x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale “Popularul” Crin, trădare şi minciuni

“Popularul” Crin, trădare şi minciuni

de Dan Constantin    |    26 Mai 2014   •   17:17
“Popularul” Crin, trădare şi minciuni
Sursa foto: ADRIAN PICLISAN/Mediafax Foto

Prăbuşirea PNL, împins pe tobogan de deciziile fără noimă ale liderului formaţiunii, a atins nivelul cel mai de jos. Crin Antonescu, dovedit ca mincinos,
vrea să pună pe acest partid istoric şi ştampila de neşters a trădării.

În plină degringoladă a grupului restrând din jurul lui Antonescu, izolat de realitatea politică printr-un cordon de aplaudaci şi profitori, decid trecerea PNL într-o altă familie politică. Gândită ca o manevră de salvare pentru a scăpa de răspunderea eşecului la europarlamentare, conducerea liberală sare în braţele popularilor cu agilitatea pisicii care în zbor mortal, găseşte o crenguţă salvatoare pentru atenuarea şocului. Crin a pendulat în câteva luni de la alinaţa cu socialiştii, prin USL, la independenţa asumată tradiţional în grupul european liberal – ALDE – la “lipirea” de dreapta populară. O trădare experimentată şi Băsescu, trecut peste noapte de la socialişti la populari.

Cine îl împinge pe Crin Antonescu, omul politic care avea şansa reală să fie preşedintele României spre gesturile sinucigaşe? Influenţa unei soţii recente, cu butoane conectate la comenzi neclare, aceleaşi care dirijează şi sprijinul pentru Băsescu Traian, devine evidentă.
Minciunile în cascadă debitate de Crin Antonescu şi ultimul salt “ideologic” l-au pus în muzeul figurilor de ceară al politicienilor români în vitrina cu lichele.
Epitaful pus de Ion Iliescu pe cadavrul politic Crin Antonescu, îngroapă o carieră politică cu o formulă mortală.

×