Păpuşa pe hârtie şi operaţia pe cord

Acum o vreme, Mihai Constantinescu era pe buzele tuturor. „O lume minunată”, “Cu creionul pe hârtie o păpusă-am desenat”, “Sus în deal e-o casă”, “Iubiţi şi câinii vagabonzi” , iată o parte din cântecele compuse şi cântate de Mihai Constantinescu, imediat fredonate de români, melodii cu care au crescut generaţii şi generaţii. Îl ovaţiona publicul, erau topite fetele după tânărul şi atleticul artist, prezent mai în toate spectacolele, în majoritatea emisiunilor de la TVR. Deşi nu prea înalt, dar plin de muşchi, de altfel absolvise Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, Constantinescu, când nu îmbrăca hainele de scenă, umbla cu bicicleta de curse, practicase hipismul, juca fotbal. Viaţa de vedetă nu mergea în viteza a doua, agitaţie, somn pe furate, Mihai Constantinescu făcea şi sport - ai zice că n-aveau timp grăsimile să se depună pe vasele lui şi să împotmolească curgerea sângelui spre toate cotloanele organismului. Şi totuşi inima simpaticului cântăreţ a dat îngrijorătoare semne de neputinţă, de şchiopătare. Aşa că Mihai Constantinescu a ajuns pe masa de operaţie a chirurgilor cardiovasculari, care au apelat de urgenţă la o intervenţie pe cord deschis. Cu inima-n palma chirurgului s-au făcut reparaţii şi ocoliri prin bypass-uri. Operaţia a durat șapte ore, dar peste puţine ore inima a sângerat şi s-a trecut la a doua intervenţie pe cord, durând şi aceasta două ore. Pe culoarele spitalului îşi frângea mâinile de emoţie recenta soţie, cântăreaţa Simona Secrier. Finalul a fost fericit şi, de Revelion, Mihai Constantinescu a cântat iarăşi, duet cu nevasta, într-o melodie cu priză la public, ca de obicei. Mihai Constantinescu şi-a arătat inima sentimentală, inima bună nu numai în cântecele lui, ci şi în viaţa fără reflectoare. A găsit pe un viscol ghemuit lângă uşă un căţel al nimănui, aproape îngheţat. I s-a rupt sufletul de mila lui şi l-a luat în casă, hotărând să-l adopte. În acea noapte a compus melodia atât de frumoasă „Iubiţi şi câinii vagabonzi”. Peste câteva săptămâni căţelul a dispărut, cântecul a rămas. Pe vremea când practica hipismul de performanţă, Mihai Constantinescu a observat la grajduri un cal care căra căruţa cu gunoi. Fusese retrogradat fiindcă se gâdila la pintenii jocheului. I-a citit o tristeţe în ochi, devenise o gloabă, şi Mihai Constantinescu, înmuiat de soarta animalului, şi-a pus în gând să-l antreneze din nou, să-l înconjure cu inima lui bună, şi calul a renăscut. Mihai a câştigat cu acest cal reînviat un concurs şi o medalie la obstacole.