Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doamna Henriette Ronner-Knip s-a născut in Olanda, in anul 1821, şi s-a stins din viaţă in 1909, la frumoasa vărstă de 88 de ani. Pentru orice om, vărsta inaintată devine in sine un motiv de măndrie. Nu-i de colea să birui un secol. Henrietta e considerată cel mai mare pictor olandez de pisici. Unii o socotesc cel mai mare pictor de pisici din toată lumea. Gloria ei se intemeiază pe faptul de a fi pictat tot timpul numai şi numai pisici. A lăsat in urmă mii de tablouri cu pisici. Cei mai mulţi pictori din vremea ei erau specializaţi in peisaje de iarnă, vederi urbane, naturi moarte, pajişti cu vaci, nuduri... Gloria Henriettei vine şi din faptul că nici un alt pictor n-a mai pictat toată viaţa numai pisici. Artista a căştigat o cursă in care a alergat singură. Tablourile ei se vănd foarte bine la licitaţii, dar nu pentru măiestrie şi viziune, ci pentru că există un public mare care iubeşte pisicile.
Artiştii se uită la tablourile celebrei pictoriţe de pisici de sus, ca la o enormă eroare a veacului al XIX-lea, insă acestea se vănd şi azi pe bani mulţi. Uneori, e greu să faci deosebirea dintre inspiraţie, curaj, indărătnicie şi prostie. Ceea ce la inceputul carierei de pictor a Henriettei părea să fie o indărătnicie de prost s-a dovedit a fi curănd un fapt de curaj şi o chestiune de inspiraţie. Unii o numesc chiar cea mai inspirată pictoriţă de pisici. Pictori de căini, mai ales in Anglia, au fost şi mai sunt şi azi cu sutele. Căţiva bărbaţi-pictori au incercat s-o imite pe Henrietta, dar n-au avut puterea de a se repeta la infinit.
Biografia olandezei ne convinge că norocul poate să fie şi o problemă de stăruinţă. Cu un talent de măna a doua, doamna Ronner-Knip a obţinut de la viaţă ceea ce majoritatea artiştilor de măna-ntăi nu reuşesc. Doamna Ronner-Knip s-a specializat pe un subiect considerat, din motive greu de ghicit, penibil. Dintotdeauna, a fost onorant să pictezi căini şi dezonorant să pictezi pisici. Nu numai căinii au discriminat pisicile, ci şi stăpănii acestora. Căinele, prin urmare, a avut un rol important in stabilirea unor criterii estetice. Criticii şi artiştii au imprumutat mult din purtarea căinilor cu pisicile.
Intr-un fel, Henrietta a făcut şcoală in sensul că le-a dat imbold unor pictori să picteze ce au ei chef, nu ce zice lumea că e bine. Şi astfel s-a născut pictorul de raţe, cu faimosul campion mondial al acestui subiect periferic, pe nume Alexander Koster. Neamţul a fost şi mai specializat decăt Henrietta. El a pictat numai raţe albe jucăndu-se fericite pe o baltă. Tablourile lui Koster se vănd cu sume mult mai mari decăt al olandezei deoarece a avut mult talent. Şi mulţi imitatori. S-au născut aşadar pictori de pisici şi de raţe, se cunosc mari pictori de oi şi de vaci, pictorii de căini şi de cai au locuri de fruntaşi in istoria artei, dar pe găină n-a pictat-o cu pasiune şi respect nimeni. Cum cred c-aţi băgat de seamă, in acest articol nu e vorba de pisici şi raţe,
ci de discriminare şi cauzele ei.
Citește pe Antena3.ro
