Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu exista nici o indoiala in privinta celei mai dificile meserii, cea de expert. Mai cu seama de expert intr-un domeniu cat se poate de dificil, cel al medicinei umane. De nenumarate ori, teorii admirabile privind tratamentul cine stie carei afectiuni s-au dovedit a fi colectii de erori, de idei preconcepute, invitatii la esec. In fictiune, lucrurile mergeau struna, cine ar putea uita drogul tranchilizant ideal imaginat de Huxley in "Minunata lume noua", imbatabila "soma".
Nu exista nici o indoiala in
privinta celei mai dificile meserii, cea de expert.
Mai cu seama de expert
intr-un domeniu cat se poate de dificil, cel al medicinei umane. De nenumarate ori, teorii admirabile privind tratamentul cine stie carei afectiuni s-au dovedit a fi colectii de erori, de idei preconcepute, invitatii la esec. In fictiune, lucrurile mergeau struna, cine ar putea uita drogul tranchilizant ideal imaginat de
Huxley in "Minunata lume noua", imbatabila "soma".
In realitate, pana si lucruri relativ simple, cum ar fi tratamentul scorbutului (o banala avitaminoza C), au avut nevoie de secole pentru a ajunge la o varianta rezonabila.
Epoca moderna, adoptarea unor metode de cercetare la scara mare, mai putin supuse hazardului, au marcat sfarsitul perioadei de peste doua mii de ani in care doctorii si-au ucis pacientii fara mari probleme. Istoria medicinei este plina de personaje a caror dezastruoasa ignoranta a fost transformata de istorici in inovatie eroica. Incapacitatea de a tolera incertitudinea, nevoia de a fi "de multe ori in greseala, niciodata in indoiala", i-a facut pe medici sa fie partasi, daca nu chiar autori, la multe fapte neinspirate.
Sa luam ca exemplu evaluarea eficientei unui medicament. Chiar daca se face vinovat de exagerari, John le Carre, autorul "Gradinarului credincios", este destul de convingator in povestile sale cu experimente inadmisibile. Mai ales ca exista domenii, ca psihiatria, in care medicamentele nu pot fi testate decat daca ne bizuim pe observatia clinica si pe discutia cu pacientii, nu de alta, dar nu putem observa direct sistemul nervos central, banuit, probabil ca pe buna dreptate, ca fiind responsabil de tot ce se intampla cu mintea si sufletul nostru.
Din fericire, un grup de cercetatori din Philadelphia a observat ca in schizofrenie si in maladia Alzheimer este observata o scadere a acuitatii olfactive, a simtului mirosului. De aici si pana la studierea receptorilor olfactivi din nas, separati de creier doar printr-o lama osoasa perforata (cribriforma, va place cuvantul?) si capabili sa se refaca, spre deosebire de celulele din creier, nu mai era decat un pas. Pas foarte semnificativ, lobul olfactiv al creierului este cel mai vechi din punct de vedere evolutiv, fara a mai pomeni relatia sa cu sistemul limbic, sediul afectelor si emotiilor primordiale.
Citește pe Antena3.ro
