x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

PIB-ul de care avem nevoie

0
Autor: Adrian Vasilescu 30 Mar 2014 - 14:27
E un fapt cert că vom avea nevoie, ani buni de aici înainte, de un ritm al creşterii economice în deplină concordanţă cu potenţialul ţării. Ţel imposibil de atins fără grăbirea restructurărilor. Căci fără restructurări duse până la capăt – în economia reală mai întâi, unde se află cheia problemei –, creşterea PIB-ului s-ar putea poticni. Şi, mai cu seamă, va fi imposibil să obţinem pe timp îndelungat un PIB sustenabil.

Scriam, într-un comentariu la această rubrică de acum câteva săptămâni, că 2013 am putea să-l numim anul macrostabilizării. Patru indicatori macro – PIB-ul, inflaţia, deficitul bugetar şi deficitul extern – s-au aliniat la un nivel pe care îl putem considera aproape de optim. Numai că macrostabilizarea nu are cum să rezolve marile probleme economice din România fără microstabilizare. Concret: fără schimbări profunde în economia reală. O alegere dură deci: ori mai multă competenţă şi concurenţă la sânge; ori, în caz contrar, restrângeri de activitate, chiar închideri de companii.

La performanţele dorite nu aveam însă cum să ajungem în ritmul cu care au înaintat reformele până acum, cu motoare ale pieţei ce au fost turate unul câte unul şi cu legi economice ce au fost încălcate sistematic, una câte una, de teamă ca şocul reformelor să nu fie prea dur. Dar economia românească nu are altă cale ca să scape de poverile pe care încă le mai duce în spate: supracapacităţi de producţie nefolosite sau rău folosite; nenumărate structuri de cost supraîncărcate, fie din cauza consumurilor exagerate, fie reprezentând preţul risipei de resurse, al gestiunilor frauduloase şi al incompetenţei.

Dacă societatea românească nu grăbeşte reformele, unica şansă de a pregăti reluarea creşterii pe baze sănătoase, va fi nevoită, şi în anii următori, să accepte un loc din coada topului competitivităţii. În Europa, dar şi în lume. Să nu uităm însă că, în timp ce în economia românească numeroase companii înregistrează pierderi şi nu au nici un fel de preocupări pentru lucrul bine făcut, alte companii, tot numeroase, exportă, fac profit, contribuie la creşterea PIB-ului. Au fost adunate deja multe dovezi, în aceşti ani de criză, că nu este deloc mic numărul de companii care au trecut la grăbirea restructurărilor. Întâi şi întâi, prin reglarea raporturilor producţie-consum şi salarii-muncă. Şi fără a pune semnul egal între disponibilizările de personal şi restructurare. Aceste din urmă companii, mari, mijlocii sau mici, au înţeles că o schimbare de substanţă nu e posibilă fără cucerirea de noi pieţe, în condiţii de concurenţă şi de costuri adevărate.

Lecţia părţii performante din economic este fără echivoc: România nu va prospera dacă într-o masă critică de companii producţia nu-şi va dobândi sensul real, acela de furnizor de bunuri şi servicii pentru consum, de locuri de muncă şi de bani. Problema, aici, fiind semnul egal între pofta de consum şi pofta de muncă. De o importanţă cardinală în acest sens fiind motivaţia muncii.  

Serviciul de email marketing furnizat de