Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De mai bine de doi ani suntem într-o zonă de instabilitate, dar ultimele luni, după invazia Ucrainei, au profilat un deficit de resurse energetice tot mai accentuat. Pe fondul strategiei globale de reducere a emisiilor de carbon, cu ținta ambițioasă a nivelului „zero emisii” pentru anul 2050, Uniunea Europeană a pus la index cărbunele și a pus pe lista neagră petrolul. Gazele și energia nucleară au fost acceptate ca resurse de tranziție spre energetica debarasată de carbon după lungi dezbateri în Parlamentul European. Investițiile incerte sau anulate în dezvoltarea producției de țiței ca urmare a „propagandei verzi” au provocat o răcire a relațiilor cu OPEC, cartelul fiind rezervat în a se alătura sancțiunilor aplicate Rusiei. Dar Uniunea Europeană s-a angajat și într-un proces accelerat de derusificare a lanțurilor de aprovizionare cu petrol, gaz și cărbune provenite din țara agresoare, căutând surse alternative, ceea ce a avut ca efect o tensionare suplimentare a pieței globale, inclusiv explozia prețurilor la GNL.
Testul de moralitate trecut cu brio de UE a deschis însă și un test de rezistență al economiei europene la situația de deficit acut de resurse energetice.
Cu inflație care se apropie de două cifre în Zona Euro, prag atins în țările non euro, cu spectrul recesiunii tot mai accentuat, decretarea noului Război Rece pune UE în situația de a se juca cu focul la granița de est a Alianței NATO, România aflându-se în prima linie de contact cu Rusia.
Dacă securitatea militară este solid asigurată de NATO, problemele economice nu mai depind direct de comandamentele Alianței. Aceste probleme devin însă tot mai presante pe timp ce avansăm spre lunile de iarnă. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani, după căderea comunismului, când metodele brevetate în Epoca Ceaușescu sunt preluate și pregătite de implementare în țările dezvoltate. Sistemul energetic integrat al UE a funcționat scurt timp, în perioade critice, la frecvențe destabilizate, sub 50 HZ, așa cum se obișnuiseră specialiștii români să țină sistemul energetic național în picioare pe timp îndelungat. Pe această temă s-au dat doctorate în Politehnică, lucrările sunt acum scoase de la arhive. De asemenea, programele de restricții ordonate la consumul de energie și gaze aplicate în România în anii ’80 se pregătesc pentru a fi preluate în Italia și Germania.
Nemții sunt cei mai loviți de ruperea legăturilor cu Rusia, dependența de gazul primit prin Nord Stream și conductele de tranzit continentale fiind greu de atenuat pe termen scurt, așa cum vor politicienii. Deja termenul de 21 iulie, când ar trebui să fie terminată revizia făcută de ruși la Nord Stream și reluate livrărilor, este așteptat cu teamă la Berlin. Oprirea conductei ar aduce o catastrofă în industria chimică a țării, gigantul BASF bazându-se pe chimizarea gazului din Rusia. Circa 350.000 de locuri de muncă din industria chimică germană sunt în pericol. Spațiile sociale pentru evitarea înghețului sunt deja pregătite, după metoda nemțească de organizare preluată din marea criză a anilor 1929-1933, care, uităm prea repede, l-a propulsat la putere pe Hitler.
Scenariile crizei de lungă durată, cu accente dramatice în lunile de iarnă, pun pe tapet acțiuni de întrajutorare transfrontaliere. Ministrul german al economiei a propus un pact tripartit de solidaritate energetică între Germania, Republica Cehă și Austria. Livrările de energie, gaze, combustibili între parteneri ar trebui să facă față penuriei prognozate.
Este luată în calcul o asemenea situație de criză și în România? Executivul ne liniștește bazându-se pe analizele de stres în punctele critice ale sistemului energetic. Din acest punct de vedere am fi mai bine poziționați; față de alte țări europene, dependența de Rusia este scăzută și ar putea fi compensată din resursa internă. Nu avem însă date certe publice despre asigurarea cu țiței a rafinăriilor Midia și Teleajen, care prelucrează materie primă adusă pe Marea Neagră, unde s-a oprit circuitul de la Novorosiisk. Termocentralele pe cărbune nu vor avea probleme, ministrul Energiei dând declarații consistente privind susținerea sectorului, care va funcționa la capacitatea maximă. Asta dacă nu se vor extinde acțiunile destabilizatoare ale activiștilor de mediu, cu vârful lor sorosist Bankwatch, care au reușit să pună pe butuci cea mai mare carieră de lignit din România.
Dacă ar fi să preluăm modelul german al pactului de solidaritate energetică, putem spune că un embrion este deja conturat pe axa Grecia-Bulgaria-România, prin punerea în funcțiune a interconectoarelor prin care vom avea acces la gazele din Azerbaidjan și GNL preluate de terminalele grecești.
Asemenea înțelegeri sunt parafate tocmai pentru a nu exacerba protecția națională în fața unei crize regionale. Să sperăm că anotimpul rece 2022/2023 nu va fi o nouă ediție a celebrului roman al lui John Steinbeck „Iarna vrajbei noastre”.
