasta lume sordida, in care comunicarea nu mai este posibila sub nici o forma. Prizonieratul in care traiesc personajele nu este doar unul fizic, ci si al mintii si al spiritului. Utopii negre, comparabile cu scrierile unor Orwell sau Zamiatin, sondarile lui Leonard Oprea in lumea bolnava a comunismului (ca si mai recentele sale incursiuni in universul debusolat al postcomunismului) sunt deopotriva documente ale refuzului si documente ale sperantei. Lucrari esentiale ale literaturii demnitatii, "Camasa de forta" si "Radiografia clipei" (editia a II-a, revizuita si adaugita, Editura Curtea Veche, 2003), scruteaza puncte tragice din cinica istorie care a dominat lumea atatea decenii din veacul al douazecilea.

Prigonit in acei ani, Leonard Oprea a luptat pentru dreptul sau de a ramane un om liber. Scrierile sale, de o sinceritate si directete perfect asumate, sunt rascolitoare invitatii la priceperea mecanismelor psihologice care au facut posibila nu numai functionarea, dar si destramarea finala a sistemului. Radiografia clipei este de fapt radiografia raului. Leonard Oprea a respins ideea scrisului pentru sertar. El a luptat, as spune cu disperare, pentru dreptul sau de a-si face auzita vocea. In urma unor discutii cu potentatii culturali ai epocii, scriitorul primea in vara lui 1989 o instiintare din partea Consiliului culturii si educatiei socialiste. Scrisa in sinistra limba de lemn, aceasta nota il condamna pe Oprea la disparitie publica: "In lumina exigentelelor formulate la Plenara CC al PCR din noiembrie 1988 privitoare la cresterea contributiei creatiei literar-artistice la educatia comunista, revolutionara a maselor, s-a renuntat la mai multe lucrari care nu raspundeau in mod satisfacator la cerintele privind reflectarea plenara a actualitatii socialiste, a realitatii zilelor noastre. Intre aceste titluri se numara si volumul dvs" (era vorba despre "Radiografia clipei").

Initial, scrierile lui Leonard Oprea au aparut in reviste de cultura, au fost salutate drept extrem de originale de catre voci respectate ale criticii, inclusiv N. Steinhardt. Odata interzisa publicarea, singura solutie era sa faci sa circule cat mai multe exemplare dactilografiate printre prieteni si cunostinte. In acest fel, samizdatul devenea contrapartea libera a culturii oficiale.

L-am cunoscut pe Leonard Oprea in 1990, dar i-am citit operele cu mult inainte de aceasta data. Stiam de la Vasile Gogea despre activitatile sale disidente de la Brasov. Am recitit aceste carti dupa prabusirea comunismului si le consider drept purtatoare ale unei viziuni pe cat de personala, pe atat de revelatoare pentru ce a fost lumea halucinanta a comunismului. Cartile lui Leonard Oprea au fost elogiate de critica din tara (Liviu Antonesei, Mircea Mihaies, Sorin Antohi). Din punctul meu de vedere, ca profunzime metaforica, dar si ca forta a viziunii, ele sunt comparabile cu scrierile unor Aldous Huxley, Thomas Mann (din "Muntele vrajit") ori cu parabolele magice ale lui Borges. Un Borges nimerit in universul dezaxat al grotescului tiran de la Bucuresti, cum l-a numit Arrabal pe Ceausescu.

In 1999, Leonard Oprea a venit in Statele Unite. Curajos, fara inhibitii autoparalizante, el decide sa se reinventeze ca scriitor american originar din Europa Centrala. Cartile scrise in acesti ultimi ani, inainte de toate "Trilogia lui Theophil Magus" (editii romanesti la Polirom si liternet, editie americana la "1st Books Library", 2004), sunt situate intr-o stranie tara a nimanui, unde viata devine vraja, intelepciune si tamaduire. Sunt expresia cautarii si descoperirii transcendentei ratacite in meandrele atator inselatoare aparente. Este ceeea ce Arthur Koestler numea "scrierea invizibila" sau "limba destinului".